România este un paradis al pedofiliei

Matthew in fața redacției VICE. În UK face o emisiune matinală pentru copii pe BBC și este ambasadorul unei organizaţii care luptă împotriva abuzurilor numită Stop the Silence: Stop Child Sexual Abuse, cu sediul în Washington DC. Foto: Mircea Topoleanu

În anii '90, din cauza vidului legislativ, România era paradisul pedofililor din toată lumea. Zeci de turişti din ţările nordice veneau să profite de minorii de aici şi scăpau de poliţie cu avertisment. Apăruse chiar şi un ghid de pedofilie pentru străinii care vin în România. Din păcate, de atunci lucrurile nu s-au schimbat prea mult. O dată la câţiva ani, autorităţile europene sau americane mai arestează o reţea întreagă de pedofili sau traficanţi de carne vie care-şi luau materia primă din România. Anul trecut au descoperit o reţea care producea filme cu minori de la noi şi de la ucraineni.

Noul cod penal de la noi a agravat şi mai mult situaţia, când a scăzut pedepsele şi durata de prescripţie a pedofiliei la maximum şapte ani. Practic, dacă tu eşti violat la cinci ani şi îl reclami abia la 13, persoana care te-a abuzat a scăpat basma curată. Avem cea mai mică rată de prescripţie a răspunderii penale din Europa.

Un ONG american numit Stop the Silence: Stop Child Sexual Abuse se luptă să elimine cu totul ideea de prescripţie a faptei pentru pedofilie în jurul lumii. Ei fac asta printr-o campanie numită Road to Change, în care un actor scoţian numit Matthew McVarish merge pe jos dintr-o capitală europeană în alta şi încearcă să convingă guvernele ţărilor să-şi înăsprească legile faţă de pedofilie. Până acum a făcut 16 000 de kilometri.

De curând, Matthew a ajuns şi-n România şi a trecut prin redacţia VICE unde am discutat cu el despre pedofilie, atitudinea românilor faţă de această problemă şi cum homofobia ajută pedofilia. Când am discutat cu el miercuri, nimeni din statul român nu voia să vorbească cu el, deşi în alte ţări Matthew a ajuns să vorbească şi-n Parlament. Înţeleg că a reuşit să discute până la urmă cu un reprezentant de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, dar nu ştiu cât va schimba asta ceva în România.

Traseul lui Matthew.

VICE: Am înţeles că şi tu eşti o victimă a abuzului sexual.
Matthew McVarish: Când eram mic, eu și cei trei frați ai mei am fost abuzați de unchiul meu. Dar scoţia este o ţară foarte religioasă şi nu vorbim asemenea lucruri. De-asta, acum cinci ani, sufeream toți de o depresie cruntă. Unchiul meu era profesor, avea zilnic contact cu copiii şi mi-am dat seama că asta îi punea în pericol. Aşa că am scris o piesă de teatru despre ce ne-a făcut, pentru că lucram ca scenarist la teatru şi la TV. Spectacolul a fost jucat de profesionişti din Glasgow, Scoţia. Fraţii mei au venit s-o vadă şi, pentru prima dată în zece ani, am vorbit despre ceea ce ni s-a întâmplat şi ne-am dat seama că e important să ne asigurăm că nu le va face asta şi altor copii. Aşa că a fost arestat şi este încă închis şi-n zilele noastre.

Așa ai ajuns ambasador al organizației Stop the Silence?
Da, ajut oamenii din Europa să facă acelaşi lucru ca mine. Merg de zece luni, am plecat din Londra pe 31 martie şi Bucureştiul este al 18-lea oraş pe care l-am vizitat. Am apărut pe tv, în ziare şi m-am auzit pe radiouri în fiecare ţară, iar în multe dintre ele jurnaliştii mi-au spus că am fost primul bărbat pe care l-au cunoscut care recunoaşte c-a fost abuzat sexual. Dar Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că una din patru fete şi unul din şase băieţi din Europa vor fi abuzaţi în viitor, după cum stau lucrurile acum. Asta înseamnă că mai bine de un sfert din femeile din România şi 15% din bărbaţi au fost abuzaţi în copilărie.

