FYI.

This story is over 5 years old.

Mâncare · Bucătărie românească și internațională

Cum se mănâncă un șobolan

Șobolanii trăiesc din gunoaie și prezervative folosite, așa că nu vă recomandăm să mâncați șobolani vagabonzi.

Iarna vrajbei noastre e pe drum. Băncile dau faliment, lumea se apropie de sfârșit, ai eseuri de scris și n-ai bani de mâncare. Înainte să plângi în hohote, te-ai gândit vreodată că salvarea e la doi pași de tine? Pentru că suntem altruiști, ne-am gândit să-ți arătăm cum să prepari niște gustări grozave pe bază de șobolan. Iamiii!

NOTĂ: Șobolanii trăiesc din gunoaie și prezervative folosite, așa că nu vă recomandăm să mâncați șobolani vagabonzi.

Publicitate

Oamenii sunt îngroziți de șobolani, în special pentru că aceștia sunt asociați cu cele mai mari epidemii din istorie și cu canalele. Firmele de deratizare au de multe ori probleme în a-i prinde, pentru că șobolanii pot fi mari cât o pisică și imuni la otravă. Șobolanii pe care i-am cumpărat congelați sunt pentru hrănirea șerpilor ținuți ca animale de companie și sunt mult mai drăgălași decât verișorii lor de pe stradă. Iată unul pe un fund de lemn curat, gata să fie preparat.

Pentru pașii următori, aveți nevoie de niște mănuși din latex. Nu doar ca să nu vă mânjiți cu sânge, ci și ca să vă simțiți ca un om de știință nebun. E o idee bună să vă scoateți bijuteriile, ca să nu rupă mănușile.

Primul pas în prepararea șobolanului e tăierea piciorușelor și a cozii. Știm că e mai palpitant să mâncați un șobolan care are formă șobolan, dar e foarte greu să-l jupuiți dacă îl lăsați întreg. Dacă e șobolan mascul, îi puteți înlătura și testiculele.

După ce ați înlăturat extremitățile șobolanului, trebuie să faceți o incizie chiar în spatele capului. Extindeți această tăietură până când puteți trage de ea.

Începeți să înlăturați ușor pielea de pe carne. Ar trebui să iasă destul de ușor, așa că trageți ușor înspre voi în timp ce țineți capul ferm. Capul n-ar trebui să se desprindă.

După ce șobolanul arată mai mult ca un cârnat cu cap decât a animal, puteți începe să vă gândiți cum vreți să-l gătiți. Noi am hotărât să-l facem grătar. Pentru că oricum nimeni nu ne-ar fi lăsat să gătim șobolani la ei în bucătărie.

Publicitate

Pe unul dintre șobolani l-am marinat în sis Reggae Reggae. Sosul ăsta face orice chestie să aibă gust bun, de mâncare caraibiană la pachet.

Dacă ați ajuns până în momentul ăsta al vieții fără să știți să faceți grătar, vă zicem noi: trebuie să așteptați să se stingă focul și să fie cărbunii încinși. Când cărbunii sunt gri, sunt perfecți pentru gătit.

Acesta e un fel de sandviș cu șobolan. Luați o chiflă simplă, puneți niște unt pe ea și gata. Noi am pus și ketchup, pentru că e clasic.

Acest kebab din șobolan pe stil mediteranean e mult mai ușor decât prostiile pe care vi le luați când vă întoarceți beat acasă sâmbătă seara. Pe legume am pus tzatziki din iarut, castraveți și usturoi.

Această salată proaspătă de șobolan e o opțiune și mai ușoară pentru grumanzi. Puteți face un sos sănătos din puțin oțet și ulei de măsline sau să faceți ca noi și să trântiți niște sos de salată cumpărat de la magazin.

Din fericire, șobolanul pe care l-am gustat era îmbibat în sos Reggae Reggae, așa că putea fi și polistiren că tot bun ni s-ar fi părut. Concluzia ar fi că e frumos să intri în contact cu instinctele tale naturale și să-ți jupoi mâncarea uneori, dar totuși nu prea merită, șobolanii n-au carne pe ei cât să-ți ajungă pe-o măsea. Plus că sunt șobolani. Oamenii nu mănâncă șobolani, ce căcat?!

Traducere: Oana Maria Zaharia