Dan Bryant e un fotograf din Melbourne care adoră expresia sinceră de pe fața oamenilor când aceștia se întreabă de ce sunt fotografiați. Pasiunea asta a dat naștere celei mai recente serii de fotografii ale lui – oameni care așteaptă în mașină la semafor. În lumea intimității, mașina se află într-o zonă gri. Oamenii care stau la semafor cântă, se scobesc în nas, se machiază sau vorbesc singuri. Se simt în intimitate deși se află într-un spațiu public, alături de ceilalți oameni închiși în mașini.
Publicitate
Lucrările lui Dan accentuează această inconsistență prin crearea unei interacțiuni directe între subiect și privitor. Rezultatele sunt oameni surprinși într-un moment de totală vulnerabilitate și încântătoare confuzie.
VICE: Salut, Dan. Fotografiile tale sugerează disconfort. E accidental sau cauți asta intenționat? Dan Bryant: E intenționat, pentru că atunci când îi ceri unei persoane permisiunea s-o fotografiezi, i se schimbă expresia. Iar când nu-i ceri permisiunea, omul se uită la tine contrariat: „Ce dracu', de ce-mi faci poză?" Și așa obții o expresie derutată dubioasă. Îmi place la nebunie.
Ce-ți place la chestia asta?
E un moment ciudat și intim între fotograf și subiect. Nu se poate numi fotografie de stradă. Fotografia de stradă surprinde subiecții fără ca aceștia să observe prezența aparatului foto. Mie îmi place interacțiunea cu oamenii. Dacă subiectul se uită la cameră, se implică în fotografie. Dar puriștii fotografiei de stradă nu sunt de acord cu arta mea.
Înțeleg. E momentul ăla în care realizezi că ți se face o poză, te transformi total.
Da, și uneori le bag și blitz-ul în ochi. E și mai invaziv.Dar e etic ce faci? Sunt și persoane pe care nu le fotografiezi?
Nu fotografiez niciodată homleși. Nici persoane cu dizabilități sau neajutorate. Există prea multe fotografii cu persoane fără adăpost și nu simt nevoia să le mai documentez și eu. În orice caz, încerc să nu fac nimic negativ. Nu vreau să-i prezint pe oameni intenționat într-o lumină proastă. Dar îmi place realitatea, vreau adevăr, nu interacțiuni false.
Publicitate
Am văzut asta. Ce vrei să transmiți prin fotografiile cu mașinile de poliție?
Mi se pare că polițiștii sunt la fel ca mine, dar de partea cealaltă. Evident că n-o să atac vreodată un polițist. Dar îi pot face o fotografie, mai bine decât nimic. Așa reușesc eu să mă apropii de oameni, să le intru puțin pe sub piele.
Crezi că poliția te privește ca pe o amenințare?
Da, îi privesc pe toți oamenii ca pe o amenințare și asta e o problemă. Recurg imediat la spray-ul cu piper. Pe vremea când nu aveau spray cu piper stăteau de vorbă cu oamenii. Acum nu se mai obosesc, dau direct cu spray dacă nu-i asculți orbește.
Fotografiile tale sunt făcute în centrul orașului. Crezi că s-ar schimba ceva dacă ai face aceleași fotografii în suburbii?
Densitatea oamenilor mă ajută. În locuri mai puțin aglomerate mă simt mai expus.Te-ai mutat în oraș special ca să poți face astfel de fotografii?
Da, stăteam în suburbie cu maică-mea. Dar orașul e perfect pentru jobul meu. Simt că merg la vânătoare. Vânez oameni, nu la propriu, evident. Mi-am dat seama că, în fiecare zi în care ies în oraș, aș putea face o fotografie la care să mă pot uita pentru tot restul vieții. De câte ori ies la fotografiat, mă gândesc că am cam cinci fotografii pe care le iubesc, care mi se par perfecte.Vezi mai multe lucrări ale lui Dan pe Instagram.
