Timp de 22 de ani, Rimaru a lovit cu rime alese publicul din România. A lovit adânc, ca o ciocăneală bună, sau o platformă petrolieră marină în mijlocul Oceanului Pacific. Ai prins ideea. Fondatorul trupei de hip-hop se poate mândri cu asta. Nu oricine poate scoate două decenii dintr-un proiect. Și să aibă și succes. Cariera ta solo de apartament nu se pune. Oricine poate să-și înregistreze poeziile scrise la beție, peste un beat de la Eminem și să spună că a făcut muzică toată viața. E o pierdere de vreme, dacă sunt auzite doar de pisici și de veioză.

RACLA e o trupă apreciată și de cunoscătorii hardcore, pentru că e un tehnician la microfon, și de publicul larg, că are destule hituri. Asta pentru că Rimaru se consideră un antreprenor, care știe bine că e un produs care trebuie vândut. Experiența de 15 ani din publicitate l-a făcut să vadă pragmatic toată chestia asta. Spre deosebire de alți MC, care sunt prea ancorați în ideea că underground-ul e pita, sau ăia care își vând sufletul pentru un videoclip la televizor, Rimaru a reușit să împace cele două medii.

Cel mai bun exemplu e output-ul recent. La începutul anului a scos „Șaga", o piesă faină, cu mesaj serios. A fost ignorată, în mare parte, de canalele de mass-media. Dar nu de alea care contează. În comparație, piesa pe care a scos-o săptămâna asta, o colaborare cu Anda Adam, a strâns peste 200 000 de vizualizări în 24 de ore. Faptul că poate să îmbine mainstreamul cu underground-ul, și o face atât de bine, îl scoate din tipar.

Cu ocazia lansării noului single, care prevestește următorul album ce urmează să apară anul viitor, m-am decis să-i dau un telefon și să-l pun să-și evalueze discografia. A ieșit asta:

Știu că mulți fani o să fie de altă părere, dar albumul ăsta a fost unul dintre cele mai simple de înregistrat. E făcut de mine și Clonatu, fratele meu Daniel Ionescu. Se întâmpla chiar după ce ne-am întors din armată. Toate albumele scoase în componența Rimaru și Clonatu erau împărțite în două. Prima parte era Demo Side, sau partea lui Clonatu, și Krash Side, adică partea mea. Amândoi am făcut opt ani de pian la Liceul de Muzică și aveam o clapă în casă, un Korg, pe care o foloseam ca să ne facem negativele.

Apoi, ne mutam la Klaxon, un studio din Militari, unde era un băiat foarte talentat, Gabi Mitran. El lua instrumentele astea și adăuga viziunea lui: mai cânta niște acorduri, ducea piesa mai departe.

Numele albumului se referă la clasa politică. Era perioada în care RACLA practica un political rap. Pe coperta albumului apar diferite chipuri de politicieni. Încă trăiam în primii ani de după Revoluție, era senzația aia de libertate, că poți să faci orice îți trece prin cap celor din jur, inclusiv rău.

Erau multe mișcări de stradă, în Piața Victoriei, în Piața Universității, în mai multe locuri. Acum e mai liniștită treaba, dar atunci orice manifestație putea duce la acte de violență. Am scris albumul pe fondul acestor mișcări. Și a senzației că după '89 ne-am luat libertatea în propriile mâini și nu știm ce să facem cu ea. Mesajele alea de atunci merg perfect și în zilele noastre. Cinismul politicienilor e mai grav acum decât în trecut.

Albumul a fost scos în formulă Rimaru și Connect-R. Cu el am fost în trupă timp de cinci sau șase ani. Mi-a plăcut cum cântă de când l-am văzut la show-urile de hip-hop. Era extrem de versatil, avea un bun delivery, băga bine și la freestyle, și la battle, avea imaginație și o metaforă ascuțită.

În 2001 i-am propus să intre în RACLA, lui și lui DJ Swamp. Împreună am scos o parte din albumul care trebuia să se numească Electroshock, și care se găsește pe net. Mai apoi, în formula Rimaru și Connect-R, am refăcut piesele de pe el, când Swamp a ales să meargă în altă trupă. Într-un timp foarte scurt am fost nevoiți să refacem toate negativele.

Ăsta e motivul pentru care pun albumul pe locul patru, pentru că a trebuit să fie refăcută partea de producție într-un interval de două sau trei săptămâni la studioul lui Andrei Kerestely. A fost produs în totalitate de Connect-R.

E ultimul album RACLA. Nu mai îmi aducea nicio plăcere genul de ego-rap. În paralel, Connect-R a ales o carieră solo, ceea ce mi s-a părut OK. Am rămas prieteni. Oricum, ca să revin, am reascultat Dexteritate acum câteva zile și cred că sună mult mai actual în prezent. Omul a avut o viziune.

