Mai bine taci dracu' din gură și nu te lua de Urzeala Tronurilor

Niște fani Urzeala Tronurilor îmbrăcați în costume chiar mișto, orice-ai zice. Fotografie via

Dragă Clive Martin,

Am auzit că nu-ți place un serial TV pe care nu l-ai văzut. Să scrii despre cum refuzi să te uiți la Urzeala Tronurilor și despre cum îl urăști din toți rărunchii a fost un mod plăcut și util de a-ți petrece timpul, dar după ce am citit despre „aversiunea ta înnăscută față de genul fantasy, m-am gândit să-mi iau un moment din timpul meu ca să mă ocup de modul în care critici un gen și o subcultură despre care te fălești că ești complet ignorant. Consideră acest articol un prietenos „Nu, tu să taci dracu' din gură!” de la colegul tău de peste oceanul Atlantic.

Ar trebui să încep cu un disclaimer: nici eu nu mă uit la Urzeala Tronurilor. Am citit primele trei cărți ale seriei lui George R. R. Martin când eram în liceu, așa că deja știam ce o să se întâmple cel puțin în primele două sezoane ale serialului, iar acum am rămas atât de mult în urmă încât n-am șanse să recuperez.

În orice caz, am ceva experiență ca tocilar. În vremurile în care secțiile de SF/fantasy ale librăriilor îmi erau refugiu în perioada tumultuoasă a adolescenței, am citit multe cărți fantasy. Singurul exemplu din acest gen literar pe care pari să-l cunoști e Stăpânul Inelelor, dar în perioada de fan fantasy, cea mai populară serie era saga Roata Timpului a lui Robert Jordan – interminabilă și nesfârșit de complicată. Am citit și trilogia excelentă a lui Tad Williams Memorie, Tristețe și Ghimpi, Shannara și Regatul Magic Landover a lui Terry Brooks, cartea de căcat a lui Terry Goodkind Sabia Adevărului...și lista continuă.

Ce diferențiază cărțile lui Martin de restul cărților de acest gen e că lumea inventată de el, Westeros,  pare mai reală decât alte lumi inventate precum Pământul Mijlociu al lui Tolkien sau Shannara lui Brooks. În seria lui există foarte puțină magie și de câte ori se întâmplă ceva supranatural, toată lumea e speriată și confuză. Personajele fac sex (în special sex care ar fi ilegal în ziua de azi), sunt torturate, se trădează unele pe altele și mor incredibil de ușor și rapid fără motiv – așa cum mureau oamenii într-un război medieval. În unul dintre primele capitole, un copil e împins pe fereastră și rămâne schilodit pe viață din cauză că, fără să vrea, e martor la un incest; un personaj principal e ucis chiar când stă pe budă și se cacă peste tot în timp ce moare. Deci cărțile sunt destul de realiste, ai putea zice. Mai mult, toate personajele din lumea lui Martin care luptă pentru onoare, cinste și orice altă trăsătură nobilă lăudată în romanele fantasy tradiționale ajunge inevitabil să fie tras în țeapă sau schilodit sau umilit de către nenorociții amorali care mereu înving. După cum am spus, e o carte mult mai realistă decât sunt de obicei cărțile de acest gen.

Evident, un serial bazat pe o serie de cărți pline de întorsături de situație, bătălii sângeroase și urzeli malefice va fi un succes total. Dacă adaugi producția de mare calitate tipică HBO (și multă nuditate), ai o rețetă pentru o franciză a dracului de bună, fiule. Ai menționat că nu apreciezi „misiunea, escapismul, firul narativ și umorul subtil elogiate de fanii fantasy”, dar în Urzeala Tronurilor nu există nimic subtil. Există doar „CĂCAT NU POT SĂ CRED CĂ-L OMOARĂ WTF” și „AAAHHHH SĂ-MI BAG ÎI TAIE PULA!!” Dacă refuzi să te uiți la asta din cauză că – ce? Se petrece într-o lume medievală? Are niște dragoni? - nu știu ce să-ți zic.

Niște cărți bune pe care Clive Martin refuză să le citească. Fotografie de la utilizatorul Flickr Paulo Jose Silva Ferraz

Dar hei, mă doare-n cur de ce ai hotărât tu să pui în fața ochilor. Ce mă enervează e faptul că îți bazezi disprețul față de genul fantasy pe niște stereotipuri demodate și pe Stăpânul Inelelor. E ca și cum mi-aș imagina eu că Marea Britanie e plină de Winstoni Churchill care se îndoapă cu cârnați și toarnă pe gât bere caldă. Ca să te ajut să înțelegi, iată câteva contra-argumente la ceea ce tu numești argumente:

Dintotdeauna am avut impresia că genul fantasy e adorat de oameni care nu pot face față haosului lumii reale cu genocide, despărțiri dureroase, modă în continuă schimbare și fanatici religioși.

