Cum arată cel mai notoriu bar de coctailuri cu cocaină din lume

Când călătoream prin America de Sud, am auzit șoapte, zvonuri și recomandări legate de localul Route 36. Conform unora (aici vorbesc de oamenii cărora le place să tragă cocs de calitate pe nas), este un obiectiv turistic la fel de căutat precum Machu Pichu.

Route 36 este un bar ilegal cu lounge din La Paz, Bolivia, unde cocaina se dă la gram, pe un platou de argint, alături de coctailul tău favorit. Pe lângă asta, se pare că toată lumea știe de local, ceea ce te face să suspectezi că e ceva corupție la mijloc.

Desigur, deși toți au auzit de el, puțini știu unde e situat. După ce am suparat trei taximetriști, unul dintre ei a fost dispus să mă ajute. „Puteți să ne duceți la Route 36, vă rog?" Ne-a cerut 15 bolivianos (un pic peste 5 lei) și am demarat. Singura problemă a fost o baricadă de pe drum, pe care a trebuit s-o ocolim.

Piața principală din La Paz era blocată de jandarmi timp de vreo două săptămâni, din cauza unor greve de mineri din alt oraș. Cu o zi înainte să caut localul, minerii și-au cerut dreptatea prin dinamitarea unui bulevard aglomerat. Ăsta e genul de climat care funcționează în La Paz de ani de zile, turiștii bagă droguri artizanale locale, iar protestele cetățenilor sunt din ce în ce mai agresive, de la soldați care cer condiții de muncă mai bune, la oamenii cu dizabilități care cer asistență socială.

În timp ce evitam baricada printr-un ocol pe la periferia orașului La Paz, taximetristul mi-a explicat că aproape toată cocaina din Bolivia e produsă în orașele estice Cochabamba și Santa Cruz. Fermele de acolo au pus Bolivia pe locul trei în lume la producția de coca, cu 23 000 de hectare de plantații, față de Columbia cu 48 000 și Peru cu 49 800.

Când am ajuns la bar, am fost împinși printr-o intrare de un metru pe o ușă de garaj, de trei malaci bolivieni suspecți care așteptau la intrare. După ce-am plătit intrarea de 25 de bolivianos (în schimbul cărora am primit niște hârtii rupte pe care scria nr. 12056 și nr. 12057) am fost întâmpinați de un norvegian șarmant care stătea la cea mai gălăgioasă masă din local.

Căuta cocaină pe stradă și s-a trezit într-un taxi care-l adusese acolo peste noapte.

„Dos caiprainas, por favor", i-a cerut prietena mea, Josephine, unei hostese obosite de acolo.

A întrerupt-o înainte să termine de vorbit: „Și un gram de cocaină, nu?"

Am plătit 50 de bolivianos pe coctailuri și 150 pe gramul de cocs. Le-am primit pe ambele imediat.

Ăsta nu e genul de bar care se face că nu știe că-s dealeri de droguri în fața toaletelor, ci e genul de bar care promovează cocaina pe față. Route 36 schimbă locația imediat cum primesc plângeri de la localnici. Conform celor de la mese, se mutase acolo de doar câteva săptămâni.

Erau 20 de oameni în bar. Noi am stat lângă opt studenți britanici, doi profesioniști belgieni și norvegianul cu care am făcut cunoștință inițial. De cealaltă parte a barului stăteau vreo șase afaceriști irlandezi, care erau destul de tripați pe cocs. Pe lângă ei, mai erau două angajate la bar, o hostesă, un DJ (care băga cel mai oribil dubstep posibil) și doi bodigarzi care patrulau prin local.

Frunza de coca, din care se face cocaina, a ajuns la știri în timpul vizitei Papei din La Paz. În Anzi, frunza e considerată un produs sacru, iar președintele Evo Morales este un apărător al proprietăților ei medicinale și nutritive. Importanța ei culturală pentru popoarele din Anzi este că s-a folosit timp de mii de ani, ca un leac mestecabil pentru răul de înălțime.

De-asta el a încheiat practicile implententate de guvernările anterioare, care distrugeau câmpurile de coca, în cadrul războiului american împotriva drogurilor, și a dat Agenția Americană Antidrog afară din țară, pentru că le oferea fermierilor 1500 de dolari pentru fiecare lan de coca distrus. A spus că acest act era o formă de imperialism cultural și că cererea sporită de cocaină din SUA nu ar trebui să ruineze tradițiile localnicilor din Bolivia.

De când a legalizat cultivarea de coca, după ce-a fost ales în 2006, Morales a repetat că frunza de coca nu este cocaină și le-a cerut celor de la ONU s-o scoată de pe lista drogurilor interzise. Exporturile Boliviei au crescut constant de când el a preluat putera, iar producția a crescut de la 290, la 420 de tone, între 2013 și 2014.

Am luat o pauză de la socializare și conversații ca să mă folosesc de suporturile oferite de bar. Am făcut două liniuțe de coca din bila primită și le-am tras ușor. Evident, am devenit mult mai vorbăreț în discuțiile cu cei de la masă despre călătoriile noastre. Cei doi britanici de lângă mine, Hamish și Josh, mi-au explicat cum au fost obligați să scoată echivalentul a șase sute de lire sterline (pentru zece grame de cocs, deși ei voiau doar două), de către niște mafioți columbieni, când au încercat să facă rost de marfă în Medellin. Diferența dintre experiența lor și localul ăsta era ca de la cer la pământ.

Barul avea tot felul de oferte, așa că eu și Josephine am pus bani la comun cu prietenii noștri noi ca să luăm patru grame la preț de trei. Deodată, un suedez carismatic, dar un pic novice, s-a așezat lângă noi și a făcut liniuțe pentru toată lumea. A trebuit să-i arăt cum se trage cocsul. Era genul de om care ar fi fost arestat oriunde altundeva în afară de oaza asta socială, iar faptul c-a ajuns acolo arată cât de ușor era să găsești localul.

Până la cinci dimineața eram destul de varză, fumam țigări ca o locomotivă și vorbeam mult înspre oameni, fără să-i ascult. Pe la șase, o femeie de 50 de ani ne-a întrebat dacă vrem iarbă, dar se chinuie să nu o audă cei de la bar. Am cumpărat cinci grame dintr-o iarbă neagră oribilă care cică era marijuana (și mi-a provocat o migrenă), pentru 80 de bolivianos și ne-am întors la cazare cu un taxi și șapte dintre prietenii noștri noi, care erau și ei foarte sparți și foarte vorbăreți.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește mai multe despre Bolivia:
Minerii din Bolivia au luat ostatici 43
Violurile fantomă din Bolivia
Cum se sărbătorește sfârșitul capitalismului pe Lacul Titicaca
Povestea minerilor sub 18 ani din Bolivia