FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Toate motivele pentru care viciile tale n-o să te ucidă nici în 2017

Ghidul de care ai nevoie ca să mai reziști încă un an.

Du-te la sală, mănâncă mai puțină carne de porc, fă ce te taie capul. Dar nu merită să tratezi noul an ca pe o mare scuză pentru a începe de la zero.

Știința a dovedit deja că asta e rețeta eșecului – unul dintre numeroasele motive pentru care doar opt procente dintre oamenii care iau hotărâri serioase pentru anul nou chiar se țin de ce și-au propus, conform unui studiu. „Cea mai mare provocare pe care o am cu pacienții mei în această perioadă a anului e să-i scot din gaura neagră a legămintelor prea ambițioase pe care le fac", a zis Paul Hokemeyer, un terapeut din New York specializat în tratarea dependențelor. „Prea mulți oameni văd 1 ianuarie ca pe o dată magică din care vor ieși puri ca zăpada proaspăt căzută. Asta se cheamă autoiluzionare și nu e tocmai sănătoasă."

Publicitate

În plus, toți avem nevoie de un pic de viciu în viață. Uneori e la fel de terapeutic să te faci praf ca atunci când mergi la spa sau la psiholog. „Oamenii perfecți sunt enervanți și plictisitori", a zis Hokemeyer. „Ne conectăm cu alți oameni tocmai prin slăbiciunile noastre. Asta ne face umani și atrăgători. Asta nu înseamnă că promovez viciile distrugătoare, dar câte un pic de nebunie ici-colo nu strică."

În 2017, îmbrățișează nebunia cu prudență. Iată câteva vicii pe care le susținem nu doar noi, ci și știința.

Citește și: Cum ți se schimbă viața dacă renunți la alcool și droguri la 25 de ani

Băutura (în special vinul roșu)

Pe vremuri bastionul medicinei băbești, conceptul că vinul roșu e sănătos a coborât de la „super adevărat" la „eh, destul de adevărat", datorită clinicii Mayo, care a publicat de curând un comunicat despre ce știe știința despre vin și sănătatea inimii. Clinica spune că ingredientul cheie din vin e probabil resveratolul, „care previne degradarea celulelor sângelui, reduce colesterolul rău și combate cheagurile de sânge." Și cercetătorii spanioli susțin această idee: au descoperit că consumul moderat de vin roșu și bere (dar în special vin roșu) oferă mai multă protecție cardiovasculară decât alte băuturi, un efect atribuit resveratolului. Nici cercetătorii spanioli și nici clinica Mayo nu încurajează nebăutorii să se apuce de băut, totuși. Dar măcar e o chestie care ne face să ne simțim un pic mai bine când nu ne putem abține să deschidem o sticlă după o zi lungă la muncă.

Fumatul de marijuana

În luna noiembrie a anului trecut, California, Nevada și Massachusetts au trecut de partea statului Colorado și au legalizat consumul recreațional de iarbă. Ideea că marijuana poate duce la tulburări psihiatrice e greșită, conform unui studiu longitudinal din 2016. :tim deja cu toții despre cercetările Vanderbilt care sugerează că iarba combate sentimentele de anxietate prin activarea receptorilor canabinoizi din creier, care ajută și la reglarea apetitului, a durerilor și a schimbărilor de stare. Alți cercetători au mai sugerat că fumatul ocazional de iarbă poate fi util pe termen lung în combaterea depresiei și a stresului prin stimularea acelorași receptori.

Citește și: Dentiștii avertizează că degustarea de vin îți poate distruge complet dinții

