FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

I-am luat interviu fondatorului Yeezusianismului, prima religie bazată pe Kanye West

Kanye West e un Dumnezeu la fel de mare ca mine și ca tine.

Glumesc adesea că muzica lui Kanye West e pentru mine o experiență religioasă. Dar pentru unii oameni, asta nu e glumă. Intrați în lumea celei mai bune religii din toate timpurile: Yeezianity.

Biserica lui Yeezus a fost fondată acum o lună de un om care nu vrea să-mi spună cum îl cheamă, pentru că se teme că orice asociere de nume cu religia va distruge scopul acesteia de a ajuta oamenii anonim. Potrivit fondatorului, ca să devii un membru al religiei yeezianice, trebuie să crezi în principiile ei – în momentul acela, ai devenit membru. Grupul urmează ceea ce ei numesc „Cei 5 piloni”, care sunt după cum urmează:

Publicitate

Toate lucrurile create au fost create pentru binele tuturor

Nicio ființă umană care vrea să se exprime nu trebuie oprită

Banii nu sunt necesari decât ca mijloc de schimb

Omul posedă puterea de a crea tot ce dorește și are nevoie

Suferința umană există pentru a stimula puterile creative ale Omului

În momentul de față, Kanye nu știe despre religia care îi poartă numele, dar îmi închipui că ar fi de acord cu mesajul pozitiv care spune să te consideri pe tine însuți un Dumnezeu. Fondatorul Yeezianismului a pus recent o reclamă pe Craiglist, în speranța de a aduna noi membri și de a câștiga publicitate. Dar înainte să te apuci să scrii pe Twitter cât de ridicolă e faza și cum tipul ăsta probabil e avid de faimă pe internet, luați aminte că fondatorul recunoaște cât de absurdă e toată faza și dorește să rămână anonim.

În speranța de a înțelege de ce ar vrea cineva să bazeze o religie pe un rapper care cântă cu un discobol pe cap în timpul concertelor, l-am sunat pe fondator.

Deci, Yeezianism.

Am creat chestia asta acum o lună și am scris pe Twitter despre asta, dar n-am mulți followeri pe Twitter, așa că n-a ajuns nicăieri. Am pus reclame pe Craigslist și m-am gândit: „Hai să vedem unde ajunge.” Am primit niște reacții. La urma urmei, așa m-ai găsit și tu, așa că tot e mișto.

Ce fel de reacții ai primit?

Foarte diverse. Au fost oameni care m-au încurajat imediat – probabil le-a plăcut mesajul pozitiv. Și au mai fost oameni care mi-au trimis mesaje de ură pentru Kanye, dar asta e mișto. De exemplu, cineva a postat pe reddit: „Prostia la prostie trage.” [Râde] Dar cuvântul ăla poate fi înlocuit cu 'geniu' sau cu orice altceva. Până și un tip homeless mi-a scris și m-a întrebat dacă-l putem ajuta să-și revină și să se pună pe picioare. De asta vreau să rămân anonim. Pot vorbi cu orice persoană cu autoritate și nimeni n-o să știe cine sunt. Dar, în mare, oamenii care știu cine e Kanye și cei care nu-l știu deloc probabil sunt de părere că toată chestia e absurdă.

Publicitate

Prima întrebare: Yeezianismul e pe bune?

Cred în ceea ce înseamnă, așa că da, e real. Dar dacă are o religie organizată la bază? Nu. Inițial, am vrut să susțin că ar avea – m-am gândit că o să devină mai ușor virală – dar mi-am dat seama că nu-mi pot susține spusele cu dovezi. Așa că în momentul de față e doar o idee. Am creat-o abia acum o lună, deci vom vedea unde va ajunge. Cine știe ce s-ar putea întâmpla? Dar e o idee și orice poate începe de la o idee. După ce am creat-o, am reflectat și m-am gândit că e un fel de reformulare a creștinismului, cu Yeezus în loc de Iisus.