E scos în formula Rimaru, K-Gula și DJ Dox. Eram ca frații, eu cu K-Gula, mergeam peste tot, aveam în jur de 25 de concerte pe lună. Asta a fost datorită succesului piesei „Nu mă uita". Am început să înregistrăm pentru Plus Infinit în timp ce eram pe drumuri. E un album extrem de muncit, cu multe piese pe el, cu interludii de DJ, cu multe teme abordate. Pe albumul ăsta e „Frânturi de ego", o piesă care și acum mă rupe. Pe vremea când am scris-o tatăl meu trăia, acum nu mai e printre noi. Și tot pe Plus Infinit sunt piese tehnice, „Cu ochii larg închiși" sau „Loja Cameleonului".

E și un album plin de beef-uri și diss-uri adresate altor trupe. Astea apar pe „Probleme psihonotorii", „Plus infinit" și mai sunt mici înțepături strecurate și pe alte piese, ca „Fără nume". Era o perioadă în care dușmăniile între grupările de rapperi erau la apogeu. Nu dau niciun fel de nume, dar o să zic că totul a escaladat din cauza fanilor.

Erau cercurile de ascultători, care dacă îl ascultau pe X, îl înjurau pe Y. Pe unde mergeam, și erau fani ai altor trupe, îmi luam înjurături, amenințări și tot așa. La fel și trupele rivale, unde mergeau primeau tot felul de cuvinte dulci de la fanii noștri. Eu nu mai am nimic cu nimeni, la vârsta la care am ajuns, și la care au ajuns oamenii din trupele alea. Ar fi penibil orice diss, astăzi.

Oricum, piesele alea erau necesare pentru că la rândul nostru eram atacați de alte trupe. Niciodată nu am să închid gura.

E momentul de cotitură, când Clonatu a ieșit din RACLA. Am scos trei albume împreună, dintre care al doilea nu a mai apărut. S-a pierdut matrița, pentru că am făcut prostia să o lăsăm la sediul casei de discuri. S-au mutat, nu știu ce au făcut, dar nu am mai găsit-o. În fine, când a plecat Clonatu, am zis să fac un album solo, cu mai mulți invitați. Aveam 28 de ani și mă simțeam foarte tare pe picioare, am zis că nu am nevoie de alți componenți.

A avut mai mare succes decât toate celelalte pe care le-am scos înainte. Să ne aducem aminte faptul că anul 1998 e considerat și acum ca fiind anul de vârf al hip-hop-ului în România. Pe albumul ăsta sunt cinci piese care se dădeau simultan la radio.

În 1998 tot ce era hip-hop, și era cât de cât decent, mergea. Vânzările erau uriașe, au depășit vânzările tuturor celorlalte genuri. A fost o suprapunere de trenduri: mișcarea socială a oamenilor simpli, din cartiere, nemulțumirile maselor, mesajele muzicii care erau extrem de virulente, toate astea s-au întâlnit în vânzări. Pirateria nu era la nivelul la care e acum, lumea cumpăra. Vindeai ușor 15 000-20 000 de casete sau CD-uri. Și astea erau cifrele oficiale, alea declarate de casele de discuri. Numerele erau în realitate mult mai mari.

E pe primul loc pentru că e și primul album de hip-hop lansat în România. Nu e o afirmație narcisistă, pentru că adevărul nu are cum să fie narcisist. Să folosesc un citat din Bill Gates: „Dacă poți să faci o dată un lucru pentru prima oară, fă-l, chiar dacă nu e perfect, e foarte important să fii tu cel care lansează primul un produs." Chiar cred în lucru ăsta. În 1995 am lansat primul album de hip-hop din România și asta contează.

Când l-am înregistrat lumea se uita la noi ca la niște extratereștri. L-am înregistrat în studioul Uniplus Radio, cu regretatul Vali Andronescu. Nu exista multi-track, deci noi cântam cap-coadă piesa, pe care o știam pe de rost. În momentul în care unul dintre noi îl dubla pe celălalt, se dădea un pic mai în spate. Când cântam refrenele, strigam mai tare și ne apropiam de microfon.

Dădeam în clasa politică de le umpleam frigiderele. Majoritatea pieselor sunt „political rap", dar nu toate. De exemplu „Canalul lui Neluțu", care e despre acel personaj Bruce Lee, despre care s-a scris foarte mult. Noi știam de el cu 20 de ani înainte ca povestea lui să ajungă în alte publicații. Casa noastră era între Gara de Nord și Piața Victoriei. Oricum, Gara de Nord e parohia RACLA, era imposibil să nu aflăm de tipul ăsta. Un personaj pitoresc, noi i-am zis Neluțu.

E departe de a fi un album foarte solid, ca mesaje, sound sau tehnică. Dar e albumul meu preferat. Și trebuie să fie așa, pentru că e primul. A tras un semnal de alarmă pe scena muzicală din România. Din acest moment aveți de-a face cu noi.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre hip-hop:
Istoria MDMA, de la clubberii efeminați, la cultura violului din hip-hop
E o nouă perioadă de glorie a hip-hop-ului
În sfârșit iau acid și băieții care fac hip-hop