FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Odiseea cubaneză a lui Andres Serrano

Andres Serrano, artistul care a creat în 1987 controversata lucrare „Hristos din pișat”, și-a vizitat pentru prima oară țara natală, Cuba, pe care a documentat-o prin fotografii extraordinare.
2.12.13

Toate fotografiile de Andres Serrano.

Andres Serrano e cunoscut cel mai mult pentru faptul că s-a pișat pe Isus Hristos sau, mai degrabă, a scufundat un crucifix din plastic în propria urină și l-a fotografiat. Lucrarea lui din 1987 „Hristos din pișat” a fost una dintre cele mai faimoase controverse din istoria artei contemporane. Creștinii au fost absolut indignați de blasfemia lui făcută în numele creativității și de faptul că guvernul i-a acordat o Bursa Națională pentru Talent pentru opera lui, din care face parte și Hristos din Pișat – ceea ce a stârnit multe proteste și amenințări cu moartea. Chiar și azi, lucrarea cauzează multă furie oriunde este expusă și este adesea vandalizată. Desigur, Andres a făcut multe lucrări artistice de atunci, dintre care multe au fost folosite pe coperțile de album ale trupei Metallica, dar lucrările lui de la început sunt cele care apar în cursurile facultăților de artă din toată lumea.

Publicitate

Nu știam ce planuri mai are Andres până vara trecută, când am primit un telefon de la Dahlia Heyan, o producătoare cu care lucrăm la un film. Ne-a întrebat dacă am fi interesate să-l acompaniem pe Andres într-o excursie de trei săptămâni prin Cuba, în timpul căreia vrea să-l fotografieze pe Fidel Castro, care locuiește izolat și e foarte greu de găsit. Urma să plece în trei zile, ne-a spus Dahlia, iar noi am fost de acord înainte să termine de prezentat propunerea.

În ziua următoare, ne-am întâlnit cu Andres acasă la el în West Village, într-o casă decorată ca o catedrală gotică, plină de animale împăiate, în special pisici și lilieci. Ne-am emoționat ca niște școlărițe când ne-a folosit ca modele pentru setarea luminilor pe care le pregătea pentru portretele din Cuba. Am fost mai puțin entuziaste câteva zile mai târziu, când ne-am trezit cărând aparate foto și lumini pe străzile aglomerate din Havana pe o căldură de 40 de grade, disperate după o gură de apă. În timpul excursiei am mers cu Chevrolete din anii 1950 și cu ricșa, ne-am aventurat prin morgi, baruri gay underground și la concerte de reggaeton. Până la urmă, Andres n-a reușit să-l fotografieze chiar pe comandant, dar a reușit să documenteze toată țara în câteva săptămâni. L-am urmat în casele cubanezilor din toate clasele sociale – chiar și în cele ale unor membri ai familiei Castro.

Sperăm ca următorul portofoliu cu fotografiile lui din Cuba – care va apărea și în următoarea lui carte – va obliga lumea să-și dea seama că Andres nu e doar „tipul care l-a făcut pe Hristos din pișat”. I-am luat un interviu la câteva luni după ce ne-am întors în State ca să aflăm mai multe despre motivațiile din spatele aventurii.

Publicitate

VICE: De ce ai hotărât să fotografiezi Cuba?

Andres Serrano: Deși mama s-a născut în Key West, Florida, a crescut în Cuba și nu s-a întors în State până la douăzeci și ceva de ani. Când s-a întors în America, a vorbit doar în spaniolă și nu s-a obosit niciodată să învețe engleza. Eu m-am născut în New York City și am vorbit spaniola în copilărie. Pentru copiii din anii '50, „Cuba” și „Castro” erau cuvinte rele și nu era bine să vorbești nimic despre Cuba. Roșiii erau inamicii noștri: Cuba, Rusia și China. Cincizeci de ani mai târziu, Cuba e singura care a rămas pe listă.

N-ai mai fost niciodată în Cuba? Nici măcar în vacanță?

Călătoresc doar în interes de lucru. Dacă voiam să merg în Cuba doar de dragul de a o vizita, aș fi făcut asta demult. Dar nu am fost interesat să merg în Cuba fără să am ceva de făcut acolo. Așa că am luat legătura cu Jorge Fernandez, directorul Bienalei din Havana și al Centrului de Artă Contemporană Wifredo Lam. Jorge mă mai invitase la Bienală în trecut, dar galeriile mele nu avuseseră interes să-mi trimită lucrările acolo. Am simțit că era momentul să merg în Cuba, așa că l-am contactat pe Jorge și l-am întrebat dacă își mai dorea să particip. A spus da, așa că i-am trimis niște lucrări din studio și m-am pregătit pentru călătorie. Știam că voi merge acolo nu doar ca să particip la Bienala din Havana, ci mai ales ca să încep un proiect nou despre Cuba.

Publicitate

Ca artist, relația mea cu lumea are loc prin opera mea. Am așteptat o viață întreagă să merg acolo și am plecat cu speranțe mari. Voiam să capturez cât mai mult posibil din Cuba. Am stat acolo șase săptămâni și am fost în șapte orașe, de la un capăt la altul al țării. Am consumat peste 700 de role de film și am făcut mii de fotografii.

A fost așa cum ți-ai imaginat după ce ai așteptat atâția ani ca să faci excursia?

A fost și mai bine. Nu știam la ce să mă aștept. Mi-a depășit toate așteptările.

Ți s-a părut că e mai greu că convingi oamenii să stea la poză față de alte locuri în care ai lucrat în trecut?

