Am fost la o piesă unde publicul era în pielea goală

Săptămâna trecută am fost la o piesă de teatru la care publicul trebuia să fie gol. Puteai să-ți păstrezi doar pantofii.

Producția unui teatru independent, S H E E T S e scrisă și regizată de Salvatore Antonio. E o serie de episoade despre cum se comportă oamenii în camerele de hotel și e genul de scenariu potrivit pentru o sală de necunoscuți dezbrăcați. Piesa e intimă, încărcată de sexualitate și puțin inconfortabilă. Printre altele, S H E E T S are și o scenă despre politica unui threesome, discuții despre meritele prostituției și o listă cu diverse fluide corporale găsite pe cearșafurile folosite din hoteluri. În timpul unui monolog despre nedreptatea procesului de circumcizie, unul dintre personaje povestește cum îi plăcea, în copilărie, să se pișe înăuntrul prepuțului până îl făcea să se umfle ca un balon. Actorii și-au jucat rolurile în diverse stadii de nuditate.

„Am fost inspirat să scriu piesa după ce am petrecut un an prin diverse hoteluri, fiind plecat cu munca," a zis Antonio. „M-am confruntat cu singurătatea, insomnia. Eram obsedat mereu de istoria camerei în care stăteam, calculam câți oameni or fi trecut prin ea înaintea mea, câți dormiseră pe cearșafurile alea, câți se masturbaseră sau sinuciseseră acolo. Iar lucrurile astea mă excitau, mă revoltau sau mă întristau, în funcție de starea în care eram."

Ideea de a face o piesă cu public nud i-a venit co-producătoarei Samantha Kaine-Gruen, actriță și creatoare de teatru, care practică nudismul. Când am întrebat-o pe Kaine-Gruen dacă temele de sex și intimitate explorate în piesă au legătură cu pasiunea ei pentru nudism, mi-a închis repede gura.

„Majoritatea membrilor publicului sunt nudiști și vor să vadă o piesă de teatru într-o stare care le e naturală. Iar cei care n-au făcut asta niciodată au în sfârșit ocazia s-o facă și sunt primiți în sânul unei comunități despre care nici nu știau că există", a zis ea. Când am întrebat-o pe Kaine-Gruen dacă își face griji că unii dintre noii veniți ar putea fi voyeuriști sau lipsiți de respect, a părut enervată. „Dacă ești nesimțit cu alții, o să fii nesimțit și cu hainele pe tine."

I-am înțeles reacția, dar m-am gândit că neglijează faptul că, de cele mai multe ori, publicul unui teatru e îmbrăcat. Deși pentru nudiști e normal să fie goi într-un spațiu public, pentru majoritatea oamenilor nu e.

Am făcut un sondaj neoficial printre prietenii mei și i-am întrebat dacă ar avea curajul să meargă la o piesă de teatru unde publicul trebuie să fie în pielea goală. Reacțiile lor au dovedit că oamenii fac multe presupuneri despre nudiști, în principal că nudismul are legătură cu perversiunea sau cu sexul, un stigmat de care comunitatea luptă din greu să scape. Dar am întâlnit și multă curiozitate. Și curiozitatea asta a vândut o grămadă de bilete la piesă, care s-a jucat cu sala plină.

Nu știam la ce să mă aștept când am intrat la piesa S H E E T S. Înainte, nu fusesem dezbrăcat decât în situații intime sau la vestiar. Când am intrat în teatru în noaptea respectivă, mi-am luat biletul și am străbătut holul. Am trecut pe lângă un semn pe care scria: „Dincolo de acest punct trebuie să vă dezbrăcați". Am fost întâmpinat de un bărbat mai în vârstă în pielea goală, cu o mustață amuzantă. Bărbatul mi-a explicat că mă pot dezbrăca după o perdea sau afară. Apoi, mi-a verificat posesiile și m-a condus spre o măsuță de unde, pentru un dolar, puteam închiria un prosop dacă uitasem să-mi aduc unul. Am ales să mă dezbrac după perdea. Deși știam că o să stau gol în următoarele nouăzeci de minute, aveam impresia că procesul de dezbrăcare tot trebuie să fie intim. După ce m-am dezbrăcat și am luat prosopul, am intrat în sală. Am găsit o mare de trupuri goale.

În seara aceea, publicul era în mare majoritate alb și, sub luminile reflectoarelor, căpătase o nuanță roz. Erau oameni de toate vârstele, trupuri de toate formele și mărimile, picioare fine și picioare păroase. Unii oameni stăteau relaxați și crăcănați, alții stăteau pe un colț de scaun, parcă încercând să se facă mici. M-am simțit stresat și expus. De obicei intru pe telefon cînd mă simt așa, dar acum îl lăsasem la intrare, așa că am pus prosopul pe scaun, m-am așezat pe el și am așteptat. După câteva minute, nuditatea din sală a devenit ceva normal. Oamenii nu se mai uitau la tavan, au început să se uite unii la alții într-un fel pe care nu l-am mai experimentat niciodată. Au fost și câteva chicote copilărești, dar situația ne obliga să fim prezenți. Tocmai începeam să-mi imaginez cum ar fi să trăim așa zi de zi, cînd luminile s-au stins și a început spectacolul.

S H E E T S a fost o piesă amuzantă, care mi-a dat de gândit, dar e clar că experiența a fost intensificată de nuditate. După ce s-a încheiat scena finală, publicul a sărit în picioare să aplaude minute în șir. Pe când mă ridicam de pe prosop, mi-am dat seama că eram surprins de cât de ușor m-am adaptat la un eveniment naturist. Mă gândeam că aș participa oricând la ceva asemănător. În momentul ăla, un tip de lângă mine m-a anunțat că am un abțibild de la o banană lipit pe spatele coapsei. Cred că m-am înroșit pe tot corpul. Am hotărât că e ultima oară când fac asta.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia