De ce tot nu există o pastilă contraceptivă pentru bărbați?

Un articol Reuters din 2012 dădea asigurări că o metodă contraceptivă pentru bărbați avea „să devină curând realitate”. În 2014, The Daily Beast insista că un gel contraceptiv va fi disponibil până în 2017. În 2017, CNBC promitea că doctorii se află „pe punctul” de a oferi consumatorului primul contraceptiv masculin. Anul trecut, Broadly a publicat un titlu care declara că „O pastilă contraceptivă pentru bărbați, sigură și eficientă, s-ar putea să apară în curând”.

Titlurile astea sunt frustrante nu doar pentru acelea dintre noi nerăbdătoare ca bărbații să împartă povara contracepției, ci și pentru doctorii care știu adevărul: un viitor în care contraceptivele pentru bărbați sunt disponibile pentru public rămâne îndepărtat. Punerea pe piață a contraceptivelor pentru bărbați va necesita depășirea obstacolelor din procesul de dezvoltare a medicamentelor, câștigarea industriei farmaceutice ca aliat, îndeplinirea standardelor de siguranță impuse de autorități și bătălia cu așteptările adânc înrădăcinate în cultura noastră când vine vorba de rolurile de gen. Cu alte cuvinte: va necesita multă răbdare.

„Când văd articole care zic Contracepția masculină e pe drum, pur și simplu îmi smulg părul din cap, pentru că acum știu cât de mult va dura”, a declarat pentru Broadly Diana Blithe, o cercetătoare de top care studiază contraceptivele masculine din 2005. „Toată lumea zice: Sigur, în cinci ani! Eu îi deprim pe reporteri. N-o să se-ntâmple așa ceva.”

Într-o convorbire telefonică de la începutul lunii, Blithe a descris pașii pe care ar trebui să-i urmeze un gel contraceptiv - produsul cel mai avansat în procesul de testare clinică și cel pe care-l studiază ea la ora actuală, la Institutul Național de Sănătate (NIH) - ca să ajungă pe piață.

După ce Blithe va încheia runda actuală de testare a gelului, care include demonstrarea faptului că acesta a fost eficient pentru cei patru sute de participanți la studiu, ea și colegii ei vor trebui să găsească alți 1 600 de bărbați dispuși să testeze produsul. Recrutarea lor va dura câteva luni, iar studiul va dura și el alte câteva. Când se va încheia acea etapă, cercetătorii vor trebui să analizeze și să publice rezultatele, repetând procesul ăsta până când încheie trei etape de testări clinice. Apoi își vor prezenta concluziile Administrației Statelor Unite pentru Alimente și Medicamente (FDA); oficialii FDA vor putea să ceară studii adiționale, ca să demonstreze o dată în plus siguranța, eficiența și/sau efectele gelului, ceea ce ar putea însemna întoarcerea în laborator și repetarea unor pași.

Acest proces îndelungat nu se aplică exclusiv gelului contraceptiv al lui Blithe: alte metode contraceptive pentru bărbați, cum ar fi pastila și injecția, își croiesc, la rândul lor, drum prin această cronologie, așa cum ar fi nevoit s-o facă orice medicament care apare în premieră.

„Ce ți-am descris e la o distanță de peste zece ani”, a spus Blithe.

La fel ca și în cazul pastilei pentru femei, cercetările pentru un contraceptiv hormonal masculin au început în anii 1950. Gregory Pincus - biologul care avea să dezvolte în cele din urmă primul contraceptiv feminin oral, cu ajutorul ginecologului John Rock - a început să testeze efectele estrogenului și ale progestinului asupra bărbaților și femeilor la Spitalul de Stat Worcester, un azil pentru bolnavi psihic din Massachusetts, fără consimțământul sau informarea acestora.

Când Margaret Sanger, activistă pentru contracepție și fondatoarea rețelei de clinici Planned Parenthood - care a sprijinit finanțarea cercetării lui Pincus, ca parte din activismul ei pentru autonomia corporală a femeilor - a aflat că Pincus face teste și pe bărbați și pe femei, l-a convins să se concentreze doar pe femei. A fost util și că a obținut și acordul lui Katharine McCormick, activista pentru drepturile femeilor pe care o recrutase Sanger ca să finanțeze majoritatea cercetărilor lui Pincus. Din punctul de vedere al lui Sanger și McCormick, bărbații aveau deja prezervative; femeile aveau nevoie de propriul mod prin care să-i împiedice pe bărbați să le insemineze când vor. În plus, Pincus și Rock deja făceau progrese în dezvoltarea unei pastile pentru femei.

