Am avut o singură pisică și relația noastră n-a durat prea mult. O găsise prietenă-mea de atunci, pe stradă. I s-a făcut milă de ea. Era un pui, gri cu alb, motan, sperios și sălbatic. Am stat două luni împreună, timp în care ne-am înțeles așa și așa. Mai mieuna și se dădea bine pe lângă mine, când nu-i era prea frică să iasă de sub pat.

Apoi, am decis să ducem motanul la mătușa prietenei mele, care avea o casă mare, cu curte și tot ce-i trebuie, teoretic, unei feline pentru a fi fericită. În garsoniera noastră mică părea, din când în când, contaminată de un puternic sentiment de nefericire.

După vreo trei luni, mătușa asta ne-a sunat. Murise motanul, Iggy îi spuneam. Îl călcase mașina, pe drumul județean care trecea prin fața casei ei. Prietenă-mea a bocit vreo trei ore. Eu am fumat în bucătărie. Mă gândeam ce de căcat e viața. Așa, în general, indiferent de animale sau de oameni.

Câțiva ani, relația mea cu pisicile a fost una mai degrabă ocazională. Mai mergeam pe la prieteni, mângâiam felina, ziceam și eu „chiar că e frumoasă‟, să nu se supere gazda. Însă, în general, mâța mă ignora, iar eu îi răspundeam cam la fel. O conviețuire frumoasă, liniștită. În vremea aia, o relație de tipul ăsta era obișnuiță printre prietenii mei. Bine, aveam și o prietenă d'aia care avea zece pisici acasă, dar cu ea ne vedeam rar. Când ne suna să ieșim la bere, îi spuneam că avem treabă și că ne vedem data viitoare.

În ultimul timp, lucrurile s-au schimbat radical. Relația dintre om și pisică s-a schimbat, în general. Deschid Facebook-ul și-mi văd foștii prieteni, ăia de se lăudau, cândva, câte beri au băut ei cu o seară înainte (apropo, ce obicei tâmpit), cu câte o mâță în brațe. Ba chiar, unul a și scris la o poză d'asta „Miiiaaaau‟. De fapt, ca să fiu sincer, cam un sfert din ce văd zilnic pe Facebook are legătură, într-un mod sau altul, cu pisicile.

M-am întrebat cum de am ajuns aici. Ce s-a întâmplat, ce mutație epistemologică a survenit în gândirea umană, încât pisica să devină zeul neîncoronat al vremurilor noastre? În timpul documentării acestui material (pentru că, da, a fost și o documentare) am dat peste declarația asta, a lui Cristopher Torres, creatorul Pisicii Nyan (despre care vom mai vorbi). Torres zicea așa, în revista Time, prin 2012: „Pisicile sunt mascotele internetului‟. Mi-am zis, „Da, mă, cum de nu m-am gândit la asta?‟.

Apoi, am început să mă gândesc serios la treaba asta cu mascota. După câteva zile, am înțeles că nu poți fi mascotă fără să fii promovat(ă) la greu. Constant, cu insistență. Până când suficienți oameni spun: „Ce drăguț!‟. Și unde să promovezi mai tare ca pe YouTube? Asta aveam de făcut. Să încerc să identific mutația cognitivă care a transformat pisica în mascotă modernă. Adică să mă uit câteva zile la filme cu pisici pe YouTube.

N-a fost ușor. Nu știu tu câtă drăgălășenie poți duce. Eu m-am autodepășit. Poate că investigația asta o putea face și un alt coleg de redacție, dar majoritatea sunt posesori sau admiratori de pisici, iar ultimului rămas pur și simplu nu-i pasă de subiectul ăsta. Eram singurul cu detașarea necesară pentru așa ceva.

Ăsta e cel mai vechi film cu pisici. De aici a început totul. Știu că te uiți la mâțe, cum se mângâie cu mănușile penibile și încearcă, ocazional, să se muște reciproc, dar mie mi-a atras atenția fața ăluia care joacă rolul de arbitru. Fața lui e subiect de roman fluviu. Zâmbetul ăla libidinos, de om care cumpără trei înghețate și intră într-un parc plin de copii. Modul în care ridică, cu tandrețe, o pisicuță doborâtă de cealaltă. Parcă-l și auzi cum îi spune: „Haide, dragă, nu contează că ai căzut, ridică-te ușor și fute-i una-n gură lu' asta‟.

Tot filmul ăsta ar trebui să-ți ofere indicii clare despre care era situația cu intelectul uman mediu, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Da, când oamenii simțeau nevoia să se distreze, trăgeau niște mănuși peste labele din față ale unor pisici și se uitau la ele cum se bat. Ba se mai și filmau, să se uite mai târziu, să-și aducă aminte cum se distrau ei când erau tineri și frumoși.

Clipul ăsta e așa celebru pentru că, undeva pe mijloc, conține primul prim-plan cu o pisică din istorie. La vremea respectivă, asta chiar era o inovație tehnică, indiferent dacă o încercai pe un obiect, om sau animal.

