Un militar britanic a vrut să jefuiască emisiunea „Vrei să fii milionar” printr-o simplă tuse

E 9 septembrie, 2001. Maiorul Charles Ingram – care va ajunge, în curând, cunoscut ca „maiorul care tușește" – stă pe marginea unui scaun înalt din inox-crom. Tocmai joacă într-un episod din Vrei să fii milionar?, în timp ce comite una dintre cele mai stângace, mai ineficiente, dar și mai deștepte crime din secolul XXI.

Întrebare cu întrebare, ghidat de prezentatorul Chris Tarrant care nu bănuiește absolut nimic și de un cuplu de complici din umbră, ascunși în publicul din jur, „maiorul care tușește" fură un milion de lire sterline.

Povestea „maiorului care tușește" e veche de când însăși ideea de moralitate și este, în egală măsură, ancorată cumva în momentul din spațiu și timp în care a avut loc. Încercarea militarului de a fura un milion de lire sterline la televizor, cu aproape niciun sprijin, în afară de-un noroc prostesc și o tuse falsă îngrozitoare, e și azi o întâmplare fascinantă. E grotesc de prostească, are un context tragic și, ca execuție, e absolut hilară.

§

Vrei să fii milionar?, o emisiune difuzată pentru prima oară în 1998, a fost un fenomen de când a ajuns pe micile ecrane din Marea Britanie. În culmea gloriei, în 1999, o ediție a emisiunii a fost urmărită de 19 milioane de spectatori – o treime din populația țării. Combinația de decor futurist, pentru perioada respectivă, un prezentator abordabil și o promisiune astronomică, de un milion de lire – un premiu de neînchipuit, până atunci, pentru o emisiune TV – alcătuiau o premisă perfectă pentru vârful noului mileniu. Era o emisiune care promitea surprize mari și recompense și mai mari. Poate era de așteptat ca, la un moment dat, să atragă și atenția unor personaje mai dubioase.

Maiorul Charles Ingram a apărut în emisiune în 2001, dar apăruse și soția sa, Diana, mai devreme în acel an și câștigase 32.000 de lire. Mai mult, și fratele ei, Adrian Pollock, apăruse în emisiune în decembrie, 2000. După scandal, s-a spus că soții Ingram aveeau datorii de peste 50.000 de lire. În ciuda aparenței de aroganță, a accentului puternic și-a fațadei de militărie, maiorul ascundea, cu chiu, cu vai, multă disperare.

Participarea lui Charles Ingram la emisiune a început destul de prost. Până să ajungă târâș la pragul de 4.000 de lire, deja folosise două soluții ajutătoare și se chinuia să-și amintească numele fiicei lui Audrey din serialul Coronation Street. Până să îngaime el „Gail", venise momentul încheierii filmărilor pentru ziua respectivă, ceea ce însemna că eforturile lui Charles aveau să continue în episodul următor. Toată echipa de producție se îndoia, la momentul respectiv, că o să ajungă prea departe.

Apoi, a avut loc un miracol. În timpul următoarei zile de filmare, îmbrăcat cu același tricou cu guler polo, care semăna ciudat de mult cu o hăinuță de copil, Maiorul Charles Ingram a tropăit, lipsit de grație, până la un milion.

Acum știm ce se-ntâmplase, de fapt: se pusese la cale un plan ca să-l aducă acolo. Diana Ingram găsise un complice: Tecwen Whittock, un lector unversitar din Cardiff, pe care Diana îl cunoștea din circuitul de emisiuni concurs. Au pus totul la cale în trei și au creat un sistem care urma să-l aducă pe Charles pe culmi mai înalte ale jocului. Maiorul urma să citească cele patru variante de răspuns, iar Whittock să tușească după cea corectă. Odată ce auzea tusea, Maiorul avea să știe că citise varianta corectă și să dea răspunsul.