„Singurul motiv pentru care ar cerceta cineva contracepția este că femeile aveau un stimulent uriaș să facă asta”, a declarat pentru Broadly Jonathan Eig, autorul cărții Nașterea pilulei. „Margaret Sanger și Katharine McCormick erau dispuse să finanțeze din buzunarul propriu studiile și să-și asume riscuri enorme, deoarece femeile aveau nevoie de control asupra propriilor corpuri, iar asta e ceea ce a condus cercetarea. Nu exista nicio motivație de genul ăsta pentru bărbați.”

Unii insistă că nici acum nu există și spun că lipsa cererii explică de ce, mai bine de jumătate de secol mai târziu, tot n-avem contraceptive masculine. Din momentul în care FDA-ul a aprobat prima pastilă pentru femei, a fost un succes total, într-atât încât popularitatea sa a oprit abrupt cercetările pentru un omolog masculin preț de un întreg deceniu, conform lui Eig. În 2014, mai mult de 9,5 milioane de femei din SUA raportau că iau pastila și circa 16 milioane foloseau o altă formă de contracepție în afară de prezervative, alcătuind o industrie în valoare de circa 20 de miliarde de dolari. În ciuda faptului că mass media relatează cu sufletul la gură dezvoltările treptate în procesul de căutare a unui contraceptiv masculin eficient în afară de prezervative și vasectomii, rămâne întrebarea: dar bărbații măcar își doresc așa ceva?

Charley Lanyon, un jurnalist în vârstă de 33 de ani care locuiește la Los Angeles, și-l dorește „foarte tare”. Vrea să fie mai responsabil; nu vrea ca povara contracepției să cadă strict pe umerii partenerei lui; nu vrea să se simtă, în propriile lui cuvinte, ca „un căcănar”. Mai mult ca orice, vrea să ia el contraceptive, pentru că partenera lui nu poate. Actuala prietenă a lui Lanyon a fost pe contraceptive orale timp de zece ani, în care s-a luptat cu depresia și schimbări rapide de dispoziție. După ce s-a lăsat de pastile, sănătatea ei psihică s-a îmbunătățit radical.

„Dacă analizezi problema, argumentul e: Te rog, fii din nou deprimată”, a spus Lanyon. „E sinistru. E ca și cum nimeni nu-și face partea de treabă; pur și simplu nu există nicio opțiune. E, gen: Fie e ea de acord să sufere tot timpul fie nu ne protejăm în niciun fel? Nu pare deloc corect.”

Și Jelani Rice, un fotograf în vârstă de 25 de ani care locuiește în Brookly, crede că metodele de contracepție disponibile pe piață sunt nedrepte. Rice și-a amintit de o relație în care partenera lui a presupus că trebuie să se apuce de contraceptive dacă se combinau; l-a făcut pe Jelani să simtă că îi controlează deciziile legate de propriul corp. „Aproape că mă simt ca și cum bărbații pur și simplu presupun că asta face o femeie și femeile presupun, la rândul lor, că asta trebuie [ele] să facă”, a spus acesta.

Între timp, relația respectivă s-a încheiat, dar Rice vede în continuare nevoia de contraceptiv masculin în viața lui. Vrea să facă sex cât mai protejat cu putință și speranța că femeia și-a luat pastila la timp sau că și-a schimbat plasturele în ziua potrivită nu i se pare suficientă. „Mi-ar plăcea enorm să știu 100% ce fac eu pentru un sex sigur”, a spus el.

Atât Lanyon, cât și Rice, spun că înțeleg că, la fel ca la orice alt medicament, contracepția va veni la pachet cu efecte secundare - și sunt ok cu asta.

Ideea că bărbații nu sunt dispuși să tolereze efectele secundare asociate cu contraceptivele a prins avânt în 2016, când cercetătorii au raportat încheierea unui studiu pe 320 de persoane asupra unei injecții cu efect pe termen lung după ce 20 de tipi s-au retras din cauza unor efecte secundare precum dureri musculare, schimbări intense de dispoziție și acnee. Raportul a fost întâmpinat cu reacții ultragiate: femeile, după cum au remarcat mulți, se confruntă cu efecte secundare similare de zeci de ani deja - bărbații de ce nu pot? Însă efectele secundare au fost și mult mai severe de-atât și au inclus un caz de depresie, o supradoză intenționată de analgezice și un participant care a avut parte de „un ritm cardiac anormal de rapid și neregulat” după încetarea tratamentelor.

Cu toate astea, rezultatele studiului au fost preponderent pozitive. 75% dintre bărbați au raportat că ar fi dispuși să folosească în continuare produsul, în ciuda efectelor secundare minore de care au avut parte - o rată mare de satisfacție pentru orice studiu, conform lui Blithe.

