FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

De ce e important să iei bilet la RATB, în ciuda controlorilor nasoli

RATB-ul nu merge din cauza șoferilor și autorităților bucureștene.

Foto de Mircea Topoleanu via Am stat doișpe ore în tramvaiul 11 și a fost oribil

Eu locuiesc într-o zonă unde nu am cum să ajung la nicio stație de metrou fără să iau RATB-ul două-trei stații, așa c-am circulat aproape zilnic cu el timp de vreo 20 de ani. Aș mânca rahat să zic c-am circulat legal mai mult de opt din anii ăștia, din aceleași motive enunțate în articolul ăsta.

Eram fix genul ăla de tip care se certa cu controlorii din autobuz că n-am la ce aparat să taxez, pentru că erau defecte sau era prea aglomerat. O dată a fost chiar distractiv, că se pusese unul dintre ei în ușă, ca să nu ies, fix ca-n clipul de mai sus, așa că m-am împins ușor în el până am coborât. Amuzant e că eram pe autobuzul 300, ăla cu camere video, așa că amândoi țineam brațele în sus ca să nu pară că suntem violenți. Arătam ca doi hip-hop-eri americani penibili, din anii '90, care încercau să se ia în brațe. Asta în liceu.

Publicitate

Citește și: Opt motive pentru care București e un oraș nasol

Când am ajuns la facultate deja începusem să-mi iau abonament. Pe de-o parte că e subvenționat de stat, pe de altă parte că e penibil să te vadă prietenă-ta cum te mahalagești zilnic cu controlorii sau să ratezi examene.

1. Să nu dai bani RATB-ului că e corupt e cel mai absurd lucru în România

Te înțeleg de ce nu vrei să dai bani pe bilet, serios. RATB-ul este o instituție falimentară care consumă un căcălău de bani publici și e normal să ți se pară o ghiolbănie că-ți mai cer și altceva. Dar asta nu înseamnă că-i normal să fii la fel de jegos ca ei și să mergi moca, dacă ai salariul peste venitul mediu. Dacă faci asta, devii la fel de penal ca ăia de la proteste ecologiste care-și aruncă țigările pe jos, cu impresia proastă că-s biodegradabile.

Citește și: De ce nu vom avea vreodată piste de bicicletă în București

Pe principiul ăsta, compania de apă te fură, compania de curent te fură și multe alte companii care primesc beneficii sau subvenții de la stat te fură. Asta nu înseamnă că o să ai pretenția să nu le mai plătești facturile, că ajungi un troglodit nespălat și palid, care poartă o cască făcută din folie de aluminiu din paranoie.

Dacă am ajunge mai mulți în stadiul în care trăim măcar semilegal în România, le-ar fi mult mai greu unor jeguri ca ăștia să ne fure. Și am ajunge și noi în stadiul în care ne-am simți destul de puțin cu musca pe căciulă, încât să-i rupem cu autoritățile.

Publicitate

2. Circulația din tot orașul e oribilă din cauza mașinilor, nu din cauza transportului în comun

În mod normal, ambulanța asta ar trebui să aibă banda ei proprie, pe unde mai circulă doar autobuze. Foto de Tiberiu Ana via Flickr

Corupția nu este singurul motiv pentru care a ajuns rețeaua de transport în comun atât de execrabilă. Dacă te uiți care-s proiectele pe infrastructură ale Bucureștiului, începute în 2015, dar și cele care vor fi demarate-n viitor, o să vezi că toate constau în pasaje rutiere sau în desființarea trecerilor de pietoni din mai toate piețele principale ale Bucureștiului, ca să circule mașinile mai bine.

Nu plănuiește nimeni o măsură pertinentă de fluidizare a traficului RATB sau de construire a unor linii noi de tramvai. Evident, s-ar putea să mai facă și o mini-pistă de bicicletă la mișto, ca aia de pe Calea Victoriei, ca să tacă activiștii cicliști de pe Facebook, dar atât.

