Găștile din Papua Noua Guinee îți zbârlesc părul de pe ceafă

Găștile din Papua Guinee, Raskols, îi fac pe rapperii americani care se dau gangsteri să arate ca niște pisoiași. Golanii din găștile astea nu țopăie ca pe arcuri în Lincolnuri retro cu codițe rasta și haine de designer. Gagiii își fac singuri armele – de la pumnale la pistoale. Am vorbit un pic despre Raskols cu fotograful Stephen Dupont, care a petrecut mult timp în Port Moresby, capitala PNG, documentându-le viața.

VICE: Care e legătura ta cu Papua Noua Guinee?

Stephen Dupont: Am crescut în Australia, așa că m-am întâlnit des cu oameni care fie se născuseră în Papua Noua Guinee, fie vizitaseră țara. Locul m-a fascinat dintotdeauna – poveștile, sălbăticia, imaginea lui de „inimă a întunericului”. Pe la sfârșitul anilor ’90, ieșeam des cu prieteni apropiați în Jayapura Room, un fel de club al corespondenților de război, cu fotografi, realizatori de film, jurnaliști, profesori și tot felul de oameni interesanți care aveau conexiuni, într-un fel sau altul cu Papua Noua Guinee.

Ce fel de chestii aveau loc în Jayapura Room?

Gazda noastră era un tip mișto pe nume Mark Worth, care din păcate nu mai e printre noi acum și care ținea dineuri și petreceri de băut toată noaptea la care spuneam povești și ne apropiam unii de alții. Toți cei din grup fie veneau, fie se duceau la un reportaj interesant dintr-o zonă de război.

Când ai fost prima oară acolo?

Ben Bohane, cel mai bun prieten al meu, mersese de mai multe ori în Papua Noua Guinee și am hotărât să mergem împreună în 2004 să lucrăm la un proiect despre Raskols, găștile din Port Moresby. Nu știam ce o să găsim acolo, așa că am ajuns să locuim într-o așezare notorie numită Kaugere, unde am găsit gașca „Kips Kaboni”.

Pentru cei care nu știu, poți prezenta pe scurt situația din Papua Noua Guinee de la câștigarea independenței de Australia în anii ’70?

Papua Noua Guinee și-a câștigat independența de Australia în 1975 și a avut diverse guverne și lideri, cel mai cunoscut dintre ei fiind Michael Somare, care tocmai a fost înlăturat. Chiar dacă a avut câteva lovituri de stat militare, războaie continue între triburi și un război civil care abia s-a încheiat în Bougainville, a reușit să rămână întotdeauna relativ stabilă. Asta posibil din cauză că sunt vreo 800 de triburi răspândite în zonă pe insule și teritorii izolate.

Port Moresby a fost clasificat de Economist ca orașul cu condițiile cele mai grele de viață din lume. Cum se vede asta în viața de zi cu zi?

Port Moresby se clasează mereu pe ultimele locuri la condițiile de viață, anul acesta a fost după Dhaka din Bangladesh. Nu știu sigur cum fac ei statisticile alea, dar nu cred că ar trebui să avem încredere totală în ele. Da, Moresby e un loc dur și periculos, unde cea mai mare afacere e securitatea și rata șomajului e extrem de mare, dar te asigur că am fost în multe locuri la fel de periculoase. Moresby nu e Lagos, Mogadishu sau Kabul. Ca în orice oraș mare, dacă știi legea locului, ești prevăzător și umbli cu cine trebuie, poți avea experiențe foarte plăcute. De exemplu, te poți împrieteni cu Raskols și umbla liniștit prin cele mai rău famate cartiere ale orașului.

Am înțeles că „Raskol” e cuvântul local pentru a desemna un membru al unei găști? Sau e ceva mai precis de atât?

Înseamnă infractor în Tok Pisin.

Și cărei găști îi aparțin oamenii care apar în album? Sunt găști rivale sau sunt toți din același grup?

Portretele din album sunt ale membrilor găștii „Kips Kaboni”.

În ce fel de infracțiuni sunt implicate de obicei grupurile din Papua Noua Guinee? Crimă organizată? Sau la nivel de stradă?

Cele mai multe infracțiuni sunt mărunte, la nivel de stradă: jafuri, spargeri de mașini. Dar găștile inițiază uneori și activități organizate: jafuri armate sau lupte între găști rivale.

Cum ai reușit să ai acces la acești membri ai găștii?

Eram cu Ben în Port Moresby, cercetam găștile și auzisem de Kaugere și Kips Kaboni. În timp ce călătoream cu un membru al parlamentului, Lady Kidu – care reprezenta sudul Moresby-ului, adică Kaugere – am dat peste un război între triburi. Împreună cu Ben și curajosul Lady Kidu, am intrat în acest conflict dintre proprietarii de pământ Motu și rivalii lor, Tari. O femeie din tribul Motu fusese ucisă de un Tari beat cu o noapte înainte, iar acum Motu voiau răzbunare. Incendiaseră și jefuiseră toate proprietățile și magazinele Tari de pe pământurile lor.

O situație cam tensionată.

În timpul întâlnirii dintre Lady Kidu și bătrânii din Kaugere, am avut norocul să-l cunoaștem pe alan Omara, liderul Kips Kaboni. Alan și băieții lui protejau Motuanii și proprietățile lor, așteptând contra-atacul găștilor Tari. Alan e un tip foarte deschis și ușor de abordat, iar noi am empatizat imediat cu cauza oamenilor lui și ne-am apropiat de băieții lui. Așa am reușit să scriem povestea și să facem portretele. Alan ne-a spus că până atunci nu intrase picior de alb sau jurnalist neinvitat pe teritoriul lui. Ne-a spus că eram nebuni dar că îi plăcea asta.

Să vorbim despre arme. Multe dintre ele par confecționate de ei, sau cel puțin modificate mult.

Da, armele, pistoalele și cuțitele sunt făcute în cadrul găștii. Pistoalele sunt foarte scumpe și greu de găsit în Papua Noua Guinee, așa că localnicii și le confecționează singuri – unele sunt adevărate opere de artă.

Te-ai aflat în momente de tensiune sau periculoase în timp ce documentai viața găștii? Ai ținut legătura cu ei după proiect?

Nu m-am simțit niciodată în pericol cât am fost cu ei și cu oricine altcineva în Kaugere. Și da, m-am apropiat mult de comunitatea lor și i-am vizitat regulat de-a lungul anilor. Le-am sponzorizat și clubul local de rugby, Kaugere Bulldogs. Îi ajut oricând pot și acum filmez un documentar despre liga de rugby din Kaugere.

Sună foarte mișto. Mulțumesc pentru discuție, Stephen.

Puteți cumpăra cartea lui Stephen, Raskols: The Gangs of Papua New Guinea, publicată de powerHouse Books, de aici.

Traducere: Oana Maria Zaharia