Ce crezi despre situaţia din România, că ştiu că noi am apărut des în media occidentală cu problema pedofiliei şi a abuzurilor de minori din orfelinate?
Țara voastră pare o ţintă pentru exploatarea sexuală. Am fost la un ONG săptămâna asta, care se ocupă cu prevenirea traficului de carne vie ce se făcea tot pentru abuzuri sexuale. Ţara voastră este folosită şi pentru turism sexual, pentru că occidentalii ştiu că aici copiii sunt vulnerabili. Eu mă lupt în fiecare ţară cu prescripţia faptei penale de pedofilie, pentru că aspectul ăsta al legii nu lasă victimele să depună plângere. În UK nu se prescrie pedofilia, aşa că poţi să reclami şi la 30 de ani că ai fost molestat.

În România perioada de prescripţie tocmai s-a redus odată cu noul cod penal.
Da, e cea mai nasoală din toată Europa. Aşa că aici copiii suferă sub cea mai restrictivă lege pe care am întâlnit-o în ultimele 18 ţări în care am fost. În Slovacia am vorbit în Parlament şi în trei zile făcuseră deja o propunere pentru eliminare a perioadei de prescripţie în cazul pedofiliei. M-am întâlnit cu Avocaţii Poporului din Estonia, Lituania şi Letonia, care promovează şi ei măsuri similare de atunci. Nu e vorba de răzbunare sau compensaţie pentru victimă şi nici de discreditarea agresorului. Problema e că doar victima ştie de ce este capabil pedofilul şi doar ea poate face reclamaţie la poliţie, altfel persoana va continua să violeze copii.

Cred că e vorba şi de liniştea victimei până la urmă.
Da. În Luxemburg am cunoscut o victimă de 30 de ani. Bărbatul care l-a abuzat încă mai lucrează cu copii. A făcut reclamaţii la poliţie, avea dovezi concrete, dar durata de prescripţie a faptei era de 28 de ani. Deci bărbatul ăla poate abuza în continuare copiii. În Germania durata tocmai a fost extinsă la 31 de ani, deci dacă el locuia la câţiva kilometri distanţă, ar fi fost arestat. E absurd.

Scoţianul doarme într-o rulotă alături de-un prieten. În fiecare dimineaţă prietenul avansează 15 kilometri cu maşina şi el merge pe jos după ea. Apoi mănâncă şi repetă procesul până se întunecă. Aşa face Matt 50 de kilometri pe zi. Aici este pe străzile Helsinki.

În România, noi am avut un vid legislativ după '89 legat de abuzurile minorilor, de care au profitat mulţi turişti occidetali.
Noi în Marea Britanie avem legislaţia asta de peste 30 de ani, dar din câte am văzut prin Europa Centrală şi de Est este ceva destul de nou. Din păcate nu înţeleg de ce doar în România situaţia evolueză spre mai rău. Nu văd logica.

Politicienii spun că abia ne permitem să susţinem sistemul de siguranţă socială şi pe cel penitenciar, aşa că li se pare mai ieftin să micşoreze pedepsele.
Păi asta e o iluzie economică, pentru că abuzul sexual afectează copilul mult mai tare decât cred oamenii. Dacă o să compari o encefalogramă a unui copil molestat cu cea unui copil normal o să vezi că este dezvoltat complet altfel. Le întrerupe dezvoltarea neurologică normală şi poartă toată viaţa rănile astea invizibile. Asta înseamnă că sunt compromişi emoţional şi o dau în depresie, alcoolism, droguri şi devin oameni ai străzii. Guvernele cheltuie mult mai mulţi bani în lupta cu chestiile astea, decât ar da pe prevenţia abuzului. Dacă reduci abuzul, le reduci pe toate.

La noi nici nu se reclamă cazurile din lipsă de încredere în poliţie. Iar Poliţia Română nu prea se autosesizează. Citeam un raport din 2011 care spunea că-s doar 512 cazuri de abuz sexual, ceea ce mi se pare o cifră prea mică ca să fie reală.
Cazurile reclamate sunt infinitzecimal mai puţine ca cele existente, iar condamnările sunt şi mai puţine. La voi încă se aplică legea aia în care poliţistul anchetează mai întâi reclamantul în astfel de cazuri. La mine-n UK poliţia investighează persoana acuzată de viol. Practic, dacă suni la poliţie să reclami un viol din trecut, vor veni ca şi cum le-ai fi spus că tocmai ai fost jefuit. E o infracţiune gravă să faci o reclamaţie mincinoasă, aşa că ofiţerii ştiu că oamenii nu s-ar risca. La noi 100% din cazurile reclamate de copii se dovedesc reale şi 98% din cele reclamate de adulţi. Există acel 2% în cazul divorţurilor, în care soţii încearcă să se discrediteze reciproc, dar e insignifiant. Când tu ştii că o sută de milioane de oameni au fost abuzaţi sexual în UE, îţi dai seama că e şansă mare ca acuzaţia să fie reală.

