Am vorbit cu Ioana Stăniloiu, cea mai puternică femeie-politician de pe Facebook

La final de an, Ioana Stăniloiu a făcut înconjurul Facebook-ului românesc, fie cu poza ei cu decolteu adânc, postată în solidaritate cu „PSD-ista sexy", fie cu povestea celor patru crabi salvați dintr-un Mega Image. Au curs fluvii de reacții, satire sau opinii serioase, dar ceva s-a mișcat în internet. De fapt, Ioana Stăniloiu (27 de ani), pe care cei mai mulți o știu drept „iubita lui Remus Cernea", e mai vocală și mai vizibilă, în social media, decât multe femei din politica autohtonă. Mi-e greu să cred că te-ai trezit în vreo dimineață cu news feed-ul plin de reacții la o postare de la Alina Gorghiu sau Olguța Vasilescu.

Că-ți place sau nu, tipa care a fost cerută „drept parteneră civilă" de Cernea și sărutată cu patos franțuzesc pe holurile Parlamentului, în februarie 2016, a ajuns o figură pe care mulți o percep drept activistă pentru drepturile femeii, LGBT sau veganism. Deși cea mai apropiată relație pe care a avut-o cu politica este implicarea ei în campania electorală a lui Remus Cernea, la alegerile parlamentare, Ioana Stăniloiu spune, mai în glumă, mai în serios, că ar vrea să ajungă prima președintă a României.

Am vorbit cu Ioana Stăniloiu să înțeleg cine e, de fapt, cum vede ea viața femeilor în România și ce vrea să schimbe în societatea românească.

VICE: Ce mai fac crabii?
Ioana Stăniloiu: Esența acestei povești a fost aceea că animalele simt durerea și plăcerea la fel ca oamenii și este o barbarie să fie expuse în hipermarketuri ca să aștepte, cum e cazul crabilor, ca de la tortură pe gheață să ajungă aruncați de vii în apă clocotită. Când i-am văzut cum se zbat, m-am oprit și am simțit că nu pot trece nepăsătoare pe lângă suferința lor. Nimeni nu poate salva deodată pe toți cei nedreptățiți, dar putem să intervenim măcar în unele cazuri și să transmitem un mesaj care să reverbereze în conștiințele cât mai multora. Mă bucur că presa a preluat postarea mea de pe Facebook și, în ciuda glumelor inevitabile din partea celor cu mai puțină empatie și care cu greu văd mai departe de ceea ce își pun în farfurie, am remarcat că mulți mi-au dat dreptate. Iar în zilele următoare, când am mai trecut pe la respectivul supermarket, nu am mai văzut animale vii expuse.

Dar ce s-a întâmplat cu ei, până la urmă?
Crabii, care urmau să sfârșească aruncați de vii în apă clocotită, și-au găsit un sfârșit mai puțin chinuitor într-un acvariu, în ciuda eforturilor noastre de a-i salva. Când i-am luat erau într-o stare foarte proastă, iar posibilitatea de a le crea un mediu corespunzător a fost una limitată. Cleștii lor erau legați încât să nu se miște. Mai întâi au cedat doi dintre ei, înainte de a apuca măcar să îi hrănim. Am luat imediat legătura cu specialiști în acvaristică. Crabii erau din Malawi. Ne-a ajutat și o persoană pasionată de așa ceva și s-a făcut tot ce a fost posibil pentru a le prelungi viața cât de mult. În cele din urmă, nici ultimii doi nu au rezistat.

Mulți te știu drept „prietena lui Remus Cernea". Asta-i o chestie sexistă în sine. Cine e Ioana Stăniloiu, ce face și ce vrea de la viață?
Atunci când cineva mă privește ca aparținând cuiva și nu ca pe o ființă autonomă cu idealuri, aspirații și valori, nu este responsabilitatea mea, ci a celui care privește. Ioana Stăniloiu este umanistă, atee, vegană, iubitoare de idei, șah și cărți. Am lucrat în modelling, ca profesoară de șah și, pentru o scurtă perioadă, într-o corporație.

Acum pregătesc actele pentru a înființa o organizație neguvernamentală care să lupte împotriva abuzurilor. Aria de activitate a ONG-ului vreau să fie destul de mare și să includă copiii abandonați, violența domestica, combaterea stereotipurilor și a rolurilor de gen, respectarea drepturilor lucrătorilor sexuali și programe care urmăresc protecția animalelor. Am o echipa minunată și dedicată alături de care o să urmez aceste obiective.

