Hipsterii au dansat cu romii mutați de primărie în groapa de gunoi din Cluj-Napoca

Am fost la Festivalul Jazz in the Park ca să văd ciocnirea a două lumi și a fost mai mult o contopire.

de Tudor Loghin; fotografii de Bogdan Meseșan
|
03 Iulie 2017, 10:43am

Dacă ești clujean, cel mai probabil părinții te-au amenințat când erai mic și obraznic că te duc la Pata Rât și te lasă acolo. Eu am fost săptămâna trecută să văd cum se desfășoară un festival de muzică într-un loc în care 1 500 de romi au fost segregați și trăiesc în condiții absolut inumane, de aproape șapte ani.

La ora cinci, am luat autobuzul gratuit, pus la dispoziție de organizatorii festivalului Jazz in the Park și CTP Cluj. După aproximativ jumătate de oră, ajung la un fel de sărbătoare gen zilele orașului, într-o comună uitată de lume. La ora aia, nu se adunaseră încă prea mulți oameni, doar țambalul de pe fundal mai anima puțin atmosfera. Mi-am luat o bere și m-am așezat pe o băncuță să observ cine sunt oamenii care vin aici.

Înainte de toate, îți amintesc că locul ăsta a fost ultra mediatizat în decembrie 2010, când Primăria și Consiliul Local Cluj Napoca au decis să mute familiile de romi din Strada Coastei (aproape de centrul orașului) în Pata Rât, groapa de gunoi a Clujului. Decizia a stârnit opinii divergente în rândul clujenilor: pe de-o parte au fost rasiștii încântați că „scapă de țigani", pe de altă parte au fost oamenii normali care-au considerat mișcarea ca abuzivă și discriminatorie. Când ajungi la Pata Rât, îți dai seama că, de fapt, mutarea este una inumană: „(locuințele) au fost făcute în batjocură, doar ca să se laude că-au dat case la țigani", îmi spune o femeie care locuiește aici.

Dacă vrei să citești mai multe despre cum a fost creat ghetoul Pata Rât, poți descărca un volum dedicat acestui loc, ca să înțelegi cum, în 2017, Clujul, acest oraș deschis, are în continuare o comunitate complet izolată.

„Ghetoul și munții de gunoaie sunt o rușine pentru noi pentru că arată distanța dintre discursul multicultural și practica segregării. Arată apoi o distanță între pretențiile de europenitate ale administrației locale și județene și gestiunea deficitară a deșeurilor, care poluează orașul. Cum să fii Capitală Europeană dacă nici gunoiul nu poți să îl strângi într-un mod corespunzător", îmi spune și Adrian Dohotaru, deputat USR Cluj, și activist pentru dreptul la locuire.

O grămadă de copii cu haine murdare și zdrențuite, dar cu zâmbetul până la urechi fug haotic printre festivalgoers și încearcă să le atragă atenția. Puștii locului sunt fascinați că parcela care, de obicei, e un teren viran bun pentru fotbal s-a transformat acum într-un loc în care au venit zeci de copii „de la oraș", cum mi-a spus unul dintre ei.

M-am bucurat să văd că lumea de la oraș, așa-zișii hipsteri urbani au băut, au râs și au dansat laolaltă cu oamenii locului. Unii s-au bătut cu apă, la soare, alții au stat chill, la umbră, în jurul unei chitare, unii desenau sau, pur și simplu, se bucurau de o zi în aer liber. Probabil că ajunsesem acolo cu niște prejudecăți, că atmosfera s-ar putea să fie mai încordată, că o coliziune a două civilizații se va simți altfel, dar cele două lumi au uitat, măcar pentru câteva ore, că sunt două lumi și-au fost oameni.

După ce m-am chilluit p-acolo, câțiva copii - care m-au făcut să mă simt extrem de bătrân, că-mi vorbeau cu dumneavoastră, deși am doar 20 de ani și arăt a 16 - au venit la mine și-am început să vorbim despre chestiile clasice: dacă merg la școală, ce le place, ce vor să se facă atunci când vor crește mari. Și-atunci m-a lovit. Mulți dintre ei mi-au povestit de năzbâtiile pe care le fac pe la școală, dar doar unul mi-a răspuns ce planuri de viitor are: să fie boxer.

În rest, copii de aici nu prea visează s-ajungă astronauți, doctori sau piloți de Formula 1. La 9-10 ani, sunt cinici și realiști, blocați într-o viață care nu le permite astfel de derapaje. Aici, la Pata Rât, cel mai important vis este supraviețuirea.

„Patarâtenii sunt ignorați pentru că sunt considerați suboameni. Ei nu sunt clujeni, nu aparțin orașului", îmi spune Dohotaru. Șansele la educație și incluziune pot exista doar dacă statul se preocupă serios de soarta lor.

„Cei mai mari, de aici, au șanse foarte mici pentru că au fost obișnuiți cu o viață între gunoaie. Mi se rupea inima când vedeam copii de 12 ani pe rampa Primăriei la muncă. Autoritățile chiar nu intervin deloc? Alții au o șansă dacă există un plan coerent al statului de desegregare a zonei, plus intervenția ONG-urilor care pot face presiune la adresa autorităților de urgentare a măsurilor, dar pot oferi și expertiză pentru deghetoizare", îmi explică deputatul USR.