E adevărat că n-am întâlnit o ţară unde oamenii să poată să discute la rece acest subiect. Dar de-asta fundaţia se numeşte Stop the Silence, dacă noi nu vorbim despre pedofilie, ea doar se răspândeşte mai tare. Şi-n România trebuie să te gândeşti că dintr-o clasă de copii, 30% din ei vor fi molestaţi înainte să împlinească 18 ani. Evident, ca să opreşti aşa ceva, trebuie educate autorităţile şi copiii, ceea ce costă.

Ai reuşit să vorbeşti cu autorităţile din România?
Asta e prima ţară unde n-a vrut nimeni să vorbească cu mine, dar mi-au spus că e o situaţie politică delicată din cauza Ucrainei. Sunt toţi ocupaţi, dar eu încerc să-i contactez prin ambasada britanică.

Nu crezi că e un pretext asta cu Ucraina ca să evite subiectul?
Ar fi sinistru. Eu am mers peste 6 300 de kilometri ca să ajung aici şi e frustrant că nu vrea nimeni să mă asculte. Vorbesc cu presa, cu ONG-urile, dar degeaba dacă nu se întâmplă ceva politic. În ţările pe care le-am vizitat am provocat schimbări legislative de care beneficiază milioane de oameni, iar aici nu pot să obţin nici măcar o întâlnire nenorocită.

Ai apucat să vorbeşti cu o victimă de aici?
Mâine voi avea o întâlnire cu o victimă printr-un ong care se ocupă de copiii străzii care sunt cei mai vulnerabili din punctul ăsta de vedere, iar sâmbătă, la Claca, la ora 20, va rula o filmare cu piesa mea de teatru To Kill a Kelpie, în care am prezentat ce înseamnă să fii abuzat sexual.

Matthew în Praga, Cehia.

O mare parte din abuzurile sexuale din România au loc faţă de romi, care sunt foarte ostracizaţi aici. Dar e şi problema că-n cultura lor, copiii se logodesc la vârste fragede şi întreţin relaţii sexuale începând cu 14 ani. Cum aperi drepturile copilului fără să intri peste drepturile culturale?
În Africa există un trib în care femeile au genitalele mutilate, tot din tradiţie. Dar acum, un ong încearcă să le ajute. Membrii organizaţiei trăiesc cu femeile, le urmăresc toată ziua, totul ca să le înţeleagă. Dar trebuie să ai mult timp şi sensibilitate ca să le înţelegi cultura şi să încerci să-i educi. Chiar dacă e o tradiţie, provoacă traume psihologice grave. Am văzut multe comunităţi de romi în Cehia şi Ungaria, iar orfelinatele erau pline de copiii lor. Presupun că este cumva responsabilitatea ţării în care locuiesc să aibă grijă de ei.

Te-ai confruntat cu opoziţie din partea oamenilor în alte ţări?
În Olanda, există o comunitate numită Martijn, formată din bărbaţi care cred că au dreptul să se culce cu copiii şi fac o campanie pentru a reduce vârsta legală la care pot întreţine relaţii sexuale, dar şi durata de prescripţie a faptei. Societatea de acolo e foarte liberală şi până la urmă e dreptul lor să se exprime. Dar mi se pare bizar că au primit un birou în fostul sediu al ministerului de justiţie şi că-i susţine statul. Nimeni nu-i ia în serios, dar toţi ştiu cine sunt şi ce vor.