Publicitate

Chiulul

Dacă 2017 o să semene cu 2016 – și sperăm din toată inima că nu – te va doborî până la urmă. Așa că păstrează-ți forțele și spune-le la birou că ești bolnav când simți nevoia de odihnă. E important să stabilești granițe clare între muncă și viața personală, a zis Hokemeyer. „E foarte ok să-ți iei liber de la job ca să-ți găsești echilibrul psihic. Uităm adesea că sănătatea emoțională e conectată cu cea fizică. Nu aștepta până te simți la pământ – dacă te simți copleșit, cere o pauză." Când niște cercetători olandezi au inervievat 974 oameni plecați în vacanță, au descoperit că oamenii care raportaseră nivele scăzute de stres în timpul vacanței s-au întors mai fericiți la viața de zi cu zi. În mod similar, cercetătorii suedezi care au studiat consumul de antidepresive printre pensionari au descoperit că cei care plecau în vacanță luau mai puține pastile. Dar trebuie să ai grijă să nu te stresezi prea tare nici în vacanțe. În studiul olandez, pensionarii care au raportat nivele crescute de stres – din cauză că au fost ocupați încontinuu cu activități turistice – nu s-au întors acasă mai fericiți decât erau când au plecat. Cu alte cuvinte, poți să-ți iei și câte o mini-vacanță în care să nu faci nimic altceva decât să te uiți la seriale. Doar asta ai făcut și în vacanța de Revelion, nu?

Citește și: Am vorbit cu cel mai fumat om din lume

Consumul de brânză

Noi dovezi sugerează că grăsimea n-a fost niciodată bau-baul în care s-a transformat în zilele noastre. Aseem Malhotra, un cardiolog britanic, a declarat pe Forumul Britanic al Obezității: „Schimbările în consilierea nutrițională care promovează alimentele sărace în grăsimi e probabil cea mai mare greșeală a istoriei medicale moderne." După cum a raportat și Tonic acum câteva luni, rata obezității a crescut enorm de când oamenii au început să fugă de alimentele grase și au trecut la carbohidrați și înlocuitori pe bază de zaharuri. Alimentele grase te ajută să te saturi mai repede, pe un termen mai lung, deci sunt mai mici șansele să mănânci gustărele între mese. O soluție în situația asta ar fi brânza. Un studiu danez a descoperit că consumul regulat de brânză nu crește nivelul colesterolului rău. Un alt studiu a descoperit că brânza are un efect pozitiv asupra florei intestinale.

Consumul de cafea

De obicei, când oamenii vor să renunțe la cafea se referă la cafeină, care te poate face iritabil când o consumi în mod exagerat. Dar micul șoc pe care i-l dă cafeaua organismului tău are și beneficii. Un studiu longitudinal din Journal of Nutrition a descoperit că memoria orală, atenția și cunoașterea sunt mai ridicate la persoanele care consumă regulat cafeină. Un cetățean obișnuit consumă aproximativ trei sute de miligrame de cafeină pe zi, ceea ce e ok, pentru că problemele gen insomnie și neliniște apar abia de la cinci sute de miligrame în sus, conform clinicii Mayo. Ești îngrijorat că bei prea multă cafea? Renunță la o cană sau două – sau treci pe decafeinizată. Astfel, o să-ți scazi riscurile de a face infarct sau diabet sau cancer și o să-ți îmbunătățești sănătatea metabolismului. Nu e nevoie să renunți de tot, dar orice ai face, nu trece pe băuturi energizante.

Citește și: Cum m-am lăsat de fumat cu ciuperci halucinogene

Masturbarea

Din cauza stigmatului pe care masturbarea l-a păstrat de-a lungul anilor, oamenii au blocaje și se tem s-o practice, a zis Debby Herbenick, profesoară la Universitatea Indiana și autoarea cărții The Coregasm Workout. „Diverse religii și culturi au creat un tabu din masturbare și, din acest motiv, mulți oameni se simt rușinați, vinovați sau înfricoșați de unul dintre cele mai naturale comportamente sexuale", a zis ea, „deși nu există nicio dovadă că ar fi nociv." Există multe alte motice medicale pentru care e bine să-ți oferi acest tratament înainte de culcare. În timplu orgasmului, se eliberează în creier mai multe substanțe importante precum dopamina, oxitocina și prolactina. O grămadă de studii din ultimii douăzeci de ani au asociat eliberarea de dopamină cu fericirea. Ejaculările frecvente – cel puțin în cazul bărbaților – scad riscul de a face cancer de prostată, spun cercetătorii de la Harvard. „La femei, penetrarea vaginală ajută la menținerea unui vagin flexibil și sănătos", a zis Herbenick, „iar eliberarea de prolactină și oxitocină contribuie la combaterea stresului, la un somn mai liniștit și o stare generală de bine."

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia