Secta ucigașă din Japonia care a otrăvit oameni la metrou

Pe 20 martie 1995, doi fizicieni, un cercetător pe inteligență artificială, un inginer și un cardiolog au intrat la metroul din Tokyo la ora de vârf a dimineții. Fiecare din ei căra două pungi de plastic învelite în ziar și o umbrelă cu un vârf ascuțit. După ce au mers cu cinci metrouri diferite, oamenii de știință au lăsat pungile de plastic în stațiile predeterminate și le-a înțepat cu vârfurile umbrelelor înainte să iasă din metrou și să se întâlnească cu șoferii care îi așteptau. În timp ce au fost duși la ascunzătoare, gazul sarin mortal din pachetele lor a început să impregneze aerul din tunelurile metroului.

Până s-a curățat aerul, 12 călători muriseră și alți o mie au fost răniți prin expunerea la gaz. A rămas in istorie ca fiind cel mai mortal act de terorism domestic din Japonia.

Vineri, șapte lideri din Aum Shinrikyo, secta apocaliptică formată la finalul anilor 80 care a fost responsabilă pentru atacul cu gaz sarin din 1995 din Tokyo, au fost executați prin spânzurare. Printre cei șapte erau Shoko Asahara, liderul sectei Aum, Yoshihiro Inoue, capul operațiunii de la metrou, Seiichi Endo, omul de știință principal al sectei, și Masami Tsuchiya, chimistul șef al grupului. Autorii actuali ai atacului chimic sunt încă în închisoare condamnați la moarte.

Deși grupurile pentru drepturile omului cum ar fi Amnesty International au condamnat execuțiile, care sunt făcute fără atenționări prealabile în Japonia, unele victime ale atacului își doresc doar să fi fost anunțate în privința executărilor cu ceva timp înainte.

„Când mă gândesc la cei care au murit din cauza lor, a fost păcat că părinții soțului mei și părinții mei nu au putut auzi vestea execuției”, a spus pentru CNN Shizue Takahashi, văduva unui angajat de la metroul din Tokyo care a murit în urma atacurilor din 1995. „Voiam ca membrii sectei să recunoască mai multe despre incident, deci e păcat că nu mai putem auzi și partea lor de poveste.”

Aum Shinrikyo a fost o sectă religioasă pentru epoca internetului. Membrii lui amestecau yoga, terorismul, crimele, producția de arme chimice, fabricarea de arme și dezvoltarea de programe ca să creeze un monstru multinațional alimentat de LSD. Aceasta este povestea creării Aum, a rolului jucat de știință în activitățile lor teroriste și de ce viziunea sectei încă nu a murit.

Formată în 1984 de farmacistul Chizuo Matumoto, care și-a luat mai târziu numele de Shoko Asahara, Aum Shinrikyo a fost dedicată inițial meditației și practicării yoga. La scurt timpul după fondare, totuși, Asahara a crezut că a fost ales de zeul hindus Shiva să creeze o societate utopică și s-a apucat să caute membri pentru cultul său ascet ca să ajungă în guvernul japonez. Când membrii Aum au reușit să ia doar câteva sute de voturi la alegerile din 1990, Ashara a spus adepților sihaștri că grupul ar trebui mai degrabă să urmărească răsturnarea violentă a guvernului japonez.

Planul lui Ashara a început cu o încercare de a crea rezerve mari de toxină botulinică, o substanță chimică neurotoxică produsă de bacterii. Ca să producă neurotoxina, Seiichi Endo a adunat pământ din Râul Ishikari și a permis bacteriei să fermeneze în containere mari la un combinat al grupului. Endo a reușit să producă aproape 50 000 de litri de nămol fermentat, dar cum nămolul nu fusese purificat, testele inițiale au arătat că nu a produs efecte toxice. Cu toate acestea, în aprilie 1990 membrii Aum au încărcat nămolul în trei camioane cu pulverizator. Au condus pe lângă două baze navale americane, aeroportul Narita, o clădire guvernamentală japoneză și Imperial Palace în timp ce pulverizau nămol din camioane, dar „atacul” nu a indus niciun efect negativ oamenilor din acele zone.