Pe termen lung îmi doresc să acumulez cât mai multă experiență în politică și în spațiul civic, iar apoi de ce nu, să devin prima președintă femeie din România.

Cum ai crescut? Ce ți s-a spus când erai copil că trebuie să facă o fată sau care ar fi rolul femeii în viață?
Am crescut într-o familie religioasă, conservatoare. În mediul ăsta, femeia trebuia să fie supusă, ascultătoare, virgină până în noaptea nunții, obedientă, harnică, servitoarea bărbatului ei. În copilărie eram dusă des la biserică și acolo auzeam toate lucrurile astea fără nicio opinie de la un adult. Întrebările pe care mi le puneam atunci erau mereu înăbușite, dar asta nu m-a oprit în a fi altfel decât ceea ce vedeam în jurul meu.

Înțeleg că biserica ți-a influențat, cumva, viața.
Credințele care mi-au fost inoculate la început, treptat, s-au dizolvat în avalanșa contradicțiilor și întrebărilor la care mă gândeam odată cu trecerea anilor. Sper ca toate fetele din România să înțeleagă că mesajul care li se dă atunci când sunt aduse în fața preoților este unul greșit și periculos pentru viața și viitorul lor. Dogmele ortodoxe ucid în copii libertatea gândirii fără de care un om nu își obține autonomia. Părinții care nu fac asta sunt orbi și îi supun pe copiii lor abuzului îndoctrinării care poate fi cu greu înlăturată mai târziu. Eu am trecut prin acest proces și îmi doresc ca niciun copil să nu mai ajungă pe mâinile preoților.

Crezi că religia ortodoxă pune femeia pe locul doi?
Idealul pe care societățile conservatoare încearcă să îl implanteze în mințile fetelor este legat strict de întemeierea unei familii, nu de formarea intelectuală și culturală ori de ideea de a performa într-o carieră. Dacă nu devii soția virgină și supusă din noaptea nunții „te faci de râsul lumii" sau, mai rău, „ajungi în iad" pentru ca nu ai urmat „Calea cea dreaptă". Religiile monoteiste au adus o catastrofă pentru femei timp de milenii, când au fost supuse la un tratament care să le facă inferioare. Cine a îndrăznit să aibă alt punct de vedere a fost exclus și considerat eretic, demonic, anormal ori adept/ă a vrăjitoriei.

Rolul fiecărei femei trebuie decis de către ea însăși, fără a ceda impunerilor care ar tinde să o facă inferioară în vreun fel. Îmi doresc ca fiecare femeie să aibă conștiința egalității ei în drepturi cu bărbații.

Ți-au vorbit ai tăi despre diversitate și homofobie?
Cu astfel de teme m-am întâlnit după ce am plecat din mediul familial.

Cum arată o zi din viața ta?
Dacă în ultimele luni am fost dedicată complet campaniei electorale a lui Remus Cernea, unde am învățat cum se face o campanie electorală, acum, o zi normală începe cu un mic dejun vegan, o partidă de șah cu Remus, citesc cel puțin două ore pe zi, mă văd cu prietenii și lucrez la noul meu ONG.

Te afectează mișto-urile de pe internet? Te așteptai?
Umorul, fie că e ieftin ori de calitate, face parte din jocul democratic. Mă amuz adesea împreună cu Remus despre umorul fin care ne are chiar pe noi doi, împreună sau separat, drept personaje. O glumă bună este marca unei inteligențe vii. În același timp ignorăm alunecarea unora spre glumițe grobiene și facem distincția necesară între umor, pe de o parte, și discurs al urii pe de alta, adesea mascat de diverse forme de trivializare, „în glumă", a unor teme grave precum violența, discriminarea ori homofobia. Suntem atenți și la criticile inteligente și constructive, bazate pe argumente interesante față de opiniile noastre. Le disecăm și reflectăm asupra lor. Uneori ne ajută să ne îmbunătățim propria abordare.

În ultimul an s-a ajuns la un fel de „punct de fierbere" al corectitudinii politice. Oamenii spun că este în exces.
Cred că poți exprima liber orice gând atât timp cât el este formulat într-un mod civilizat. Corectitudinea politică este necesară într-o societate democratică. Altfel, ne prăbușim într-o lume dominată de prejudecăți, de ură și de stereotipuri de percepție în care nedreptatea este la ordinea zilei.