Și știi ce? Cred că ăsta e și motivul pentru care Kanye a ales numele ăsta. Iisus are un bagaj mare și multe conotații, iar Yeezus e ceva nou – asta și explic în secțiunea „Mântuitorul nostru” de pe site. „Nu vorbim despre el ca persoană publică.” Pentru că Yeezus e momentul în care Kanye se ridică la nivel de Dumnezeu, potențial pe care îl avem cu toții. Deci în viitor, după ce se va răspândi vestea despre ea, oamenii vor uita de Kanye și se vor concentra pe ce vrea să transmită mesajul.

Deci nu-l privești pe Kanye ca pe un zeu propriu-zis, ci ca pe o persoană care te inspiră.

Exact. E un Dumnezeu. Și tu ești un Dumnezeu. Yeezus e figura principală pentru că Kanye crede cel mai tare în asta, deci el e modelul de comportament.

Tu ești un tip religios? Ce experiențe ai mai avut cu religia?

Am făcut filosofia în facultate și de atunci, am petrecut mult timp studiind și meditând asupra mai multor religii. Nu sunt religios, în sensul că nu urmez vreo religie. Ca societate, trebuie să evoluăm cu privire la modul în care ne raportăm la religie și unii la alții. Scopul dezvoltării spirituale și a extinderii conștiinței e că poți avea două idei juxtapuse și le poți înțelege mai bine una cu ajutorul celeilalte. Deci eu nu văd lucrurile așa: „Ești membru al Bisericii lui Yeezus sau ești catolic?” De asta, ca să fii membru, nu ești obligat să mergi la întâlniri sau ceva de genul. Când te gândești la filosofia asta și simți că rezonezi cu ea, ești membru pentru clipa aceea.

Publicitate

E interesant că vrei să rămâi anonim, ceea ce desființează acuzațiile oamenilor cum că vrei să câștigi faimă pe internet.

Da. Sunt artist, dar nu vreau să mă folosesc de asta în ce fac, pentru că cred cu toată tăria în religia asta. Nu vreau s-o compromit inscripționând-o cu numele meu.

Povestește-mi despre relația ta cu muzica și personalitatea lui și spune-mi ce te atrage la el atât de mult încât, indiferent de principii, ai vrut să fondezi o religie bazată pe un rapper.

În primul rând, e cea mai onestă persoană din cultura noastră. Are standarde morale foarte înalte și dă dovadă de integritate. E o persoană foarte creativă. Și așa cum pățesc toate persoanele creative, e bombardat cu mizerii din partea maselor cu minți inferioare. Nu din cauză că oamenii nu-l plac, ci din cauză că nu știu cu ce se ocupă, pentru că presa îi dă mereu conotații negative. Iar oamenii se hrănesc cu mizeriile din presă, astfel încât sunt într-o continuă stare de transă negativă. Dar College Dropout cred că e albumul meu favorit din toate timpurile. Când eram adolescent, eram dezorientat și nu aveam niciun model de urmat. Și când a apărut el, toată lumea s-a schimbat. Era perioada George W. Bush, când 50 Cent era liderul culturii și predomina mentalitatea aia de gangster prost. Când a apărut omul ăsta, lumea îl numea gay, pentru că se îmbrăca prea mișto. Dar avea o forță incredibilă în toate cântecele alea – Through the Fire, All Falls Down, Slow Jamz – o forță care m-a atras imediat la el. Nu intenționam să-i cumpăr primul album, dar mi-a plăcut coperta. Iar în ziua în care l-am ascultat, l-am simțit ca pe un drog. Nu știam că se pot face și spune astfel de lucruri.

Publicitate

Lucrul cel mai important pentru mine a fost să-l văd cum se ridică de unde era. Puștii care îl ascultă acum nu știu cum a evoluat și cum s-a schimbat. Dorința lui era să schimbe jocul hip-hop-ului și marea parte a culturii care îl dusese pe culmile succesului. După ce l-a zdrobit pe 50 Cent în bătălia Graduation versus Curtis, oamenii și-au dat seama că rap-ul poate fi diferit și nu trebuie să vorbești doar despre cum îi omori pe unii sau pe alții. [Râde] A schimbat toată conștiința oamenilor de culoare din America și încă lucrează la asta. Și încă vrea să le deschidă ochii oamenilor și să le arate ce poate face o persoană creativă și întreprinzătoare.