Citește și: M-am prefăcut că-s turist străin în București și mi-a trecut viața prin fața ochilor

În țări civilizate, mai ales în alea care n-au o rețea dezvoltată de tramvaie, autobuzul ajunge la timp că are banda lui, unde mai au voie să circule doar ambulanțele, și-ți iei amendă serioasă dacă o încalci, riști chiar să pierzi carnetul. La noi, au încercat în 2014 să pună o bandă doar de autobuz, la Eroilor, dar cum n-o respecta niciun șofer și nu aveau polițiștii cum să te amendeze pentru asta, au renunțat. Au mai încercat pe o porțiune din strada Polonă și pe alte străzi, dar cum taxiurile și riveranii au voie s-o ia pe acolo, nu poți să zici că sunt niște benzi reale de autobuz. În 2015, au încercat din nou, dar proiectul a rămas doar pe hârtie.

Publicitate

3. Tramvaiul 41 e cel mai rapid mijloc de transport din București

Bara aia galbenă jegoasă transformă orice tramvai în metrou de suprafață. Foto de Paul Chiorean via Flickr

Sunt bucureștean și-am circulat în prostie în orașul ăsta cu tot ce se putea, așa că pot să spun cu toată sinceritatea că tramvaiul 41, poreclit comic „metroul ușor", e cel mai rapid mijloc de transport în comun din București. Da, mai rapid ca metroul. Și nu zic neapărat de viteza fizică, ci de faptul că tramvaiele de pe linia aia vin cu o frecvență atât de mare, încât n-apuci nici să râzi de pensionara care se înjură cu controlorii în stație, c-a venit unul nou. E pur și simplu un tren expres dinspre Casa Presei înspre Ghencea.

Foto de Tim Sheerman-Chase, via Flickr

De ce? Pentru că, pe aproape tot traseul, tramvaiul e înconjurat de niște bare galbene paralele, printre care n-au cum să treacă hăndrălăii care merg de-an pulea pe liniile de RATB. Singurele dăți când se blochează acel tramvai e fix în puținele zone fără bare, tot din cauza șoferilor idioți.

Dacă ai face încă vreo șase linii de tramvai la fel de eficiente și directe precum 41, ai avea o rețea de RATB care acoperă orașul cel puțin la fel de bine ca aia de metrou, dar nimeni nu se chinuie nici măcar să propună proiecte în direcția asta. Nu există asociații, ONG-uri sau grupuri de activiști de Facebook care să militeze pentru asta. Văzusem la TV discuții că ar vrea să facă ceva asemănător cu tramvaiul 1, dar și asta a picat.

4. Controlorii RATB nesimțiți pot fi opriți doar prin reclamații

Poziția cea mai bună de evitat controlori. Foto de Mircea Topoleanu via Am stat doișpe ore în tramvaiul 11 și a fost oribil

Știu sute de trucuri de evitat controlorii, texte de zis în fața lor și moduri de a scăpa rapid de ei, pe care le-am aplicat de-a lungul anilor. Știu și că-s linii și stații unde n-o să-i vezi niciodată, că nu urcă de frică, precum troleibuzele de pe Calea Griviței (în partea dinspre Chibrit) sau pe liniile din cartiere rău-famate. Probabil că aș fi putut să merg fără să plătesc toată viața.

Publicitate

Foto de Mircea Topoleanu via Am stat doișpe ore în tramvaiul 11 și a fost oribil

Dar adevărul e că, după o anumită vârstă, când ajungi să lucrezi opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, nu-ți mai arde să-ți iei câmpii cu toți idioții în fiecare dimineață sau să întârzii la o întâlnire că stai să schimbi strategic autobuzul ca să-i eviți. Așa am ajuns și eu ca mulți alții să mă resemnez și să-mi iau abonament.