În Scandinavia m-am confruntat cu problema că femeile învaţă de mici că n-au voie să fie furioase, iar furia e uneori singurul sentiment care-ţi rămâne după viol. Asta le face viaţa dificilă. Am observat în Estonia, Lituania şi Letonia că adulţii au păstrat obiceiul ăla sovietic de secretomanie. În alte ţări precum Polonia, unde am vorbit la o televiziune naţională, m-am trezit cu o reacţie imensă de homofobie în mediul online. Articolul nu spunea nicăieri c-aş fi gay, dar pentru că port kilt şi pentru că am spus că m-a abuzat unchi-miu, toţi erau siguri că sunt. Nu e normal, nu ai cum să schimbi sexualitatea cuiva violându-l.

Cred c-o să dai de problema asta cu homofobia şi-n România.
Asta e o problemă gravă pentru băieţii din Polonia şi România care se vor teme să spună c-au fost abuzaţi, pentru că ar fi consideraţi disfuncţionali. Oriunde există teama iraţională de homosexualitate, băieţilor le este greu să obţină sprijinul de care au nevoie din partea prietenilor, familiei sau chiar a autorităţilor. Există un obicei pe Coasta de Fildeş, numit viol de corecţie. Dacă o femeie e suspectată de lesbianism, ea e violată ca să se vindece. E ridicol.

În România, mişcările de extremă dreapta răspândesc ideea că homosexualitatea ar fi sinonimă cu pedofilia şi zoofilia. Ei se folosesc de organizaţia aceea din Olanda ca exemplu.
Există o organizaţie de genul ăsta şi-n America, numită Nambla. E genul de problemă pe care n-o poate rezolva un singur om. Vreau doar să conving cât mai mulţi oameni că e importantă. Un prieten de-al meu traducea comunicatul de presă al campaniei Road to Change în rusă şi mi-a spus că nu a auzit cuvinte precum abuz sexual sau homofobie până atunci în limba lui. L-am tradus în 17 limbi şi a fost văzut de milioane de oameni. Uneori mă mai contactează oamenii când trec prin ţara lor şi eu le transmit reclamaţia la poliţie. În România nu cred că pot să-i ajut din cauza prescripţiei faptei, dar pot să le fac legătura cu ONG-urile de aici.

Ce obstacole ai avut în drumul tău?
Rulota a fost cel mai mare obstacol. Nicio companie nu vrea să ne sponsorizeze, pentru că nu vor să se asocieze nici măcar negativ cu abuzurile sexuale faţă de minori. A trebuit să fac împrumut şi să pun de la mine banii pentru maşină, aşa c-am luat una la mâna a treia. Când se strică, eu nu pot să merg. Şi e nasol, că am aranjate întâlniri cu oficialităţile. O dată, în Franţa, ni s-a stricat duba şi a trebuit să fac două sute de kilometri în trei zile ca să ajung la timp. Dar noroc că era vară şi ziua era lungă. În Polonia am ajuns de Crăciun, când zilele erau foarte scurte şi abia mă târam cu cinci kilometri pe oră prin viscol. Mi s-a spus c-am prins şi o furtună în care au murit câţiva oameni, dar nu mi-am dat seama că era aşa nasoală. Acum fac vreo opt kilometri pe oră.

Ce urmează?
Sofia, Atena şi Cipru. Până la Cipru trebuie să iau avionul. Apoi Malta, Sicilia, Roma, Slovenia şi Croaţia. Îmi place să vizitez ţările astea, dar eu nu-s turist și nu dau bani pe suveniruri. Din donaţii cumpăr mâncare şi repar maşina. O ard low budget, am doar două kilturi şi tricoul de pe mine, dar am reuşit să vorbesc cu milioane de oameni.

Care-i cel mai dificil lucru în ceea ce faci?

Fiecare ţară are o altfel de sensibilitate faţă de problema asta şi trebuie să fiu foarte atent, pentru că-s un britanic sponsorizat de americani şi nu vreau să pară că mă plătesc americanii să vin să le spun lor cum să-şi conducă ţara. Pentru mine problema se pune că suntem toţi membri UE, deci copiii noştri trebuie să aibă drepturi egale. Fie că eşti din Glasgow, Amsterdam sau Bucureşti, dacă eşti violat, meriţi să ţi se facă dreptate. Dar copiii de la voi suferă sub cea mai nasoală lege din cele 18 ţări.

Vezi și:
Un copil de 11 ani a dat în judecată Martorii lui Iehova
Papa Francisc e acuzat că îi apără pe preoții care au molestat copii
Fotografii cu copiii din Bombay