Din anumite puncte de vedere, nu-i un plan complet îngrozitor, dar ce e incredibil, când revezi emisiunea, e cât de prost l-au pus în aplicare. De exemplu, procedeul prin care răspunde maiorul la întrebarea: „Ce artist a avut succes în Marea Britanie cu albumul Born to Do It, lansat în 2000?" Ingram, dintr-un motiv necunoscut, uluitor, s-a hotărât să zică „N-am auzit niciodată de Craig David", înainte ca Whittock sau soția lui să poată să tușească. Mai mult, Maiorul chiar spune că el crede „că e A1". Când, în sfârșit, ajunge la el mesajul că răspunsul corect e Craig David, se vede nevoit să o dea la-ntors complet nefiresc. Deși tocmai dăduse A1 drept răspuns final, brusc zice: „Nu, o să merg pe varianta Craig David." Când Tarrant îl întreabă cum de a dat-o cotită, așa, din senin, zice că s-a răzgâdit pentru că „de cele mai multe ori greșesc când spun la ghici".

Schema continuă. Maiorul recunoaște că nu știe niciun răspuns și-și complică procedura cu atât mai mult. În mod de neînțeles, continuă să spună: „nici nu știu ce-i aia", „sunt sigur că nu e aia", sau „n-am auzit niciodată de aia", cu privire la răspunsuri pe care e forțat, în cele din urmă, să le aleagă. Pe măsură ce urcă din ce în ce mai sus pe tabelul de joc, comportamentul lui devine din ce în ce mai haotic. Când, în sfârșit, ajunge la întrebarea de un milion de dolari, clar nu simte nici pe departe genul de presiune pe care-ar trebui s-o resimtă. Își tot schimbă răspunsul final, de la A la B la C la D, ca și cum nu se poate hotărî ce vrea la ceai. Nu poți să nu simți că, dac-ar fi fost oricine altcineva în scaunul concurentului – oricine, numai nu maiorul, ar fi scăpat basma curată.

Într-un documentar realizat despre întâmplare – A Major Fraud – se dezvăluie că, după ce-au câștigat milionul, soții Ingram au fost auziți cum se certau cu zbierete. Se speculează că Maiorul ar fi trebuit să se oprească mai devreme. Nu trebuia să meargă până la un milion. Dacă s-ar fi oprit la 64.000 de lire, și multă lume a făcut remarca asta în acest caz, ar fi scăpat familia de datorii și e aproape sigur c-ar fi scăpat fără probleme. Deci, de ce n-a făcut-o?

E imposibil de zis cu precizie, dar e ca și cum cineva a tras de-o manetă în capul lui. Ajunsese atât de departe, deci și-a spus: „Căcat, hai s-o ducem și mai departe." I se dezvoltă o privire maniacală, din ce în ce mai intensă de la o întrebare la alta. E ca și cum amărâtul ăsta politicos, careși-a luat-o toată viața de la prietenii lui dominatori din armată, s-a săturat să fie în continuu la mâna altora. În sfârșit a reușit și-a preluat hățurile propriei nebunii.

În cele din urmă, se ajunge la întrebarea de un milion de dolari și un singur răspuns final. Câștigă milionul cu cinci cuvinte: „O să merg pe Googol." Când te uiți acum la imagini, vezi un tip care se-mpacă cu ceea ce tocmai a făcut. Știe că are răspunsul corect, dar mai știe și că tocmai a mințit ca să ajungă acolo, în fața unui arsenal întreg de camere de filmat și-a unui public de milioane. E, în același timp, în culmea extazului și-a groazei. Îi vine să vomite peste Chris Tarrant – să-i acopere costumul de poliester cu vomă lipicioasă, să lase putoarea acidă a vomei să se încălzească și să se ridice sub luminile din studio. Maiorul stă să plângă, să râdă și să dea cu pumnu-n zid. Nu mai are variante ajutătoare, de-acum, e doar el – și niciodată nu s-a mai simțit atât de viu.