Reacția mâței la această onoare istorică o poți vedea și singur: stă pe spate, bea liniștită chestia aia din lingură și, din când în când, mai aruncă câte o privire, nu fără o notă de scârbă, spre obiectivul aparatului de filmat.

Istoria e recurentă, după cum zicea nu știu care filozof, și, iată, ce mod mai bun de a demonstra că gânditorii nu zic rahaturi, decât acest clip? Au trecut, așadar, 43 de ani, de la primul film cu pisici care se bat cu mănuși de box; un Razboi Mondial, Marea Criză Economică, în Germania veniseră naziștii la putere, iar lumea se pregătea de o nouă bătălie planetară. Și, totuși, din nou, un clip de box cu pisici.

Marea deosebire față de primul este că, între timp, apăruse sunetul în film, așa că putem și auzi comentariile cretine despre două pisici care fac box. Spectatorii meciului sunt doi căței, care, din când în când, atunci când loviturile sunt mai aspre, își pun labele peste ochi. Haios.

Altă chestie de menționat e că prim-planul devenise, între timp, banal, așa că vedem o grămadă aici. Inclusiv colți de pisici nervoase și una dintre feline, cum se linge pe bot, când a proiectat-o pe cealaltă în corzi.

După cum îi spune și numele, clipul ăsta e despre conviețuire fericită, prietenie și alte chestii. Nimic de comentat.

Ajungem la chestiile serioase, ne apropiem de contemporaneitate. Clipul ăsta ar putea să fie descrierea succintă a anilor '80, decada în care istoria a stat pe loc. Povestea e simplă. Un tip căruia prietenii îi spuseseră, probabil, că are umor, manevrează o mâță, care pare că interpretează niște chestii la o orgă d'aia ca de nuntă la țară.

Clipul ăsta mi-a trezit prima senzație de compasiune pentru pisici. Dacă aș avea un stăpân ca ăsta, aș prefera să mănânc gunoi stătut și să-mi țâțâie fundul, de fiecare dată când aud un lătrat pe stradă, decât să stau cu el. Privește fața motanului, Fatso îl cheamă. De câteva ori, ridică ochii în sus, spre cer, invocând Zeul Pisicilor.

Iar ultima parte, aia autoreferențială, în care pisica atinge clape care produc „Miau‟-uri e deja suprarealism. De fapt, singurul lucru bun sunt beaturile care se aud. Aș putea dansa până dimineață pe așa ceva.

După ce am văzut clipul ăsta, am cântat peste tot, pe stradă, în metrou, la duș, de față cu familia. De fapt, cânt chiar și acum, când scriu cuvintele astea: „Pisică, sunt o pisicuță / Și dansez, dansez, dansez / Dansez, dansez, dansez‟.

Clipul ăsta are peste 76 de milioane de vizualizări. Atât am vrut să spun. Poate că cifra asta spune ceva despre noi, ca oameni.

Filmul merită un premiu. A luat demența, ironia și bucuria sinceră de a enerva pe toată lumea, le-a amestecat într-un ghiveci gustos, și apoi a dus combinația la God Level. E un Gif, cu o pisică care zboară în spațiu, în timp ce cântă o melodie absolut cretină, una din aia ce poate face și un copil să plângă. Varianta originală avea trei minute.

Dar, pentru că, evident, era prea puțin și riscam ca una dintre puținele dovezi ale genialității ocazionale a omului să se piardă, pe internet s-a făcut și o variantă de zece ore. Care are peste 47 de milioane de vizualizări. Respect, omule care te-ai gândit la așa ceva. Mă gândesc la tine.

Pun pariu că ai văzut asta, deja. Pun pariu, de fapt, că aproximativ 80% din populația globului a văzut asta deja. D'asta, cuvintele sunt de prisos. Ar fi de remarcat, totuși, ceva: upgradarea puterilor pisicii. De parcă, odată scos cu insistență în lumina reflectoarelor, animăluțul ăla drăguț, care torcea pe tine, a devenit un fel de supererou, cu puteri supranaturale. Un model al vremurilor moderne.

Chestia asta ar trebui să te facă să-ți pui niște întrebări esențiale. Ce sens mai ai tu, dacă pisica face deja chestii la care nici nu te-ai gândit? Cine mai e stăpânul, dintre voi doi? Și, mai ales, cât mai avem până ce pisicile vor stăpâni lumea și ne vor transforma în sclavii lor?

Crezi că exagerez, știu. Nu-i nimic, uită-te la ultimul clip. Vei înțelege.

Da, iarba aia e fix la ce te gândești.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre pisici, în general:
E ciudat că animalele ne privesc în timp ce facem sex?
Circul cu pisici dovedește că oamenii sunt obsedați să se uite la pisici care fac tâmpenii
Putem să nu mai venerăm pisicile, că-s rele ca dracu'?