Cum arată fanii români care-au mers la un festival cu Iris și Adi Minune, în Băicoi
Fotografie de Eli Driu

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Cum arată fanii români care-au mers la un festival cu Iris și Adi Minune, în Băicoi

Cel mai frumos loc, vara, e un bâlci. Cu tiribombe, vată de zahăr, băutură, grătar și niște gălăgie în difuzoare. Și pentru toate astea ai nevoie de un simț deosebit al modei.
Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO
ED
fotografii de Eli Driu

Băicoi este, de regulă, un oraș de al cărui nume faci mișto și treci mai departe. E în categoria mai popularelor Pleșcoi, Brăila și Vaslui și tot ce-a trebuit să facă în viață a fost să aibă un nume cu vagi conotații obscene.

Mă rog, ăsta era vechiul Băicoi, că noul s-a născut undeva în această primăvară, când a mascat o campanie electorală cu un festival de tipul „zilele orașului" și i-a urcat pe scenă pe Adi Minune și Iris. De Minune ne-am bucurat și noi la București cu o zi înainte, dar de Iris… mai rar așa onoare. N-au fost singurele voci de pe scenă, dar parcă le-au eclipsat pe cele ale Emiliei Ghinescu, lui Carmen Minune, Petruţei Sima sau Elenei Merișoreanu. Afișul a fost plin, la propriu, până la refuz și a devenit un subiect de miștouri înainte de eveniment.

Publicitate

Iris s-a simțit cumva lezată, că prea împarte spațiul cu prea mulți cântăreți, dar până la urmă și-a dat seama unde e pe scara muzicii românești și a dat o declarație sterilă:

„Am primit cu bucurie invitaţia de a participa la Zilele oraşului Băicoi şi nu vom dezamăgi aşteptările publicului din localitate. Ii respectăm pe toţi ceilalţi artişti participanţi la eveniment şi genurile muzicale pe care le reprezintă. Precizăm pentru fanii noştri că recitalul Cristi Minculescu & Iris va avea loc în ziua de 20 mai, în jurul orei 22.00".

Nu știu cine ar putea confunda Iris cu un ansamblu de dansuri folclorice din Prahova, dar nu știi niciodată.

Citește și: Vizită la Bâlceşti

A fost așa cum te-ai aștepta, de la mere glazurate la oameni care țipau pe muzica lui Minune. De la tras cu arma și pocnit sticle până la vată de zahăr și încercat pumnul pe-o bilă până te aplaudă prietenii tăi și impresionezi fetele.

Adi Minune, exemplar. Fotografii de Eli Driu

Starea weekendului ăsta nebun ar fi însă greu de redat în cuvinte și fotografii, așa că am ales să-ți arătăm o colecție de oameni extrem de fashion ca să știi cum ar trebui să te prezinți și tu pe viitor la așa momente importante pentru comunele și orașele mici ale României. Și am asemănat evenimentul cu un bâlci, fără să-l iau neapărat la mișto, că-s invidios. N-am ajuns niciodată la unul și m-am bucurat doar de fotografiile altora. Dar măcar de acum știu cum ar trebui să mă îmbrac.

Găsești toate fotografiile cu oameni fashion la Băicoi mai jos.

Publicitate