Ce câștigi și pierzi când trăiești fără TV și fără certuri pe net

Da, trăiesc într-o semi-izolare optimistă, ca hipioții ăia fumați care văd lumea în culori mișto, dar, crede-mă, un post din ăsta informațional chiar este plăcut. Va veni și momentul când viața ta va lovi în moalele capului, așa că de ce să fii furios și îngrijorat înainte de vreme? Eu prefer să nu mă preocup din cauza cretinilor și a nimicurilor, iar, pentru asta, evit sursele care m-ar putea alimenta cu nervi. Cum ar fi politica la care insistă românii să se priceapă și nu se rezumă doar la a vota, când trebuie.

De fiecare dată când spui cuiva că mă izolez de lucrui d-astea, stârnesc o oarecare reacție, de cele mai multe ori de curiozitate: „de ce?". Așa că am luat, punct cu punct, ce-nseamnă să trăiești într-o bulă de nepăsare că, cine știe, poate o să-ți placă și ție.

Nu sunt părerolog, nu mă interesează postările lungi ale oamenilor de genul ăsta pe orice subiect viral, de parcă ar avea o frustare legată de orele de compunere din școală și vor acum să compenseze pe Facebook, nu comentez, nu dau share sau like sau love sau mai știu eu ce. Nu îmi pasă tocmai pentru că nu vreau să pierd timp și, mai ales, energie, enervându-mă online sau certându-mă aiurea cu semi necunoscuți, a căror părere oricum nu contează pentru mine.

Așa cum și pe ei îi doare undeva despre ce cred eu. Urăsc chestiile astea cu „my two cents" cu care umplu părerologii spațiul meu virtual, atunci când scrollez și eu ca tot omul pe rețelele sociale, adică nevorbiții care abia așteaptă să se întâmple ceva aiurea în țară sau în lume ca să-și scrie referatul. Nu înțeleg oamenii furioși, virulenții virtuali sau activiștii de tastatură, iar ăia care postează sau share-uiesc aceeași idee, în zeci de forme diferite, în aceeași zi, mă enervează chiar mai mult decât oamenii care pun poze cu pisici.

De fapt, ultimii îmi sunt indiferenți, dar înțelegi ideea. Așa că evit, dau ignore sau unfollow și prefer politica struțului. Dacă nu ai citit și nu te-ai certat cu unii pe Facebook pe tema asta, nu s-a întâmplat.

Ce pierd: părerile multor idioți

Ce câștig: pierd părerile multor idioți

Ceea ce mă aduce la știri și la mândria aiurea a omului informat. Uite, eu prefer să nu fiu, îmi iau știrile din ziarele de ieri, ca să zic așa. Sunt ani de zile, mulți ani chiar, de când n-am mai mutat pe vreun post de știri, cel puțin nu de bună voie și nesilită de nimeni. Nu știu la ce oră încep, cine le prezintă sau ce afinități politice are vreun post TV. În afară de aia de la Antena 3, dar ar trebui să trăiești chiar pe sub pământ ca să nu cunoști iubirea lor pesedistă.

Habar n-am de numele știristelor de la Digi24, de exemplu, pe care cunoscuții mei le cunosc de parc-ar fi din familie, dar măcar ei știu cu cine au de-a face: „Bine, mă, dacă tu nu te uiți la știri…" E de ajuns să intri pe Facebook, ca să afli ce se mai întâmplă dincolo de bula în care te-ai închis, de ce trebuie să irosești chiar și un minut din viața ta privind un ecran în care niște oamenii îți spun aceleași lucruri, plus audio și video?

În plus, se poate nimeri să fie invitat pe-acolo un părerolog care să-ți ridice iar sângele în cap cu spumele pe care le face la gură. Știrile nasoale, despre cretini și părerile unora pe seama lor îmi dau o stare de agitație interioară. Știi ce bine e să trăiești așa, semi-informat?