Blithe spune că are logică ca grupuri mari de bărbați să fie interesați de produs. Bărbații deja folosesc contracepția masculină în proporții mari: prezervativele pentru bărbați și vasectomiile se numără ambele printre primele cinci cele mai des folosite forme de contracepție pe care se bazează femeile.

„Bărbații spun că nu le place să folosească prezervativele”, a zis Blithe, referindu-se la un clișeu cultural răspândit. „Dacă ar avea o altă variantă, ar folosi-o? Cred că răspunsul e da.”

Studiile sugerează că teoria lui Blithe e adevărată: un sondaj recent al Inițiativei pentru Contracepție Masculină a conchis că 8,1 milioane de bărbați din SUA sunt „foarte dispuși” să folosească noi metode contraceptive masculine, în timp ce 5,6 milioane sunt „destul de dispuși”. Un alt studiu, publicat în 2002, în Informația Centrului Național pentru Biotehnologie a constatat că 75% din bărbații cu partenere care născuseră recent ar lua în calcul să încerce contraceptive masculine hormonale. Cu toate astea, legarea trompelor uterine, o procedură care blochează trompa uterină, rămâne de patru ori mai populară decât vasectomia, deși cea din urmă e mult mai puțin intruzivă și adeseori reversibilă.

Sondajele care evaluează interesul contraceptivelor pentru bărbați au cam dispărut, în mare parte, la începutul anilor 2000, spre nefericirea cercetătorilor precum Stephanie Page, șefa departamentului de Metabolism, Endocrinologie și Nutriție de la Universitatea din Washington, care bănuiește că sondajele noi ar reflecta o cerere în creștere pentru acestea.

„În ultimii 10 până la 15 ani au avut loc multe schimbări sociale”, a spus Page. „Aș spune că există, probabil, chiar mai mult interes pentru un contraceptiv masculin decât înainte.”

Cu toate astea, în ce privește industria farmaceutică, piața pentru contracepție masculină e o necunoscută, pentru că rămâne la nivel de ipoteză. „Multe dintre medicamentele noi pe care le vedem pe piață sunt fie forme cu efect pe termen lung ale unor produse care există deja sau care tratează o boală, ori un simptom de boală, deci știm deja câți oameni le-ar folosi”, a continuat Page. „Pentru contracepția masculină rămâne o necunoscută, pentru că nu există ceva de genul ăsta deja disponibil.”

Studiile din ultimele decenii au reușit să corecteze aceste probleme: contraceptivele hormonale testate la ora actuală - geluri, injecții și pastile - folosesc, de regulă, testosteronul împreună cu un al doilea hormon sau un complex hormonal ca să oprească producția de spermă, reglând, în același timp, nivelul testosteronului în restul corpului. Page, care lucrează momentan la mai multe forme de contracepție hormonală masculină, bănuiește că efectele secundare negative ale studiilor mai vechi au speriat marile companii farmaceutice, pentru că au făcut testarea de contraceptive masculine să pară un efort riscant - și poate chiar inutil.

Conform revistei Time, Bayer, unul dintre principalii comercianți de produse contraceptive feminine, a abandonat studiile asupra contracepției masculine prin 2007, fără planuri de a face altele pe viitor. Iar în 2015, un purtător de cuvânt al companiei Bayer a declarat pentru The Atlantic că un contraceptiv masculin n-ar fi „la fel de comod ca situația în care o femeie ia o pastilă o dată pe zi”. Doi ani mai târziu, Bloomberg anunța că metodele contraceptive masculine nu sunt „un domeniu activ de cercetare” nici pentru alte mari companii farmaceutice, printre care Pfizer Inc. și Merck & Co. Într-un email transmis Broadly, un purtător de cuvânt al Merck a confirmat că situația nu s-a schimbat. Reprezentanții Bayer și Pfizer n-au răspuns solicitărilor de presă.

„Avem un sistem capitalist de dezvoltare a medicamentelor, ceea ce, în cele din urmă, înseamnă că avem nevoie de susținere [financiară] din partea cuiva, ca să accelerăm procesul de dezvoltare”, a spus Page. „Fără doar și poate, o infuzie de resurse ar provoca asta.”

Unii, printre care și Page, consideră că refuzul companiilor farmaceutice se trage din ideea încetățenită că bărbații n-ar vrea niciodată să poarte din responsabilitatea contracepției sau că femeile n-ar avea încredere în ei să facă asta. (Nu mai târziu de anul 2000, un sondaj Oxford a descoperit că femei din lumea întreagă ar avea încredere într-un bărbat să ia pastila.)

