Viețile femeilor din Cambodgia care-și sacrifică familia ca să ai tu haine ieftine

Ora de vârf a traficului din capitala cambodgiană, Phnom Penh e un spectacol care definește industrialismul țării. Camioane pline de muncitori, printre camioanele cu vite, fac naveta din provincii și suburbii la sutele de fabrici de haine de la marginile orașului.

Printre lucrători se numără și Sophan, 30 de ani, care s-a mutat acum doi ani din orașul ei natal Kampong Cham, ca să lucreze în domeniul industriei textile. Sophan e însărcinată în luna a treia, ceea ce transformă tura de zece ore din mediu oprimant al fabricii, într-o muncă și mai istovitoare.

„Câteodată îmi vine să vomit și lucrez mai încet decât celelalte persoane", spune Sophan într-o pauză de masă pe fugă, înainte ca muncitorii să fie chemați înapoi la linia de producție. „În plus, mereu mă îmbolnăvesc, deoarece de când lucrez aici, nu stau bine cu sănătatea."

Cei aproape un milion de muncitori ca Sophan, reprezintă fundația industriei textile și a economiei din Cambodgia. Acest sector însumează 80% din exportul țării. Din moment ce multe fabrici din Cambodgia sunt deținute de străini, acestea reprezintă producția din spatele hainelor din Vest și produc materialele pentru multe branduri mari, precum H&M, Armani, Adidas și Gap.

De asemenea, fabricile sunt ocupate aproape exclusiv de femei. În general, ele au în jur de 20 de ani, majoritatea sunt mame sau viitoare mame, o realitate pe care angajatorii refuză să valideze printr-un serviciu de sănătate, de îngrijire a copilului sau concediu de maternitate.

Pentru familiile sărace din Cambodgia, fiicele reprezintă cel mai mare atu. Mii de femei tinere sunt încurajate să intre în industria asta, iar ele ori migrează în Phnom Penh sau fac o navetă istovitoare de aproape patru ore în fiecare zi.

Drept unul dintre cel mai bine plătite sectoare ale țării, industria textilă din Cambodgia este deseori percepută ca un model de reformă muncitorească progresistă (de exemplu, de către Națiunile Unite). Însă, lipsa unor legi, împreună cu cererea de locuri de muncă din industrie,  a rezultat într-o exploatare fără pic de scrupule a muncitorilor. O circumstanță pe care unii activiști o descriu ca pe o muncă silnică.

Cum explică și Sophorn Young, un lider al Sindicatului Muncitorilor din Industria Textilă, problema e de natura implementării, nu a regularizării. „Noi deja avem legile, doar avem nevoie de un guvern care să le aplice", spune ea. „Dacă s-ar face asta, muncitoarele se vor simți mai încrezătoare să rămână însărcinate. De asemenea, ne dorim ca fabricile să-și asume responsabilitățile."

Colega de muncă a Sophorei, Savory, 28 de ani, are o fetiță de trei ani și este însărcinată în luna a cincea. „Sunt multe provocări pentru femeile însărcinate, deoarece ne este teamă că produsele chimice și șezutul constant ar putea afecta copii", spune ea. „Dacă aveam mai mulți bani, am fi mers la controale medicale. Dar, în afară să lucrez aici, nu știu unde aș putea să mă mai duc."

Născută în Kampong Speu, Savory s-a mutat în capitală acum șapte ani, ca să-și găsească de muncă. De atunci, ea s-a măritat, iar soțul ei lucrează în construcții (pe departe cel mai exploatat și sub-plătit sector al industriei din Cambodgia), iar din venitul lunar de 130 de dolari, mai rămân foarte puțini bani pentru servicii medicale. „Salariul meu de abia acoperă chiria, mâncarea și taxele de școlarizare pentru fiica mea", spune ea.

Proprietarii fabricilor din sectorul vestimentar sunt obligați prin lege să ofere lucrătoarelor însărcinate o jumătate de zi liberă pe lună, pentru controlul medical, precum și pauze de odihnă în plus. De asemenea, angajatele cu vechime de un an, au dreptul în teorie la trei luni de concediu maternal, plătit cu jumătate din salariu. Astea sunt niște politici scrise, deseori recunoscute de brandurile de modă din Vest datorită presiunii publice, dar implementarea lor e cu totul diferită.

Industria textilă din Cambodgia funcționează pe seama unor contracte pe perioade scurte de timp, de obicei între trei și cinci luni, care le permite angajatorilor să scape de muncitoarele însărcinate, înainte să cerea drepturile de maternitate.