Ce pierd: chestiile care mă dor cu adevărat, cum ar fi mărirea salariului mediu pe economie

Ce câștig: nu țin pasul cu viața amoroasă a lui Borcea, de exemplu

Timp de patru ani, cu excepția unei singure zile, duminica alegerilor, sunt apolitică. Am pus șampila cum am crezut, a ieșit cine-a ieșit, nu mă mai interesează. Nu-mi pasă cine este numit prim-ministru, atât timp cât știe să scrie și să citească, și chiar nu mă interesează cine e la Finanțe sau la Economie.

Oricum, numele lor nu-mi spun nimic, iar alea cunoscute sunt oricum ale unor lichele aduse la putere și de absența de la vot a ălora care mă critică pe mine că nu-mi pasă. Cât timp votez, și nu cu PSD, pot să am propriul meu guvern imaginar, cu Brad Pitt la Integrare Europeană. Politica îi transfigurează pe oameni, am observat-o la amicii mei cei mai vehemenți și chiar și la mine, atunci când îmi păsa. Cu mulți ani în urmă, adică, pe când mă uitam la știri și mă certam cu taică-miu din cauza lui Băsescu. Unuia dintre noi îi plăcea de el și-ți dau un indiciu: nu eram eu.

Ce pierd: alegerile, căci niciodată nu iese cum votez eu

Ce câștig: liniște la masa în familie

Știi că sunt multe emisiuni noi la televizor? Te întreb serios, pentru că eu chiar nu știu și nu vrea să știu. În cea mai mare parte a timpului, televizorul meu e mut sau pe post de mobilă și chiar nu mi-am propus asta. Nu sunt genul ăla de hipster care se dezice de televizor și se dă important, cum că viața lui e interesantă și fără. Nu, eu am ajuns genul de om care se uită la televizor, nu la ce e la televizor.

Nu-mi încep ziua cu vreun matinal (chiar, mai e ăla cu Răzvan și Dani?), nu știu ce-i aia Insula Iubirii, nu m-am uitat aseară la ce-a zis Capatos, nu-s nicio prețioasă care se uită la Discovery sau Arte, pur și simplu las televizorul să meargă, fără să-l bag în seamă. Asta nu înseamnă că rup serialele pe net, n-am văzut niciun episod din Game of Thrones sau din Walking Dead sau ce-o mai fi acum hip. Știu, sunt o ciudată, iar cineva chiar m-a întrebat cu ce-mi ocup timpul, dacă nu mă uit la emisiuni sau seriale.

Trăiesc mai mult, mă distrez mai bine? A da, recunosc, îmi place și mie ceva, serialul ăla dement, South Park. Dar doar pentru că nu ia în serios nimic din ce se-ntâmplă-n lume, la fel ca mine.

Ce pierd: multe emisiuni stupide

Ce câștig: pierd multe emisiuni stupide

Singura mea legătură cu lumea este contul meu de Facebook, dar asta nu înseamnă că bag în seamă tot viralul de acolo. Atitudinea e tot semi autistă. Aflu dacă a fost cutremur aseară sau vreun atac terorist nou, mai vorbesc cu unul sau altul, însă, în mare, nu sunt un utilizator pe placul lui Zuckerberg. Nu mă implic, nu cresc reach-ul. Nu mă interesează să aflu ce-i cu Balena Albastră, nu vreau să știu teorii și explicații și asta pentru că, în lumea mea zen, chestii ca asta nu există.

Nu pun nici vreun steag sau doliu sau orice alt semn de afiliere sau de „îmi pasă și vreau să știți că-mi pasă" strident. Dacă există ceva care chiar te atinge, poți ajuta și-n liniște sau anonim, dar ce farmec are dacă nu te știe lumea de activist, nu-i așa? Nu zic să închizi ochii la atrocități, ci să nu mai iei de bună și să te mai afecteze tot ce scriu unii pe pereți. Atunci când nu e nevoie de tine și de părerea ta, e cazul să treci mai departe și să consumi energia aia trăind.

Ce pierd: unii o să mă privească ca fiind insensibilă

Ce câștig: mai multă energie și mai puțini nervi