Alții - cum ar fi Inițiativa pentru Contracepție Masculină (MCI), o organizație nonprofit fondată în 2014 - spun că dificultățile în a găsi mari investitori sunt normale pentru orice nou domeniu de cercetare. Organizația a încercat să se ocupe de ceea ce percepe drept o lipsă acută de finanțare pentru toate studiile asupra contracepției, inclusiv cea pentru bărbați. „Senzația mea e mai puțin că ar exista vreun efort organizat împotriva contracepției masculine, ci, mai degrabă, că e o prioritizare sinceră, care se ocupă în primul rând de nevoile femeilor”, a spus Heather Vahdat, directoare executivă a MCI. „De acolo provin majoritatea discrepanțelor: din lipsa de resurse.”

Din 2017, MCI a distribuit fonduri însumând 1,7 milioane de dolari de la investitori privați către cercetarea contracepției masculine la nivel global, anume către cercetătorii care studiază metode contraceptive non-hormonale, printre care se află cele care „împiedică interacțiunea spermatozoid-ovul” și dezvoltarea de spermatozoizi noi, precum și pe cele care blochează accesul spermei prin vas deferens. MCI acordă prioritate acestor studii, pentru că se află în cele mai timpurii etape de dezvoltare și pentru că Vahdat și colegii ei cred că metodele non-hormonale vor fi „mai bine primite”, odată ce devin disponibile pentru public, deoarece, din moment ce se bazează pe moduri mecanice de a împiedica spermatozoidul să fertilizeze ovulul, nu produc aceleași efecte secundare ca și contracepția hormonală.

Dar metodele contraceptive pe bază de hormoni, cum e NES/T, produsul pe care îl studiază Blithe și colegii ei la NIH, sunt produsele de contracepție masculină cele mai avansate în testele clinice și par să aibă cea mai bună șansă de a ajunge cel mai rapid pe piață.

NES/T a început ca două geluri contraceptive - unul conținând testosteron, iar celălalt un compus de progestin numit Nestorone, care dă numele produsului - pe care bărbații trebuie să le aplice pe două părți diferite ale corpului. Blithe a constatat că această versiune de NES/T poate să reducă numărul de spermatozoizi până la zero în șase luni, dacă e folosită zilnic și că pot reveni la un nivel normal în circa 24 de săptămâni dacă n-o mai folosesc. După publicarea rezultatelor acelui studiu în 2015, Blithe și colegii ei au combinat cele două geluri într-un singur produs, pe care îl testează la ora actuală pe bărbați cu partenere. Blithe spune că bărbații reacționează pozitiv la gel și că se pregătește să intre în acea etapă a studiului care implică renunțarea la metodele contraceptive ale femeilor, pentru a-i testa eficiența.

„Totul merge exact cum am sperat în momentul ăsta”, a spus Blithe. „Revino peste doi ani și o să-ți spun dacă a continuat să meargă bine. Iar peste încă doi ani, o să am rezultatele complete pentru tine.”

Nu cu mult în urma lui NES/T - contraceptivul pentru bărbați cel mai aproape de ieșirea pe piață - se află o pastilă contraceptivă numită dimethandrolon undecanoat sau DMAU. Anul trecut, Page, principala cercetătoare care studiază pastila, și-a prezentat concluziile unui studiu de etapă 1 cu durată de o lună asupra DMAU, în care ea și colegii săi au dovedit că o doză de patru sute de miligrame e eficientă. Echipa ei a recrutat acum o sută de bărbați pentru etapa următoare a studiului, despre care estimează că se va încheia anul viitor. În același timp, ea și echipa ei lucrează și la o formă injectabilă a medicamentului.

„Dacă pui pe piață o singură variantă și demonstrezi că bărbații sunt interesați și o folosesc, o să contribui la evoluția discuției și o să obișnuiești și mai mulți tipi cu ideea de a se implica în contracepție”, a spus Page. „Scopul aici e să creezi un meniu de variante pentru bărbați.”

Blithe știe că, așa cum s-a exprimat mai devreme, poate fi „deprimant” să te gândești la lungul drum pe care-l mai au de parcurs contraceptivele pentru bărbați. Dar nu e deprimată, nici măcar când se gândește că a lucrat la un contraceptiv pentru bărbați în ultimii 14 ani și așteaptă cu nerăbdare cel puțin încă un deceniu de studii, înainte să vadă rezultatele.

Adeseori, zice ea, își dorește să aibă o mașină a timpului, care s-o catapulteze zece ani în viitor, ca să vadă dacă NES/T sau orice altă formă de contracepție pentru bărbați a ajuns pe piață și cum a fost primită de public. Cu toate astea, în majoritatea timpului are pur și simplu răbdare: lucrează la sarcina actuală; știe că procesul nu poate evolua mult mai rapid.

Blithe se luminează la față când o întreb ce se va întâmpla după ce ajunge acel prim produs pe piață.

„Al doilea n-o să mai dureze 30 de ani”, zice aceasta. „Al doilea va merge mai repede.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.