FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Boeing vrea să introducă avioane care zboară fără pilot

Compania aeriană vrea să testeze tehnologia asta în 2018.
Fotografie de Paul Lucas via Flickr

Într-un viitor nu prea îndepărtat, s-ar putea să mergi la aeroport într-un Uber fără șofer, să treci pe la check-in pentru bilet și să urci într-un avion care zboară fără pilot. Bine ai venit în viitor.

Conform Reuters, Boeing vrea să trimită avioane cu pilot automat în stratosferă. Joi, vicepreședintele pe dezvoltare al companiei, Mike Sinnett, a zis că va testa software-ul pentru pilot automat într-un simulator de zbor vara asta și vrea să zboare în 2018 cu „inteligență artificială care poate lua deciziile unui pilot". „Informațiile de bază ale tehnologiei sunt deja disponibile", a zis Sinnett într-o declarație de presă.

Deși prospectul poate suna tulburător - mai ales după ce Google și Tesla s-au ales cu câteva incidente dezastruoase în timp ce-și îmbunătățeau mașinile fără șofer - majoritatea avioanelor zboară fără ajutorul piloților în fiecare zi. Conform Washington Post, funcția de autopilot a avioanelor a devenit atât de avansată încât Departamentul de Transporturi al SUA a ajuns să-și facă griji că piloții din ziua de azi nu sunt destul de bine pregătiți ca să intervină în cazul unei căderi electrice. Majoritatea piloților pot să opereze manual doar în cazul decolărilor și a aterizărilor, a scris USA Today.

Totuși, Sinnett a zis că vrea să se asigure că avioanele Boeing fără piloți pot face aceleași operațiuni ca și echivalentul lor uman - mai ales în cazul unor urgențe. La fel ca mașinile cu șofer automat, avioanele fără pilot s-ar putea ca într-o zi să fie echipate cu genul de program care decide cum să acționezi într-o dilemă morală.

„Dacă nu pot transporta pasagerii în siguranță, atunci nu putem să le facem", a zis Sinnett pentru Reuters. „Habar nu am cum vom face asta, dar ne interesăm acum și dezvoltăm toți algoritmii necesari."

Dacă ideea unui zbor cu un avion necunoscut pare ceva tulburător în 2035, atunci trebuie doar să-ți vizitezi pastorul cyborg și să te rogi pentru călătorii sigure, pentru că până-n acel moment majoritatea forței de muncă va fi înlocuită oricum de roboți.