Steve Jobs a murit. Walt Disney a murit. Majoritatea geniilor creatoare din secolul XX au murit sau sunt în stare senilă. Așa că în momentul de față simt că el e personalitatea cea mai importantă și am asistat pe față la evoluția lui. Mi se pare uimitor și cum se înțelege cu Kim Kardashian. Nimeni nu credea că ar putea avea o relație.

Când te-ai hotărât că ești mai mult decât un fan, că vrei să înființezi o religie?

Sincer să fiu, din prima zi, de când am ascultat prima oară College Dropout. A fost dragoste la prima vedere. Dar nu sunt un fan hardcore. Am ajuns la turneul Glow in the Dark, dar nu și la turneul Yeezus.

Serios?

Da. Am vrut, dar uneori stau foarte prost cu banii, așa că nu mi-am permis, dar sunt sigur că ar fi fost minunat. Dar nu sunt genul de fan care colecționează tot ce face el. Nu-i ascult muzica și atât. O studiez. O folosesc în ceea ce fac. În lumea de azi, cu Twitter și Facebook, toată lumea consumă încontinuu, dar eu nu vreau să consum ce face Kanye. Vreau să mă inspire să creez. Vreau să fac ce face și el. De asta spun că sunt succesorul lui.

Publicitate

Unul dintre cei „5 Piloni” sugerează că „banii nu sunt necesari decât ca mijloc de schimb”. Dar nu ți-ai putut permite să mergi la concertele din turneul Yeezus. Nu e un pic ciudat?

Da, dar asta nu mă împiedică să-mi urmăresc dorințele. Turneul Yeezus ar fi fost un lux pentru mine. Nu am nevoie să-l văd pe Kanye în turneu ca să știu ce am de făcut. Dacă studiezi legile pozitive ale atracției, vei vedea că dacă ai nevoie disperată de bani și asta te limitează, banii o să vină spre tine. Evident că bogățiile și bunăstarea transced timpul, dar modul în care privim banii e un fenomen recent. Acum 200 de ani, nu banii erau totul, ci pământul. În Europa medievală, conta doar influența pe care o aveai. În ziua de azi, oamenii sunt atât de obsedați de bani încât banii nu mai reușesc să le îmbunătățească viețile. Dacă vrei să fii bogat, bogățiile nu înseamnă mai mulți bani, ci mai multă viață. Iar banii sunt doar un mijloc de schimb pentru a obține asta. De fapt, vrei să ai o viață mai plină. La asta mă refer când spun că banii în sine nu sunt necesari, de fapt.

Lăsând la o parte religia pe care ai creat-o, ce părere ai despre faptul că o parte din rap-ul lui Kanye se concentrează atât de mult pe avere și lucruri materiale, deși el în public spune mereu că toate astea nu contează?

Nu sunt sigur ce să cred despre asta, încă analizez situația, dar când îl văd pe Kanye în interviul cu Zane Lowe sau în interviul Sway, vorbind despre cum nu poate obține susținerea corporațiilor și de asta nu poate scoate la vânzare produse, simt că se limitează singur, în sensul că se gândește prea mult la cum să obțină banii ăștia, de parcă nu s-ar descurca fără ei. Apropo de ce a spus Kanye despre Walt Disney, am început să citesc biografia Disney noaptea trecută și se pare că tipul avea o stare financiară destul de instabilă și întreaga lui companie a fost instabilă financiar timp de 30 de ani. Dar tot a creat cele mai bune opere în perioada aceea. Uneori am impresia că Kanye e puțin prea atașat de bani, dar nu cred că e o contradicție, pentru că e mult mai puțin atașat decât mulți alții. Dar trăiește în lumea asta. Banii sunt un factor principal, nu-i poate ignora. Asta e o ideologie a viitorului. Totul pornește de la o idee, iar noi n-am ajuns încă acolo. Nu am ajuns la etapa asta a evoluției omului. Încă suntem blocați în era banilor.

