FYI.

This story is over 5 years old.

Știință și tehnologie

Cum să scoți bani din clipurile făcute cu telefonul, printr-o aplicație lansată în România

Danezii ăștia vor să-i facă jurnaliști pe toți oamenii cu smartphone și au început cu românii.
Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO

Așa arată indieframe.com. Versiunea beta

Când ai o idee bună și începi să faci bani cu ea s-ar putea să apară și alți oameni care să îți spună că pot face fix același lucru, dar în alt domeniu. Cu impresia asta am asistat, în București, la prezentarea unei aplicații care ar da jurnalismului o mână nesperată de ajutor. Sau așa zic fondatorii ei.

E concepută de doi danezi și ideea le-ar fi venit pe când erau coautori ai documentarului Burma VJ, câștigătorul premiului „Caisa de aur" la un festival internațional de film din Erevan. Și, mai tare, documentarul a fost nominalizat și la Oscar.

Publicitate

Dar ca să-l facă, oamenii au avut nevoie de zeci de ore de videoclipuri filmate de Guilad Kahn, un cameraman local. Atunci și-au zis: cum ar fi dacă ai avea acces la foarte mult conținut video și foto și n-ar trebui decât să plătești pentru el ca să îl poți folosi?

Citește și: O aplicaţie de psihologie pozitivă îţi poate face viaţa mai bună

Am și uitat când a fost ultima dată când o imagine din București mi-a zguduit filmul și mintea. Fotografii de Răzvan Băltărețu

IndieFrame se vrea un magazin cu înregistrări de orice natură a unor subiecte cu posibil potențial jurnalistic. Coadă la vot în Paris? Merge. Violențe în Turcia? Merge. Un halat de baie? Nu, deloc, în niciun caz nu merge! Platforma tocmai ce a fost lansată în România, în compania cofondatorilor Cecilia Valsted și Lars Brusk, iar ei spun că au ales țara noastră, pentru că vin alegerile pe 11 decembrie. Urmează Danemarca.

Sincer, sunt sceptic, foarte rar alegi să lansezi proiecte inovatoare în România, dar poate chiar sunt ei darnici și vor să ne ajute să oprim morții din a vota.

Faci uber cu informația de aici până acolo

Într-un pliant de prezentare a IndieFrame conceptul este asemănat cu Uber. Acolo, un șofer transportă de aici până mai încolo un om și primește bani pe cursă. Din total, primește cam 75-80%. Proporționarea aceasta e însă ceva mai veche, de când Apple a lansat primul magazin cu aplicații. Pentru a-i motiva pe dezvoltatori să publice jocuri și programe, compania a spus că le dă 70% din câștig.

Planul funcționează și azi și a fost replicat cu succes de Google, Microsoft, Airbnb, Uber și multe altele, inclusiv IndieFrame. Problema celor din urmă e că intră într-o lume și așa aflată într-o situație firavă: pe de o parte sunt Facebook și Google, care nu stârpesc știrile false, pe de alta e neîncrederea oamenilor în conținutul jurnalistic.

Publicitate

Poți să manipulezi orice în ziua de azi, mai ales dacă promiți bani

„Cu cât ai mai multe perspective, cu atât ești mai aproape de adevăr", a spus Cecilia în timpul evenimentului de prezentare. Într-adevăr, poți avea, dar cât timp motivezi oamenii cu bani, vor încărca orice, de la cele mai inocente videoclipuri cu pisicuțe la crime regizate și proteste inventate.

Manipularea pe care o practică televiziunile poate fi folosită la fel și pe internet, unde lucrurile sunt mai puține sfinte decât la TV. Cei doi danezi s-au apărat: noi nu spunem ce e bine, ce e rău, aplicația nu înlocuiește editorul, doar îi oferă conținut.

Tinerii n-au nevoie de înțelepciune sau discernământ, că au un telefon și îi pot lăsa pe alții să decidă dacă e bine sau rău

Cineva a întrebat de conținutul pe care l-ai putea furniza de la o coadă la vot: cineva filmează spațiul liber, altcineva grămadă. Aici, da, jurnalistul alege, dar cu siguranță alege ce-i convine și ce-i servește foarte bine interesului.