Fără Maiorul Charles Ingram, probabil că scandalul ar fi fost dat uitării până acum. Personajul lui e cel care face povestea infinit de fascinantă. Uită-te la fața lui pe tot parcursul episodului. E imposibil de zis ce-l sufocă mai tare: panica sau entuziasmul. Pare să fie complet hipnotizat de cât de departe s-a dus. Cu cât merge mai departe, cu-atât înșelăciunea îi scapă mai tare de sub control; cu-atât îi place mai mult, în mod straniu. Spre final, e greu de zis ce-l alimentează mai tare – că o să scape, sau c-o să fie prins.

Evident, a fost prins. Plata milionului de lire a fost suspendată și, în urma unui proces care a durat patru săpămâni, Diana Ingram, Tecwen Whittock și Maiorul Charles Ingram au fost condamnați pentru procurarea unei creanțe de mare valoare prin înșelăciune, au primit sentințe la închisoare cu suspendare de doi ani (soții Ingram au fost condamnați la 18 luni, iar Whittock a primit o condamnare de 12 luni, tot cu suspendare) și au fost amendați cu 115.000 de lire (cu tot cu taxe legale). În urma întâmplării, Comisia Militară i-a retras Maiorului titlul, după 17 ani de serviciu.

Până-n ziua de astăzi, soții Ingram susțin că sunt nevinovați. Doi jurnaliști interesați de erori judiciare, James Plaskett și Bob Woffinden, au publicat de-atunci o carte în care le susţin nevinovăția, în baza unor dovezi recent descoperite, iar alți scriitori, printre care și Jon Ronson, au pus la îndoială dovezile aduse împotriva lor – dar e prea târziu. Chiar dacă se dovedește acum că e nevinovat, o să rămână pentru totdeauna Maiorul care Tușește în inimile și mințile spectatorilor.

Anii care-au urmat după Vrei să fii milionar? au dus viața soților Ingram pe aceeași traiectorie bizară. Aparițiile lor la emisiuni gen Wife Swap și Hell's Kitchen (Gordon Ramsey le-a servit o bomboană de tuse) sugerează că gustul soților Ingram pentru celebritate a fost alimentat de punerea lor la stâlpul infamiei. Dacă ai chef să vezi ceva complet suprarealist, poți chiar să urmărești apariția lui Charles la This Morning din 2003, în timpul căreia trece printr-un episod de terapie prin regresie într-o viață anterioară - în timpul procesului se dezvăluie că Ingram e convins că într-o altă viață l-a chemat David Huggott și a fost un ofițer cheie în asigurarea victoriei pentru Marea Britanie în timpul Primului Război Mondial.

Cu toate astea, viața adevărată a fost mai puțin fantastică. Ingram a declarat de multe ori de-atunci că viața lui e „iadul pe pământ".

Episodul cu Maiorul care Tușește a avut loc într-o perioadă în care reality show-urile stăteau să ajungă la zenit. Lumii întregi i se tot spunea că oricine poate să ajungă la televizor, numai să fii pregătit să te supui la suficient de multe eforturi. În același timp, dimensiunile pantagruelice ale premiilor pe care începuseră să le capete cele oferite la Vrei să fii milionar? transmiteau un mesaj asemănător – că oricine are dreptul la averi – numai să fii pregătit să joci cum ți se cântă. Maiorul a fost produsul cel mai maniacal al acestei culturi. Un artistocrat, un militar onorabil, pe care povara acesti lumi l-a împins să se înjosească până-ntr-acolo încât a trișat la un show kitchos de la TV. Un om care s-a uitat în ochii lui Chris Tarrant și și-a văzut cum propriul suflet se uită înapoi la el. Citeşte mai multe despre problemele militarilor:
Povestea cavalerului fără cap care bântuie România
Ce spun militarii români despre cum văd femeile în Armată și-n război
Viața de militar român în Somalia era o mizerie: dacă nu te omorau rechinii, te rupea abstinența