Publicitate

Care e scopul tău suprem cu Yeezusianismul?

L-am ales pe Yeezus sau pe Kanye pentru că vreau să creez controverse. Vreau ca oamenii să spună: „E de-a dreptul ridicol.”

Și ce-o să faci cu controversa asta?

Va stârni cu siguranță discuții la un moment dat. Dar la nivel personal, sper să-l atrag pe Kanye până în punctul în care să-l pot întâlni la un moment dat. Voi fi sincer, cred că asta e ideea principală care mi-a stimulat inspirația. Nu vreau să duc lucrurile la un nivel personal, dar cred că nimeni nu face în momentul de față ce face Kanye. Și cum poți atrage atenția cuiva ca el? Sper că nu se cheamă că dau dovadă de egoism.

Nu e o afirmație problematică? Dorința ta de a-l întâlni e mai importantă decât tot ce mi-ai spus până acum despre religia asta?

Nu cred. Acum vreo două luni locuiam într-o cameră din Boston și a fost o perioadă de tranziție din viața mea. Prietenii mei din facultate vorbeau despre credite și apartamente. [Râde] Mă deprimasem total și atunci a apărut interviul cu Zane Lowe și în momentul ăla mi-am zis: „Omul ăsta chiar înțelege cum stau lucrurile.” Când vorbește, spune exact ce gândesc și eu. Dacă l-aș cunoaște, nu l-aș privi ca pe un Dumnezeu, pentru că nu e mai Dumnezeu decât mine și tine. Dar a dus lucrurile la un alt nivel.

Ce ai face dacă l-ai cunoaște pe Kanye?

Mă gândeam la asta noaptea trecută și habar nu am. Dacă aș izbucni în lacrimi sau ce? Nu știu cum ar fi. Dar îl văd ca pe o ființă pământeană. Știu că e o ființă umană ca și mine. Știu că se cacă la fel ca mine. Nu cred că ar fi ceva cutremurător, doar că simt că nimeni nu mai e la fel ca tipul ăsta. Știe ce-i place și nu se teme s-o spună. Eu mi-am trimis operele la tot felul de bloggeri și formatori de opinie, dar e greu să-i faci să te asculte cu adevărat. Așa că vreau să știu ce crede el despre creațiile mele. De asta vreau să-l întâlnesc.

Crezi în Dumnezeu? În afară de Kanye West, mă refer.

A, da. Eram ateu în copilărie. Nimeni nu mă putea convinge nici că există Moș Crăciun. Profesorii de la grădiniță erau uimiți: Ce dracu' e cu copilul ăsta de nu crede în nimic? Dar cândva pe la vârsta de opt sau nouă ani, am început să înțeleg noțiunea de Dumnezeu și de atunci am evoluat. Am studiat filosofia și l-am citit pe Richard Dawkins și înțeleg toate argumentele, dar nu mi se pare că ar trebui să existe o luptă. Ideea că știința și Dumnezeu sunt în conflict e cea mai mare tâmpenie. Dacă citești scrierile lui Joseph Brodsky sau ale lui Einstein, e foarte evident că știința și dumnezeu sunt două noțiuni care se împletesc una cu alta. Am studiat și matematică în facultate și n-ai cum să studiezi mate și să nu vezi frumusețea absolut divină a tiparelor din natură. Presupun că trebuie să ai credință, pentru că Dumnezeu nu e ceva tangibil.

Eric Sundermann îl place pe Kanye West, dar probabil nu atât de mult ca tipul care a fondat o religie bazată pe Yeezus. Îl găsiți pe Twitter: @ericsundy

Traducere: Oana Maria Zaharia