Citește și: Cele mai tari aplicații de mobil făcute de tinerii creativi din România

Eu am întrebat dacă pot încărca videoclipuri cu crime regizate. Mi s-a spus că pot, dar asta nu înseamnă că sunt luat în serios, iar cineva va verifica înainte să fie publicat.

Sunt de patru ani în presa din România și știu că dacă un subiect e prea bun, foarte multe publicații îl vor da, apoi o să-și pună întrebări sau o să verifice sursele. Așa merge ciclul clickului.

Danezii deschid porțile vânătorilor de bani și conspirațiilor

Nu vreau să-mi asum de pe-acum nicio opinie radicală: că aplicația asta va avea succes sau va fi un eșec (deși, va fi!), însă IndieFrame ridică niște întrebări și incertitudini.

De exemplu, primii utilizatori care ajung pe platformă au încărcat niște poze cu pastile - „repercursiunile trecutului", panorame din Franța, alei cu frunze, flori și copaci de la Politehnica și blocuri din București - „viata bate filmul". Oamenii vor bani, asta e clar, dar sistemul are o problemă imensă cu filtrarea conținutului. În timp, cică lucrurile s-ar stabiliza, vor apărea videoclipuri și poze mai bune.

Publicitate

Dacă ai stat însă și zece minute pe internet, știi că acesta e cel mult un vis frumos.

Hai că am găsit și partea pozitivă a aplicației daneze

E util totuși că poți să îți pui localizarea acolo de unde ai încărcat un material, iar aplicația e criptată, astfel încât (doamne ajută!) guvernul nu ar putea afla prea repede cine a transmis și de unde. Și poate fi folosită de pe Android, iPhone și internet.

Citește și: A apărut aplicația care-ți spune BTS-urile persoanei agățate pe Tinder

Cel mai probabil, va fi foarte populară în zone de război, acolo unde oameni care vor să facă documentare despre morți și conflicte ar ajunge mult mai greu, dar ar putea investi câteva sute de dolari într-un conținut emoționant. E un cerc trist, dar încă n-am ajuns în vremea în care tragediile să nu vândă.

Aplicația asta vrea să-i facă jurnaliști pe toți bogații cu smartphone

Business plan: convingem oameni să încarce conținut, oameni care să cumpere, apoi le mulțumim că au făcut lumea mai bună și pe noi mai bogați.

E amuzant însă altceva la presa care a scris despre aplicația care va schimba presa. A prins foarte bine cuvântul „democratiza". Poate și pentru că fondatorii au avut o prezentare simplă și ușor de urmărit.

La „Viziune", pe primul rând, au scris mare și frumos: „Vrem să transformăm 2,5 miliarde de oameni în reporteri, astfel încât știrile să fie democratizate".

Bye, bye, journalism?

Reporterul cu smartphone devine zeu

Ideea asta nu e chiar nouă, dar vine în România în vremea alegerilor. Ar putea fi interesant

Este un demers nobil, cum altfel, doar că e în derulare de cel puțin zece ani. S-a numit într-o vreme „user generated content" (UGC), apoi s-a stabilizat la „jurnalism cetățenesc". A fost însă un dezastru în 2015, când cetățenii din SUA și din lume s-au simțit responsabili să fie detectivi pe internet în cazul atacului de la maratonul din Boston. Pe cât de lăudabil e efortul oamenilor de a documenta (jurnalistic, nu?!) un caz, pe atât de alunecoasă e panta aceasta pe care se prăvălesc zilnic mii de jurnaliști din întreaga lume. „Te fură" subiectul și o iei aproape personal.

Cum ziceam, nu știu dacă IndieFrame o să fie sau nu un succes, dar sigur va fi testul unei noi etape în mass-media. Poate nu la scară largă, dar în câteva țări ne poate arăta ce crede lumea că e de interes și la ce ar vrea să se uite.

Mi-e teamă să nu ajungem însă să considerăm o veveriță în oraș un subiect de știre, că atunci s-ar putea să credem că sărăcia, discriminarea și furtul politicienilor sunt fapte ireale născocite de presă.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe chestii despre aplicații:
Am folosit o aplicație de dating pentru bogătani ca să mă bucur de cât mai multe chestii scumpe gratis
Whiplr e o aplicație nouă pentru perverși
Un hacker român a inventat o aplicaţie prin care poţi fura benzină