A fost mult mai ușor. Toată lumea m-a primit cu brațele deschise. Unde altundeva mai poți întâlni străini care să-ți deschidă ușa și să-ți spună: „Intră, fă ce ai chef, e casa ta”? Am lucrat în București, Roma, Amsterdam, New Orleans, Atlanta – și chiar dacă m-am simțit ca acasă în locurile astea, cel mai acasă m-am simțit în Cuba. Asta din cauză că vorbesc spaniola și am sânge cubanez.

Ai zice că acesta e un proiect mai jurnalistic decât cele anterioare?

Aș zice că a fost mai multă muncă de explorare și investigație. Când am fotografiat morții din seria Morga sau Klanul sau Nomazii, portretele vagabonzilor pe care le-am făcut în anii '90, i-am fotografiat pe oamenii ăștia într-un studio, cu lumini. Studioul a fost morga sau metroul, unde am fotografiat homleșii, sau diverse locații de exterior din Olanda unde mi-am instalat aparatul foto și luminile pentru seria O istorie a sexului. Când am ajuns în Cuba, mi-am dat seama că nu avea sens să mă limitez la un studio. Chiar dacă am făcut și câteva lucrări de studio în Cuba, portrete și nuduri, mi-am luat cu mine aparatul și luminile pe străzi și în casele oamenilor și am transformat toată Cuba în propriul studio.

Publicitate

Care a fost cel mai neașteptat aspect al excursiei? Ai fost surprins cu adevărat de ceva sau de cineva care apare în fotografii?

Cred că cel mai mult m-a surprins ușurința cu care am călătorit și am lucrat în Cuba. Am lucrat mult, am cunoscut mulți oameni, am fost în multe locuri fără constrângeri sau restricții.

Mai mult decât o dată am intrat în case în care dormea cineva și mi s-a dat permisiunea să fotografiez acea persoană în timp ce dormea. Dar cel mai interesant mi s-a părut când am fost la Mercado Unico, piața mare din Havana, unde am găsit un vânzător de pui și cocoși. În loc să-l fotografiez în piață, am hotărât că vreau să-l fotografiez împreună cu puii în studio. Improvizasem un studio la pensiunea Marthei Obregon din centrul Havanei, unde stătea Sean McCormick, asistentul meu din New York, împreună cu alți câțiva prieteni care veniseră cu noi în Havana. Așa că îi zic lui Sean: „Hai să luăm mașina. Îl duc pe om în studio.” Și Sean îmi zice: „Crezi că nu se supără Martha, să-i aducem în casă un străin și toți cocoșii ăștia?”

Nu mă gândisem să întreb, dar Sean m-a băgat în paranoia. Așa că am sunat la pensiune și mi-a răspuns Maria, sora Martei. „Maria,” îi zic, „am aici un domn care vinde pui și voiam să vă întreb dacă e în regulă să-l aduc acasă să-l fotografiez împreună cu cocoșii?” Și Maria îmi răspunde în spaniolă: „Tu ești regele aici, fă ce vrei.” După asta, n-am mai cerut niciodată permisiune ca să aduc pe cineva la studio.

Publicitate

Cum ai încercat să ajungi la Fidel?

Când am ajuns în Cuba, am dat câteva interviuri pentru radio și TV. Interviul pentru TV era pentru televiziunea de stat din Cuba la care se uită toată lumea. Crainica m-a întrebat în spaniolă: „Ce vrei să fotografiezi în Cuba?” I-am răspuns că voiam să fotografiez totul și pe toată lumea. I-am spus că voiam să fotografiez și oamenii de top – Raul (Castro, fratele lui Fidel și actualul președinte), celebritățile, intelectualii – oamenii din clasa de mijloc și cei din clasa de jos. „Și pe Fidel nu?” m-a întrebat. „Pe el nu vrei să-l fotografiezi?” M-am uitat la ea, am zâmbit și am spus: „Nu voiam s-o spun, dar da, pentru Fidel am venit aici!” După asta mă opreau oamenii pe stradă să mă întrebe: „L-ai prins pe Fidel?” Le spuneam că nu încă și-mi spuneau: „Noroc, sper să-l fotografiezi.”

Una dintre primele persoane pe care le-am fotografiat a fost Mariela Castro, fiica lui Raul, care e activistă pentru drepturile gayilor și ale transsexualilor. Am rugat-o să-l întrebe pe tatăl ei dacă îl pot fotografia în ziua de după Ziua Tatălui…Am sunat-o și i-am zis: „Ieri a fost Ziua Tatălui; știu că te-ai văzut cu tatăl tău. L-ai întrebat dacă îl pot fotografia?” Mi-a răspuns: „Da, dar mi-a zis că e atât de ocupat încât nu a avut timp să stea nici la portretul prezidențial.” Așa că i-am spus: „Fac eu portretul prezidențial!” A râs.

L-am fotografiat și pe Alex Castro, fiul lui Fidel, care e fotograf. L-am sunat pe Alex în aceeași zi și mi-a zis: „Știu că te-ai văzut ieri cu tatăl tău de Ziua Tatălui. L-ai întrebat?” Și Alex a spus: „I-am dat scrisoarea pe care ai scris-o și fotografiile și s-a uitat la ea fără să spună nimic. Privea în gol. Face des asta.”

Publicitate

Lucrările tale au fost întotdeauna controversate. Crezi că fotografiile astea îi vor înfuria pe unii indiferent de conținutul lor, doar din cauza imaginii pe care ți-ai făcut-o?

Cuba e destul de controversată doar pentru faptul că există. În Miami, Cuba e un paratrăznet. Cred că opera mea e o oglindă în care fiecare vede ce vrea când o privește. Cei care vor să vadă controverse, o să găsească, chiar dacă n-am intenționat așa ceva.

Fotografii de Andres Serrano.

Uitați-vă la Serrano fotografiază Cuba, documentarul Alexandrei și al Nataliei despre călătoria lui Andres.

Traducere: Oana Maria Zaharia