Dacă ai fi citit mai mult și te-ai fi uitat la mai multe filme, ți-ai fi dat seama că genocidul, despărțirile dureroase și fanaticii religioși sunt subiecte care apar foarte des în romanele fantasy. Poate ție ți-ar plăcea mai mult sex în literatură, ca să semene cu realitatea, caz în care îți recomand autorul istoric/SF Harry Turtledove, ale cărui personaje și-o trag mereu în public.

Apoi mai e problema sexului. Stăpânul Inelelor – deși are vedete precum Viggo Mortensen, orlando Bloom și Liv Tyler – a reușit să evite orice scenă vag sexuală, cu excepția unui decolteu și a unor săruturi spre final.

Uau, bravo ție că ai realizat că serialul nu conține sex – se pare că atunci când te uiți la ceva, îș poți descrie corect. Din cărțile lui Tolkien mai lipsesc și personajele feminine, iar scriitorul ignoră complet intrigile amoroase; filmele se chinuie să accentueze că Aragorn și Arwen sunt îndrăgostiți. Dar n-ar trebui să-ți bazezi modul în care percepi un întreg gen literar pe o serie de cărți veche de șaizeci de ani. Alte romane fantasy conțin mult sex și de multe ori includ scene în care autorul sigur își descrie fantezia de a face sex cu un elf sau ce-o fi. Tu ai văzut cum sunt îmbrăcate fetele la convențiile fanilor fantasy? Nu avem de-a face cu o cultură care are nevoie de mai mult sex, stai liniștit.

Cred că problema mea e că majoritatea lucrurilor asociate cu fantasy provin dintr-o viziune foarte conservatoare și demodată asupra lumii.

Ok, la faza asta ai dreptate. Majoritatea romanelor fantasy sunt scrise de albi pasionați de chestii de-ale albilor precum istoria militară europeană și mitologia celtică. Unii dintre ei sunt destul de conservatori din punct de vedere cultural și se știe că genul literar e oarecum misogin în ce privește personajele feminine.

Unde sunt minoritățile etnice din Stăpânul Inelelor?

Da, într-adevăr, genul fantasy e dominat de albi, deși mai găsești diversitate ici-colo. Dar nu e o problemă specifică genului fantasy – și autorii cool pe care îi menționezi, cum ar fi Kerouac sau Salinger, nu s-au preocupat nici ei de problema rasismului și cred că au mai puține scuze decât autorii de fantasy.

Mi se pare că toate cărțile, filmele și cântecele astea despre ființe cu urechi ciudate care aleargă pe munți și-și în cap cu săbii unii altora sunt create pentru oameni care nu reușesc să se înțeleagă cu alte ființe umane.

Știi tu ceva acolo, dar ai înțeles exact invers. Fanii fantasy se simt de multe ori neînțeleși – parțial din cauză că niște dobitoci dezinformați simt că au dreptul să scrie despre genul lor preferat ca și cum ar fi experți dar și din cauză că, foarte des, se simt lăsați pe dinafară în lumea în care trăiesc. Dacă mulți cititori de fantasy sunt atrași de poveștile escapiste despre tărâmuri misterioase cu oameni obișnuiți care devin eroi din cauză că acești cititori au fost terorizați de colegi la școală, cine-i poate învinui? Dacă nu poți înțelege impulsul de a-ți îngropa capul într-o carte care practic conține o altă lume, normal că o să strâmbi din nas când auzi de romane fantasy – dar m-aș fi așteptat să aud argumentul ăsta stereotipic despre tocilarii care nu se pot adapta la lumea reală de la un personaj malefic dintr-un film pentru adolescenți din anii '80, nu de la o persoană reală.

Ar trebui să menționez că nu mai citesc nici eu romane fantasy – cărțile sunt prea lungi, personajele nu prea au profunzime psihologică de multe ori, iar stilul de scris lasă adesea de dorit. (Fanilor fantasy, știu că nu e valabil pentru tot genul literar, dar eu unul nu mai am răbdare să stau să caut perlele în noroi.) Pe măsură ce am înaintat în vârstă, am început să evaluez altfel lucrurile din literatura de ficțiune pe care o consum și de asta nu mă mai interesează să reiau seria Cântece de Gheață și de Foc sau să termin saga Roata Timpului. Dar măcar pot aprecia faptul că există mulți oameni care iubesc aceste cărți și se refugiază în ele și poate fi obositor să vezi că sunt oameni care întreabă cu dispreț „A, citiți cărți despre orci și căcaturi din astea? LOL.”

În fine, ce voiam eu să-ți recomand e să faci mai mult sex.

Te pup,

Harry

Traducere: Oana Maria Zaharia