Cum ți se pare că stă societatea românească în privința asta?
E foarte trist să vezi că, la noi, până și intelectualii sunt lipsiți de buna cuviință de a-l respecta pe cel diferit ori pe cel care este o victimă a discriminării. Unii se bat cu pumnii în piept că sunt antifeminiști, legitimând prin atitudinea lor violența față de femei și inferiorizarea. Cei care fac asta sunt complicii morali ai fiecărui act de agresiune ori de discriminare asupra femeilor. Ideologul este primul responsabil pentru oroare, și abia apoi gardianul din lagărul de concentrare ori din Gulag. În România până și intelectuali stimați precum Andrei Pleșu, de la care ai pretenții, pur și simplu nu înțeleg ce înseamnă corectitudinea politică și caută să o ridiculizeze prin intermediul unor exemple extreme care nu au legătură cu realitatea. Însă nu putem avea societăți care să pună la baza lor dreptatea și principiul nondiscriminării fără a ne respecta unii pe ceilalți și fără a evita alunecarea spre discursul urii.

Ăsta are loc destul de frecvent mai ales în mediul online.
Apetitul pentru o discuție serioasă, indiferent de temă, este precar pe rețelele sociale la postările în limba română. Glumele sunt de înțeles, cum am mai zis, dar există riscul ca anumite discuții importante să rămână doar la stadiul de glumă, din păcate. Iar multe ironii văzute pe Facebook, spre exemplu, nu fac decât să prezinte dimensiunea ignoranței unora ori a lipsei lor de empatie. Poate fi ceva „amuzant" în a tortura animalele?

Ai menționat intelectualii din România, de care nu ești convinsă deloc. Din contră. Există totuși nume pe care le vezi ca portavoci pentru valorile în care și tu crezi?
Nu prea există în România voci publice progresiste care să se opună valului de ultraconservatorism din societate. Puținii intelectuali care se bucură de acest statut, în percepția publică, demonstrează că au vederi foarte învechite. Se fac remarcați prin talent oratoric și cuceresc prin asta. La nivelul ideilor, intelectualii noștri mi se par „rinoceri cu pălarie". Era un personaj din Rinocerii lui Eugen Ionescu, care încurajează deriva unei întregi societăți înspre rinocerizarea conservatoare și ultrareligioasă pe care o vedem în România. Exemplul care ilustrează asta este referendumul de schimbare a Constituției, susținut practic cam de întreaga clasă politică actuală și de majoritatea copleșitoare a vocilor publice.

Printre puținii intelectuali autentici rămași să apere fragilele valori democratice se numără Mihaela Miroiu, Remus Cernea, Oana Băluță, Victoria Stoiciu, Alina Isac Alak. Din păcate, aceste voci par să fie prea puține, iar susținerea lor, la nivel de societate, este modestă.

Ce crezi că au înțeles misoginii din internet din pozele cu decolteu? Și-au atins scopul sau au creat reacția contrară?
Faptul că bărbații se simt atrași de înfățișarea unei femei sexy nu reprezintă o problemă, ci face parte din firescul lucrurilor. Problema principală sunt prejudecățile și lipsa unei gândiri critice. Cine judecă o altă persoană în funcție de aparențe reduce o ființă umană la o etichetă, din cauza unei autosuficiențe prin care înlocuiește gândirea cu comoditatea de a funcționa în baza prejudecăților. Desigur, ceea ce spun are excepțiile de rigoare: spre exemplu, în cazul în care vedem pe cineva cu un ciorap negru tras peste față, că intră într-un magazin, nu cred că avem o marjă mare de reflecție ori toleranță, ci acționăm rapid pentru a imobiliza răufăcătorul.

Să vorbești despre feminism într-o societate în care și femeile au internalizat atât de mult misoginismul, acceptându-l ca pe ceva natural, e ca și cum ai vinde bikini într-o țară arabă unde se poartă burka. Nu știu exact cât anume s-a înțeles din acțiunile mele, dar eu nu mă voi opri din a promova valorile care susțin egalitatea între sexe.

Citește și alte chestii despre cauzele susținute și de Ioana Staniloiu:
L-am văzut pe Remus Cernea cum și-a sărutat iubita și am înțeles ce înseamnă politica
Tot ce s-a întâmplat la marșul de susținere a comunității LGBT din București
Protestul împotriva gazelor de şist s-a spart în capul lui Remus Cernea