Dar asta nu înseamnă că nu-mi place să mă joc cu controlorii sau să-i apostrofez când văd că se iau de puștoaice singure. Uneori, mi se pare că li se pune pata doar pe adolescente singure, că știu că le sperie și le fac să plângă, până plătesc. În plus, ele sunt mai ușor de controlat ilegal în buzunar, decât băieții. De fiecare dată când văd ceva de genul ăsta, le urez chestii de sănătate, apoi fac plângere pe mail la RATB, cu Protecția Consumatorului în CC. Le dau și ora aproximativă și stația, ca să pară serioasă.

Citește și: Tatuatorii din București ne arată primele tatuaje făcut de ei, cu pantalonii în vine

Știu că pare SF să faci plângere într-o țară unde asociem cu toții chestia asta cu turnatul, dar chiar merge. Mi-au răspuns aproape întotdeauna, chit c-a fost după două săptămâni. Odată m-am plâns de șoferul unui autobuz de noapte care nu oprea niciodată în stația mea și mă lua la morți când urlam la el să deschidă ușile. Constantin Tobescu, șeful biroului pentru Relații cu Publicul de la RATB mi-a răspuns: „Conducătorul auto a fost atenționat și totodată reinstruit privind activitatea și comportamentul adecvat în timpul efectuării serviciului de transport public călători precum și asupra adoptării unei conduite preventive". Dar, mai important decât mesajul de complezență, e că nu l-am mai văzut niciodată pe șofer pe acea linie.

Publicitate

5. Cardurile au fost singura inovație decentă de la RATB din ultimii 20 de ani

O altă inovație a RATB-ului e să lase liniile vechi de tramvai în paragină, până devin parcări. Foto de garycycles7, via flickr.

Biletele RATB erau cea mai mare tâmpenie. Nu puteai niciodată să iei prea multe în avans, că erau imprimate pe o hârtie atât de proastă că ți se dizolva în portofel. Când nu le pierdeai, aveai problema că nu se taxau cum trebuie la aparatele alea mecanice preistorice. Asta ca să nu mai zic de casieriile care funcționau pe program de gravide.

Citește și: Restaurante non-stop din București unde să te dregi după o noapte de beție

Cardul RATB a fost primul pas spre un card de transport civilizat în România, în care ar trebui să ai o singură cartelă pentru totul de la metrou, la tren, la autobuz. În 2010, exista un abonament comun Metrorex și RATB, la un preț sub un plin de benzină, dar a murit rapid, ca orice inițiativă decentă care ar implica nițică logică din partea instituțiilor statului.

Totuși, rămâne singurul sistem în care nu trebuie să mă tem că mi se îndoaie cartonul de la cartelă-n buzunar și nu mai merge. O inițiativă la fel de bună era aia cu plata biletului prin SMS, care tot este reintrodusă și scoasă cam o dată pe an, din cauza incompetenței.

Citește și Cum și de ce merg doar pe blat cu RATB-ul

Un sistem de transport în comun reformat ar fi singura soluție viabilă pentru ca orașul ăsta de rahat să arate a capitală europeană.

Din păcate, nimeni nu vrea asta, că ne place cocălăreala asta cu două-trei mașini pe familie, prin care ne măsurăm averea și genitalele, în loc să ne gândim că RATB-ul circulă din ce în ce mai prost fix pentru că suntem toți obsedați auto.

Evident, n-ajută nici că puținii care nu-și trăiesc viețile-n mașină visează mai degrabă piste de bicicletă, decât un sistem de transport viabil pentru toată lumea. Inclusiv ăia care nu știu, nu pot sau n-au chef să meargă pe bicle pe ploaie și ninsoare.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre RATB:
Cum și de ce ar trebui să mergi doar pe blat cu RATB-ul
În România, un nou sport sângeros ia amploare, RATB Kombat
Poveștile șoferilor de RATB: Pistolul la tâmplă, Sauna cu vapori de pișat și Pietonii cu pietre