Anii de început ai lui Aum Shinrikyo au fost definiți de atacuri chimice ratate. În 1992, Ashara, care acum credea că este Iisus, și o parte din adepții săi au călătorit la Zaire într-o încercare de a achiziționa mostre de Ebola, dar s-au întors cu mâinile goale. Anul următor, grupul a încercat din nou să lanseze un atac cu toxină botulinică la nunta prințului Naruhito folosind un camion cu pulverizator, dar la fel ca la prima încercare de atac, neurotoxina nu fusese activată. La scurt timp după, membri Aum au încercat să lanseze un atac cu anthrax prin pulverizarea bacteriei de pe acoperișul sediului lor folosind un ventilator și vehicule cu pulverizatoare. În ambele instanțe, atacurile au dat rateuri din cauza folosirii de tulpini inutilizabile de bacterie anthrax.

În același timp, totuși, Aum a continuat o serie de crime împotriva celor pe care îi considerau inamici sau a cultelor care le puneau bețe în roate. Deși circumstanțele misterioase ale acestor crime au adus o creștere a monitorizării minuțioase a grupului, poliția nu a putut lega crimele de Aum, iar atenția negativă nu le-a afectat popularitatea. Până în 1992, Aum Shinrikyo avea un venit net de mai mult de 1 miliard de dolari acumulat prin taxarea celor aproximativ 20 000 de membri din diverse țări, inclusiv SUA, Australia și Rusia.

Mai mulți membri erau studenți foarte educați și oameni de afaceri bogați. Potrivit unui articol din Wired în 1996 despre Aum, mai mulți recrutori ai cultului erau „otaku – versiunea japoneză a tocilarilor IT-iști – ciudați în ale tehnologiei care își petreceau timpul liber logați la o rețea electronică și acumulând informații de orice tip”. Ca atare, Aum se baza mult pe imagini science fiction și grandoare ca să creeze imaginea unui armageddon nuclear și o răscumpărare tehnologică ca să atragă noi membri. Într-adevăr, trilogia Foundation a lui Isaac Asimov a servit pe post de „biblie” pentru sectă, care aspira de asemenea la formarea unei comunități utopice de oameni de știință.

În 1994, Aum a orchestrat primul lor atac bioterorist de succes prin eliberarea norilor de gaz sarin în apropierea caselor judecătorilor care conduceau un proces imobiliar împotriva cultului în Matsumoto. Aceste atacuri au cauzat opt morți și au rănit alte sute de persoane. După ani de rateuri, chimiștii care lucrau la Ministerul Științei și Tehnologiei al cultului au demonstrat că pot produce cantități masive de agenți activi. Așa cum se va întâmpla, totuși, acesta era doar începutul.

La scurt timp după atacul de la Matsumoto, chimistul-șef al Aum, Masami Tsuchiya, a produs aproximativ 200 de grame de gaz VX, un gaz iritant care este mult mai puternic decât gazul sarin – expunerea la doar câteva miligrame este suficientă încât să omoare un adult. În septembrie 1994, lotul inițial de VX creat de Tsuchiya a fost folosit ca să omoare 20 de membri Aum care au părăsit cultul, ca experiment prin care să demonstreze că gazul VX a fost sintetizat cu succes. În lunile dinaintea atacului de la metroul din Tokyo, Aum au mărit atacurile cu VX, împrăștiindu-l pe clanțele ușilor de la mașini, injectându-l în yale și pulverizându-l din siringi pe avocați, membri ai grupurilor de victime Aum, lideri religioși rivali și alți membri disidenți ai cultului.

În timp ce membri Aum Shinrikyo făceau pregătirile pentru un atac la scară largă la metrou prin folosirea gazului sarin și-și făcuseră o bază masivă la poalele Muntelui Fuji, poliția japoneză construia un caz împotriva grupului religios și se pregătea pentru un raid. Când zvonul despre raidul iminent a ajuns la Asahara, a ordonat ca atacul din Tokyo să se desfășoare înainte de programarea sa inițială pe 20 martie. La două zile după atac, poliția japoneză l-a arestat pe Ashara și sute de membri ai cultului Aum și au făcut o razie la centrul cultului de la baza Muntelui Fuji. Acolo poliția a găsit intrarea într-o locație în care producția de gaz sarin era ascunsă sub denumirea altei substanțe, o rezervă de precursori sarini care ar putea produce îndeajuns de multă neurotoxină să ucidă 4 milioane de oameni, un elicopter militar rusesc, explozibil, laboratoare echipate să producă LSD și metamfetamină, milioane de dolari în bancnote americane și aur și câțiva prizonieri ținuți în celule.