O investigație de la începutul acestui an a condițiilor de lucru de pe liniile de producție H&M din Cambodgia (și oriunde în altă parte) a descoperit că majoritatea angajatorilor nu respectă legile și pur și simplu concediază femeile însărcinate. De asemenea, presiunea liniei de producție înseamnă că un concediu pe caz de boală nu este considerat ok, iar femeile însărcinate ezită să-și ceară drepturile, de frică să nu-și piardă serviciul sau să li se taie din salariu.

Deși multe fabrici sunt dotate cu servicii medicale, studiile non-guvernamentale au notat că acestea aproape mereu exclud serviciile de reproducere și maternale. Pentru acele femei care-și exercită drepturile, factorii legați de muncă, cum ar fi plata insuficientă, distanța navetei și turele lungi prohibitive, deseori împiedică accesarea serviciilor de sănătate, ceea ce face ca drepturile lor să fie redundante.

De asemenea, turele și navetele lungi înseamnă că tinerele muncitoare aleg să migreze singure în capitală și trimit bani familiilor, iar într-un final trimit familiilor și nou născuții. Cum explică și Savory, majoritatea angajatelor nu au acces la servicii de îngrijire pentru copii, așa că la fel ca alte multe femei, ea a hotărât să-și lase prima fiică pe mâinile bunicilor din provincie și o vizitează cam o dată pe lună.

„Deja am hotărât ca părinții mei să aibă grijă de următorul copil, așa că va trebui să le trimit mai mulți bani și pentru lapte", spune ea. „Înainte, îmi doream mult un copil, dar acum mă gândesc doar la dificultățile implicate. Sunt însărcinată cu al doilea copil, pe care plănuiesc să-l păstrez, dar lucrurile se schimbă radical atunci când rămâi însărcinată."

La fel, Sophan, al cărei soț este un fermier din zona rurală, plănuiește să lase bebelușul în orașul natal, în grija mamei ei, pe jumătate oarbă. „Știu că va fi greu pentru mama mea, din cauza problemelor ei de sănătate", explică ea. „Sunt destul de îngrijorată în privința asta, dar nu am altă alternativă."

Pe lângă drepturile maternale, fabricile de textile din Cambodgia sunt obligate să ofere servicii de îngrijire a copiilor la locație. Dar, în cazurile rare în care proprietarii respectă drepturile angajaților, serviciile oferite se rezumă la un spațiu alocat pentru asta, fără un supraveghetor și în condiții inadecvate. Angajații descriu în general camere sărăcăcioase sau un cor de strigăte de bebeluși și copii care încearcă să fugă.

Femeile sunt în general stigmatizate dacă încearcă să revendice astfel de servicii, așa că responsabilitatea îngrijirii copilului revine bunicilor, care nici ei nu sunt pregătiți sau echipați pentru asta. Un studiu recent făcut pe copii muncitorilor din fabricile de textile a descoperit standarde îngrijorătoare de igienă, nutriție și supraveghere, în grija bunicilor sau familiilor extinse din zonele rurale, care deseori sunt prea săraci sau prea ocupați cu munca fizică pentru a oferi o îngrijire adecvată.

„E o diferență colosală între perioadă în care eram singură și acum când am o familie", spune Chhailin, mamă a doi copii, în vârstă de 33 de ani, din provincia Prey Veng, care lucrează de 16 ani în fabrici.

După nașterea primului ei copil, care acum are opt ani, mama lui Chhailin a venit să locuiască în capitală, pentru a avea grijă de copilul ei.

Însă, deoarece salariul ei de 60-130 de dolari pe lună este singurul venit din familie, Chhaillin nu și-a mai permis să întrețină toată familia în capitală după al doilea copil. Ambii copii locuiesc în provincie cu familia ei și o vizitează din când în când, de sărbători sau atunci când le permite bugetul.

„Părinții mei sunt săraci, dar eu pun deoparte bani pentru copii mei, ca să studieze și să aibă cunoștințe, pentru că nu vreau să muncească ca mine", spune ea.

Grijile lui Savory în privința viitorului copiilor ei evidențiază o problemă de opțiuni, sau lipsa acestora, pentru femeile din industria textilă din Cambodgia. Din medii rurale și cu un nivel scăzut de educație, muncitorii din fabrici relatează că au avut puține alternative în afară de muncă grea la ferme sau joburi dubioase la multitudinea de terase și baruri cu karaoke din orașele Cambodgiei.

„Dacă nu exista munca de la fabrică, nu știu ce aș fi făcut, pentru că nu dețin pământ pentru agricultură. Dacă am primi mai mulți bani, nu aș fi la fel de îngrijorată de sănătatea familiei."

Traducere: Diana Pintilie

Citește mai multe despre fabricile de îmbrăcăminte: