FYI.

This story is over 5 years old.

Cele mai scumpe chirii din România

Apartamentul săptămânii în Cluj: 600 de euro ca să te simți ca un student în cămin

Dacă vrei să locuiești cu încă doi colegi, dai două sute de euro și sufrageria e a ta!
camera
Bine ai venit în camera ta de cămin. Fotografii via storia

Până acum te-am obișnuit cu apartamente învechite și deloc renovate la prețuri nebune. Știi tu, alea cu mobilier de pe vremea bunicilor și cu covoare peste covoare și/sau milieuri peste milieuri. De data asta, îți prezint ceva la extrema opusă, adică un apartament minimalist mobilat și supraestimat.

Chiria din această săptămână are trei camere decomandate, 72 de metri pătrați și mult spațiu gol. Da, e un apartament mare în care probabil s-ar putea muta o familie cu venituri peste medie. Are garaj, două debarale și centrală proprie. Apartamentul este situat în zona Hașdeu și se dă cu șase sute de euro pe lună. Doar că apartamentul ăsta îi țintește de fapt pe studenții din Cluj. Hașdeu e o zonă bună, idealul studentului care vrea să petreacă pe Piezișă și să fie înconjurat de alți semeni. Sigur, experiența studențească n-ar trebui să te coste lunar șase sute de euro. Dar o să-ți prezint întregul imobil, ca să decizi singur cât de mult merită banii.

Publicitate
mobila

Prima cameră are pereți albaștri, un pat de o persoană și un dulap mare. Ai să te prinzi repede că tot apartamentul a fost pregătit în așa fel încât fiecare cameră să fie ocupată de un student. Deci, e genul de locuință pe care să o iei la comun cu alți doi prieteni și, cu două sute de euro pe lună, să stai cumva ca la cămin. E adevărat, poate fi și asta o variantă.

camera

În aceeași cameră mai ai ceva rafturi pentru obiectele de studiu și un bine meritat birou. Probabil că proprietarii și-au dat seama că spațiul e prea gol, așa că au trântit pe jos cel mai trist covor. Nu a ajutat prea mult, mai bine investeau într-o draperie și ceva tablou hipsteresc cu „live love laugh”, orice care să nu te mai ducă cu gândul la hol de așteptare în spital.

camera

Să nu crezi că pozele se repetă. Asta este a doua cameră în care găsești același pat de o persoană și același dulap. Covorul și pereții măcar au culori diferite, deși nu schimbă cu nimic situația.

camera

După cum am spus, am spus, am spus, totul se repetă. Mai ai un birou și niște rafturi de pal și asta ți-a fost toată camera. Dacă proprietarii și-au dorit să copieze fidel atmosfera de cămin, le-a reușit perfect.

camera

A treia camera e ceva mai mare și și-a păstrat vechiul mobilier, care nu-i rău, doar că e mai potrivit pentru un living. Nu prea înțeleg de ce nu există perdele sau draperii în apartamentul ăsta. Inițial mă gândeam că n-au mai apucat să le pună după renovare, numai că nu văd să existe vreo bară sau alt sistem de prindere pentru ele.

Publicitate
camera

Doar nu credeai că în camera asta nu găsești un covoraș ca cele din camerele de mai sus. Cel mai mult din imaginea asta îmi place cuierul de pe hol care, deși e complet gol, e strâmb. Heh, detalii.

camera

Ideea e că toată camera e dotată cu un mobilier divers: comode, vitrine, masă cu scaune și o canapea din același set. Un living în toată regula, mai greu de ocupat de un al treilea chiriaș, dacă nu e deschis unui trai într-un set up diferit.

camera

Bucătăria e singurul loc din apartament care mi se pare făcut așa cum trebuie. E cât de cât spațioasă (cel puțin așa pare din poza, că alt unghi nu mai există), are prize la îndemână, incorporabile noi și culori decente.

camera

Baia, în schimb, e ceva cu adevărat deosebit. Mi-a luat mult timp să accept că unora le place faianța roșie în baie, dar portocaliul ăsta turbat efectiv m-a luat prin surprindere. În orice caz, e foarte mică pentru un apartament de trei camere. Mă îndoiesc că fotograful a făcut prea mulți pași până în cabina de duș pentru poza asta. Probabil că fotografia a fost făcută din tocul ușii și nu au mai intrat chiuveta și toaleta în cadru.

Știu că te gândești că ai văzut apartamente mult mai proaste decât ăsta, dar locul ăsta nu poate fi comparabil nici cu o cameră de cămin. În Cluj, o cameră într-un apartament decent este în jur de 150 de euro. Sigur, găsești și la două sute, dar deja vorbim de condiții aproape de lux.

În rest, găsești pe Olx pagini întregi de apartamente cu trei camere care nu ajung la șase sute de euro pe lună și nici nu arată ca o reconstituire de cămin. Poate, însă, apartamentul ăsta îți oferă ocazia unui Untold perpetuu.

Editor: Iulia Roșu