Banana vânează maimuțe la Turbohalle

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Banana vânează maimuțe la Turbohalle

Recunosc, Halloweenul a devenit deja sărbătoarea mea românească preferată, depăşind în ultimul an şi Thanksgiving şi Kwanzaa în topul preferinţelor personale.

Recunosc, Halloweenul a devenit deja sărbătoarea mea românească preferată, depăşind în ultimul an şi Thanksgiving şi Kwanzaa în topul preferinţelor personale. Anul acesta am ales să mă îmbrac în banană, ca omagiu adus acestui temut prădător care era în vârful lanţului trofic în cretacic. Desigur, banana şi-a pierdut importanţa de atunci, dar simbolistica ei e încă puternică: verticalitate, sănătate şi potasiu.

Publicitate

Orice faci îmbrăcat așa e simpatic. Poţi să baţi un cetăţean, iar ăla va râde amuzat în timp ce îşi scuipă dinţii. Pe deasupra, maimuţelor le plac bananele în ultimul hal, la fel ca și Halloweenul, unde e plin de ele îmbracate în variante cu vino-ncoa: doctoriţă sexi, pisicuţă sexi, vrăjitoare sexi. Problema e că nu prea le iese, că nu prea sunt sexi. Apreciez însă intenţia ca unul pentru care singurul lucru atrăgător la o femeie urâtă e o felaţie fără obligaţii. Fetelor, dacă vă îmbrăcaţi şi machiaţi cu negru spunând că sunteți vrăjitoare, nu e un costum atât de isteţ precum credeţi. Miroase de la o poştă a mântuială. Iar să vă costumați cu ce găsiți prin jur, încercând să vă faceți singuri costum, e la fel de trist ca şi cum ţi-ai face o şaormă în casă.

La Turbohalle, unde am fost eu în weekend, era complicat să-ţi dai seama care are un costum făcut la repezeală şi nu şi-a dat interesul, şi care e doar un hipster băşit şi aşa se îmbracă el la modul general. Eu, dacă eram hipster, mă îmbrăcam în pomelo, rodie sau alt fruct d-ăsta care nu e destul de mainstream încât să-l găseşti la tarabă. Dar banana e un lucru simplu, care nu vrea să fie mai mult decât este.

Petrecerea a fost destul de animată pentru un parastas. Prea puţini oameni pentru cât de mare era locul ăla. Iar până au venit destui, deja eram confuz de beat şi nu mai înţelegeam nimic. Decât că toată lumea voia să facă poze cu banana. Cred că eram popular, sau ceva.

Publicitate