Nu știu cât de complicată e ospătăria, dar sigur nu e pentru oricine. Nu doar pentru că presupune interacțiunea permanentă cu indivizi de tot felul, ci mai ales pentru că ești ținta principală a clienților nemulțumiți. Oamenii îți cer socoteală dacă nu te teleportezi la masa lor când au trosnit din degete, dar și când bucătarul a scăpat sarea-n piure sau a încurcat grosolan comenzile. Ca ospătar, trebuie să-ți păstrezi calmul, să înghiți în sec și să arunci câte un zâmbet care să pară cât mai natural, deși probabil că îți vine să răstorni cuiva tava-n cap.

Pe de altă parte, jobul ăsta are și părți plăcute. Bacșișurile, metodele evidente de a te răzbuna pe clienții nesuferiți sau aventurile de povestit nepoților. Probabil că orice om din industria ospitalieră are de spus măcar o istorioară amuzantă sau de-a dreptul horror. Am vrut să aflu câteva dintre poveștile oamenilor din breaslă, așa că am întrebat câțiva ospătari care sunt cele mai dubioase întâmplări prin care au trecut:

„Era spre șase dimineața, avusesem o tură obositoare și deja nu prea mai aveam chef de nimic, decât să plec cât mai repede acasă. La un moment dat, un client m-a chemat și mi-a spus că-i e foame și c-ar vrea să mănânce ceva. S-a uitat la mine și m-a întrebat: «Ce aveți de pui?», iar eu i-am zis foarte sigură pe mine: «Ceafă». M-a privit ciudat și mi-a spus că-i bine că încă mai am de chef de glume la ora asta. Pe moment, nici măcar n-am realizat ce prostie am spus și nu-nțelegeam de ce toată lumea râdea zgomotos.

Altădată, eram încălțată cu niște săndăluțe și purtam dres. Prinsă cu munca, n-am observat că dresul mi se rupsese și că degetul mare de la picior îmi ieșea pe afară. M-a văzut un client, m-a chemat la masă și mi-a spus: «Ia de aici 50 de lei și cumpără-ți un dres, că tragi a sărăcie cu gaura aia». Se-ntâmpla prin 2008, iar 50 de lei însemnau ceva bani pe atunci. I-am luat, normal, că aveam voie să fac asta." (Andreea, 27 de ani)

„Am lucrat mulți ani la un restaurant chinezesc din București. Unii se așteaptă să găsească ceafă de porc în meniu, dar când văd acolo «furnici în copac», de exemplu, sunt surprinși. Odată, un tip a comandat asta, i-am adus farfuria și m-a chemat să-mi spună că-i nemulțumit: «Am comandat furnici în copac și mi-ai adus spaghete. Dacă voiam spaghete, nu comandam furnici», mi-a spus. Omul avea impresia c-o să primească un mic copăcel, cu furnici prăjite pe el. A făcut tărăboi mare, că el vrea banii înapoi, deși în meniu scria clar ce conține fiecare fel de mâncare. În cazul furnicilor, spaghete de soia, carne tocată, legume și condimente chinezești.

La un restaurant internațional, aveam un coleg care fuma foarte des iarbă. De multe ori încurca comenzile și le spunea clienților: «Hai, lasă așa, mânânc-o pe asta, că-i gustoasă». Odată, rula un joint fix în locul de unde se luau pizzele ca să fie duse la mese (vizibil în tot restaurantul). Cineva a pornit aerul condiționat și toată iarba i-a zburat pe pizza care trebuia dusă clientului. S-a agitat rău și noi ne uitam la el cum încerca să culeagă iarba de pe pizza, ca și cum ar fi prins musculițe. Până la urmă, s-a lăsat păgubaș și a dus-o așa clienților. Amuzant a fost că oamenii ăia au mâncat-o, le-a plăcut, după care l-au întrebat: «Ce condimente ați folosit?». Ospătarul le-a zis că oregano adus special de nu știu unde și toată lumea a fost mulțumită." (Laura, 26)

„Eram odată ospătar la o nuntă și primeam invitații cu șampanie la intrare. A venit un cuplu elegant; doamna era înțolită bine, plină de viață și pusă pe distracție. Au luat paharele de șampanie și-au ciocnit cu mirii, socrii și nașii, așa cum se obișnuiește. Era cam aglomerație la intrare și cineva i-a călcat doamnei pe rochie, iar femeia a rămas, într-o secundă, doar în chiloți. Lumea era șocată, dar partea și mai amuzantă a fost că ea nu realizase că-i în chiloți. Râdea, făcea conversație și dădea noroc cu toată lumea, ca și cum ar fi fost îmbrăcată. Soacra s-a aplecat și i-a ridicat rochia, moment în care femeia s-a înroșit din cap până-n picioare.

