De 1 Decembrie ne-am îndopat cu pâine, circ şi noroi

Foto: Ionuț Gighileanu

Din punct de vedere istoric, paradele militare au mereu rolul unui tur de forţă: dau oamenilor circul necesar ca să uite că nu mai au pâine și arată cât de puternic e statul, dacă îşi încordează muşchii. Eu locuiesc aproape de Kiseleff, ca atare mă duc la paradă în fiecare an, pentru că mă trezesc cu palpitaţii de la salvele de tun. În 2005-2006 veneau vreo două-trei mii de persoane, se făceau poze, se cânta imnul anemic, se saluta Băsescul şi toată lumea pleca acasă plictisită să se bucure de o zi plină de speculaţii imobiliare şi credite cu buletinul. Anul ăsta, pe criză financiară crâncenă, au venit peste 20 000 de oameni să se calce în picioare și să se hrănească cu o mică fărâmă de demnitate naţionalistă, că alta nu le-a mai rămas.

Mediafax Foto: Victor Ciupuliga

De 1 decembrie dimineaţa la televizor, o reporteră întreba o fetiţă de zece ani: „De ce iubim să fim români?” „Pentru că suntem români și vorbim românește. Atât”, a răspuns ea. Degeaba a încercat jurnalista s-o scalde cu căţei, steaguri, tunuri, uniforme colorate, aia mică o ţinea una şi bună şi mare dreptate avea. Mai târziu, când am ieșit să văd parada care a costat peste un milion de euro, am observat că, faţă de alţi ani, jandarmii blocau toate bulevardele care dădeau în Kiseleff, dar şi că era un fel de Revoluţie pe străzi.

Un bărbat de vreo 50 de ani în pantaloni de trening pătaţi de clor era să-mi zboare umărul cu o scară metalică cu care alerga în braţe. Babe cu baticu-n cap alergau şi ele în ciuda picioarelor varicoase şi-şi târau nepoţii atât de dur, încât îi izbeau uneori de-o maşină parcată ilegal pe câte un petic de verdeață. M-am dezmeticit când m-a claxonat un tip la sacou dintr-un BMW de Ilfov, pe care voia să-l parcheze în fața blocului, pe trotuar, blocând intrarea: „Hai, mă, că pierd parada.” N-am apucat să-l înjur cum m-a învăţat bunica în Chitila, că m-am trezit împins de miile de oameni care alergau diperați să nu piardă startul paradei.

Foto: #UnițiSalvăm

Pe Kiseleff, mulțimea huiduia. Jandarmii nu dădeau voie oamenilor să treacă până nu-i controlau de pet-uri, nu cumva să fie protestari Salvaţi Roşia Montană. O babă lăuda mama jandarmului, care l-a făcut atât de deştept încât i-a luat sticla de apă cu care-şi lua medicamentele.

Se aflau acolo două ftipuri de oameni. Primii veniseră pe frigul de la opt dimineaţa pentru o paradă care începea la 11 şi se aliniaseră în vreo patru rânduri peste florile plantate de primărie cu o săptămână înainte. Ceilalţi erau mai mult sau mai puţin ca mine, nişte proşti care mergeau târâţi de valurile mulţimii pe toată lungimea bulevardului, într-o înghesuială crâncenă. Vedeau doar steagurile de pe tancuri şi fundurile copiilor ţinuţi în cârcă de taţi muncitori. Unul dintre ei insista atât de tare să avanseze, că-şi tot izbea plodul cu moaca de umărul meu. I-am zis: „Îţi loveşti copilul de umărul meu de zece metri încoace, uită-te la el, boceşte. Nu cred c-o să mă faci să mă mişc mai repede, dacă îi striveşti creieru-n deltoid.” Mi-a replicat fin şi patriotic: „Dă-te-n pula mea, nu-mi spui tu ce să fac cu copilu' meu”.

Foto: Aurel Vîrlan

Evenimentul a mers atât de bine, încât toate gardurile ambasadelor, consulatelor şi instituţiilor de pe Kiseleff s-au ales cu o talpă naţionalistă năclăită în huma românească. A existat şi o victimă colaterală. Un pom din Herăstrău a fost spulberat de un tun, în timp ce lupta pe frontul ignoranţei. Sacrificiul său nu va fi uitat.

În restul oraşului circul a fost înlocuit de pâine. Primarii din toate sectoarele au organizat alte îmbulzeli ale umilinţei la care au stat câteva sute de pensionari, oameni ai străzii şi alţi oameni nemâncaţi pentru un mic şi un blid de fasole nefiartă. Cum vedeau aparatul foto, majoritatea insistau să apară în poze. Urlau: „Să trăiască republica!” şi „Să ne bucurăm că e ziua naţională!”, în timp ce se umileau public pentru o porţie de mâncare, obligați de sărăcie.

Foto: Ionuț Gighileanu

Ca să-mi scot mizeria de la paradă din minte, m-am dus seara la un eveniment cu muzică simfonică la Ateneul Român. După un spectacol superb, toţi intelectualii la costume şi sacouri au fost invitaţi la un cocktail în sala principală a clădirii. „Cocktailul” consta în sarmale, friptură şi piftie, alimente care se scurgeau pe rochiile de seară ale doamenlor, la fel cum se scurgea grăsimea pe hainele săracilor care stăteau mai devreme la ceaunele primăriei.

Din păcate, ăştia suntem ca popor şi cu şi fără 1 decembrie. Cu cât merg mai rău lucrurile, cu atât se rezolvă totul mai uşor cu mai multă pâine şi mai mult circ.