Până în 2004, 13 membri ai lui Aum Shinrikyo au fost condamnați la moarte, iar cinci membri au primit sentința de închisoare pe viață pentru rolurile lor în atacul sarin asupra metroului din Tokyo și diverse infracțiuni individuale comise de grup. 80 de alți membri ai cultului au primit diverse pedepse de lungimi diferite. Execuția lui Asahara a fost amânată în 2012 după ce doi membri Aum urmăriți au fost reținuți în Japonia. După ani de întârzieri din cauza cererile pentru rejudecare, vineri dimineață, șapte dintre membri Aum au fost executați prin spânzurare fără nicio notificare prealabilă dată publicului.

În ciuda moștenirii sordide a Aum Shinrikyo, grupul continuă să existe, cu toate că sub o formă diferită. Din 2000, organizația a continuat sub numele de Aleph și a renunțat la programul violent al Aum. Totuși, în 1999, guvernul japonez a autorizat Public Security Investigation Agency să desfășoare investigații asupra activităților grupului în țară după cum consideră adecvat. În ciuda cercetării amănunțite și protestului public, membrii Aleph încă urmează învățăturile lui Asahara și par să aibă legături adânci în știința japoneză și sectoarele tehnologice.

În 2000, s-a demonstrat că firmele de IT afiliate Aum au dezvoltat programe pentu cel puțin 10 guverne japoneze și peste 80 de corporații majore din Japonia. Confrom New York Times, au apărut îngrijorări cum că Aleph s-ar putea să aibă acces la informații sensibile guvernamentale și sisteme informatice. După acel raport mai multe companii japoneze și-au suspendat imediat folosirea de programe dezvoltate de companii afiliate Aum de teamă că ar putea fi folosite pentru terorismul cybernetic. În 2002, The Guardian a scris că Aum „se bucură de asemenea de o mulțime de adepți din instituția dedicată armelor nucleare Japoniei, unde sunt membri ai sectelor din prezent”.

Astăzi, Aleph este văzută mai puțin amenințătoare decât era Aum la un moment dat, dar este în continuare o organizație religioasă care a văzut o renaștere a interesului în Japonia și Rusia. În 2016, autoritățile din Muntenegro au interupt o conferință organizată de Aleph în țară după ce hotelul care îi găzduia a dezvăluit că unii din participanți, majoritatea ruși, aveau „semne de răni obținute în urma unor ritualuri”. În Japonia, organizația continuă să recruteze tineri prin intermediul sesiunilor de yoga. Anul trecut, la Aleph a avut loc o razie a polițiștilor japonezi pentru practicile ilegale de recrutare, inclusiv luarea de mii de dolari pentru taxe de apartenență la grup fără să ceară membrilor să completeze actele necesare și pentru că nu au dezvăluit legăturile organizației cu Aum.

Premergător execuției de vineri a membrilor de top Aum, poliția japoneză a percheziționat 16 facilități care aveau legătură cu Aum, inclusiv unele conduse de Aleph. După execuție, un „oficial senior” de la Poliția Metropolitană Tokyo a spus că agenția a mărit securitatea la unele locații din teama că unii din adepții lui Asahara ar putea să încerce să se răzbune pentru moartea lui.

Povestea lui Aum este pe cât de ciudată pe atât de tragică, dar își servește rolul de memento pentru ambiguitatea avansării științifice și democratizarea tehnologiei de vârf. Deși oamenii de știință se mândresc cu obiectivitatea și abilitatea de a ține cu dovezile, Asahara a demonstrat că sunt la fel de susceptibili de a cădea pradă ca oricine altcineva. Mai mult, odată cu scăderea costului tehnologiei sofisticate, devine mai ușor pentru actorii răi să pună mâna pe aceleași tehnologiii și să le folosească în scopuri distructive. În era falsurilor profunde, a dronelor purtătoare de arme și malware-urilor militarizate disponibile gratuit, noua încarnare a Aum s-ar putea să nu mai fie așa de ușor de oprit.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.