La o altă nuntă, un coleg ospătar a fost trimis să se ocupe doar de cocktailuri. Să ia comenzile, să meargă la bar și să le aducă la masă. Era agitație mare în sală, iar tipul nu-și vedea capul de treabă. La un moment dat, o blondă mișto l-a tras de mânecă și i-a zis: «Auzi, aș dori și eu un Orgasm». Omul s-a gândit la cu totul altceva și i-a răspuns agitat: «Acum, acum, domnișoară?». Blonda a râs și-a pus degetul pe meniu, ca să-i arate că nu vrea decât un cocktail de la el: «Uite, de ăsta!»" (Grigore, 22)

„De când sunt ospătăriță, m-am lovit de trei tipuri de clienți dubioși: cei care încearcă să plece fără să plătească (prin tertipuri clasice, gen se fac că se duc la baie și nu se mai întorc), cei care te-ntreabă de toate preparatele fițoase din meniu, dar în final comandă friptură de porc cu cartofi prăjiți și cei care vor să te agațe. Am dat peste mulți libidinoși care au impresia că, dacă ești ospătăriță, abia aștepți să ieși cu ei în oraș sau să mergi direct la ei acasă.

Odată, în restaurant au intrat doi tineri, cuplu. Amândoi aveau până-n 30 de ani și ai fi zis că sunt fericiți împreună. Au comandat felul întâi și felul doi, apoi desert, după care tipul mi-a cerut să-i aduc nota. Când am deschis-o, în drum spre bucătărie, lângă bani am găsit și-un mesaj surpriză. «Ești drăguță, sună-mă! Alex», alături de o inimioară desenată cu pixul pe notă și un număr de telefon. N-am sunat niciodată, așa că nu știu nici până azi dacă tipul vorbea în numele lui sau al amândurora." (Irina, 24)

„Era în 2011, lucram pe o plajă de fițe din Mamaia Nord, unde serveam pizza și băuturi. Am băgat capul într-un baldachin, unde erau două fete. Le-am întrebat ce vor, tipele au comandat ceva de băut, iar una mi-a zis că vrea și-o pizza Quattro Stagioni. Cealaltă a cerut și ea una: «Vreau și eu o pizza». Am notat comanda, le-am adus băuturile, iar după jumătate de oră și pizzele fierbinți. Atunci s-au sucit și mi-au zis că ele n-au comandat decât o Quattro Stagioni, nu două. Degeaba am încercat să le aduc aminte că-i ca mine, ele că nu și nu. Până la urmă, am cedat. Mi-au plătit doar o pizza, iar eu m-am întors înjurând, cu gândul că o s-o achit pe a doua din buzunarul meu.

N-am făcut decât doi pași, că un tip de pe plajă mi-a făcut semn: «O pizza, ospătar!». Imediat, eu l-am întrebat: «De care? Quattro Stagioni?». «Da, exact», mi-a spus omul, moment în care i-am întins pizza caldă, abia scoasă din cuptor și i-am spus: «Poftiți, domnule!». A fost probabil cea mai rapidă comandă din istorie. De la minus 23 de lei, am ajuns în câteva secunde pe plus, datorită bacșișului gras pe care mi l-a dat omul." (George, 30)

„Era într-o după-amiază de vară, pe când lucram la una dintre cele mai exclusiviste terase din centrul orașului Baia Mare. A intrat în restaurant un tip, cunoscut ca unul dintre mahării orașului, cu un cal. Toată lumea știa că individul ăsta e sărit de pe fix și are relații peste tot, așa că niciun client din local n-a îndrăznit să comenteze ceva. Tipul a legat calul de stâlpul terasei și a răcnit că vrea tot ce avem în meniul de mâncare.

După ce i-am adus comanda, omul i-a dat animalului toată haleala, iar el a plătit mulțumit nota de plată uriașă. Ce-i drept, a mai luat și el câte o îmbucătură. Calul a băgat spaghete cu ciuperci, piept de pui și cotlete de porc într-o veselie, în timp ce noi, oamenii din staff, ne-am amuzat de situație." (Robert, 24)

„Când eram ospătăriță în cazino, aveam un client care avea un obicei dubios. Venea zilnic să joace, iar primul lucru pe care-l făcea era să comande un suc de portocale și piper. Își punea piperul pe mână, exact așa cum faci cu sarea la tequilla, îl înghițea, apoi dădea pe gât sucul. Noi nu știam de ce face asta, dar ne-a explicat într-o zi că rețeta asta e sănătoasă pentru bărbați. Omul citise undeva că, dacă bea combinația suc de portocale - piper în fiecare zi, o să devină mai potent.

Tot în cazino, în București, veneau foarte mulți chinezi, care vorbeau stâlcit limba română. Noi eram obișnuiți cu ce ziceau ei, dar nu și ospătărițele noi. Odată, o chinezoaică de la masa de joc a cerut un RedBull, așa cum făcea de obicei: «Ebo, ebo». Ospătărița a venit nedumerită la noi și spunea că habar n-are ce vrea femeia aia și că zice întruna «ebo, ebo». Ca să facem mișto de ea, noi i-am spus: «Poate că vrea Ebola, ia vezi!». Tipa s-a dus și-a întrebat-o asta, iar chinezoaica s-a ridicat de pe scaun și-a țipat, speriată că ospătărița cea nouă vrea să-i aducă Ebola." (Mihaela, 26)

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe povești din România:
Poveștile angajaților români la cazino: superstiții hidoase și clienți care se răhățesc lângă sloturi
Poveștile dubioase ale barmanilor din București
Poveștile taximetriștilor bucureșteni: Masturbatorul, Teleportarea și Prostituata care caută dragostea