Și mă gândesc că românii se plâng că trăim într-un stat asistat social, când habar n-au despre ce vorbesc. În România, „sub 2% din gospodăriile de romi trăiesc în locuinţe sociale, deci nu romii primesc locuințe sociale cu prioritate", îmi spune Dohotaru. Prin urmare, dacă te-ai născut în Pata Rât, această junglă aflată la limita civilizației, ghinon. Descurcă-te!

Pe lângă copiii d-acolo, m-am dus să vorbesc și cu adulții care-au venit la festival, mulți dintre ei părinți. O doamnă care desena lângă mine m-a rugat să îi arăt cum se scrie numele fetiței ei, Mădălina. Știa să scrie, dar nu știa în ce ordine trebuie puse literele. Asta m-a cam atins la inimă. Am întrebat-o dacă are ce să-i dea de mâncare celor doi copii și femeia mi-a răspuns cu lacrimi în ochi.

Se descurcă, dar e mai greu când bărbatul ei, care muncește cu ziua, sparge toți banii pe alcool, și-atunci femeia e nevoită să apeleze la vecini ca să pună ceva pe masă. E tot un soi de familie tradițională, de fapt. N-am întrebat-o dacă nu cumva își ia și bătaie, că asta e procesul firesc: de la alcool la pumni, indiferent de etnie.

Cam asta e România europeană. O femeie care face parte din două grupuri defavorizate pe care absolut nimeni nu o ajută. Nimeni nu o bagă în seamă, de fapt. E doar una din ei. Romii de la Pata Rât.

„Când ignorăm că avem o istorie nerecunoscută de jumătate de mileniu de sclavie, când avem un procent de 2% locuire publică față de 30% media UE, când avem aproape 40% din români în sărăcie și risc de excluziune socială, normal că vom ignora și Pata Râtul. Pata Râtul este lăsat pentru intervenții de tip ONG, care nu au nici forța financiară, nici viziunea administrativă, în ciuda bunelor intenții, pentru intervenții de anvergură", mi-a mai zis Dohotaru.

S-a cerut Salam, cam ca în cluburile stângiste din București

S-a lăsat seara la Pata Rât și eu am rămas fără țigări. Și ca orice viciat serios, mi-am dorit mult să fac rost de un pachet. Aici apare în peisaj Antonio, noul meu prieten de la Pata Rât, care a insistat să mergem în ghetou, la locul pe care-l știe el. M-am dus cu el, mi-am luat câteva la bucată de la cea mai gangsta bunicuță pe care am întâlnit-o în viața mea.

De fapt, toată experiența asta de la Pata, pentru un clujean care n-a mai ajuns acolo, înainte, mi-a dărâmat ceva prejudecăți. Sigur, au fost și chestii la care mă așteptam odată ajuns acolo, dar alea au ținut strict de festivalul de muzică în plină desfășurare. Gen că a venit DJ Shiver să facă un workshop de mixat și lumea striga să bage Salam și Dani Mocanu. O chestie care se întâmplă și prin București, mai mult sau mai puțin ironic.

Dar mi-a plăcut ideea unei scene cu muzică lăutărească și țigănească la Pata Rât. Mi-ar plăcea să mai existe o ediție următoare, în care tot mai mulți oameni să participe, de-ai locului și de la oraș, fiindcă mentalitățile nu se schimbă peste noapte.

Când se reunesc câțiva parlamentari cu viziuni pentru oameni

Adrian Dohotaru mi-a explicat că miza lui Jazz in the Park a fost de a aduce un pic de normalitate la Pata Rât, dar că e bine ca intervențiile artistice să se lege de cele sociale. „Altfel, riscul este al culturalizării unor probleme sociale. Adică să ocultăm instrumente specifice de intervenție pentru a rezolva ghetoizarea și poluarea, care nu sunt artistice", spune el.

Și artistul Dan Perjovschi a fost la Pata Rât și a desenat pe zidul de la baza muntelui de gunoaie mesaje sociale, a desenat și pe casă, împreună cu copiii din Pata.

Dar, pe lângă mesajele sociale, îmbinate cu instrumente artistice, e nevoie de politici publice, de proiecte legislative care să schimbe viața și gunoiul din Pata Rât.

„Eu cred că dacă politicienii se pun în pielea celor mai săraci oameni din România și le îmbunătățesc viața, se va îmbunătăți și viața celor care o duc mai ok din punct financiar. Este opusul la trickle down economics", îmi spune Dohotaru.

Zilele trecute, Dohotaru împreună cu Florina Presadă (USR), Petre Florin Manole (PSD), Horia Gabriel Nasra (PSD) și Csoma Botond (UDMR) au inițiat o propunere legislativă care are în vedere modificarea și completarea Legii nr. 114/1996 privind locuințele sociale. Inițiativa este rezultatul cooperării cu ONG-ul Căși Sociale Acum/ Social Housing Now și își propune să ducă la creșterea fondului public de locuințe și facilitarea accesului la locuințe sociale a categoriilor vulnerabile. Cum este cazul și oamenilor din Pata Rât.

Doamne ajută să reușească ceva!

Am plecat din Pata și, în autobuz, spre casă, m-am gândit la un citat pe care nu-l înțelesesem până atunci: „The true measure of any society can be found in how it treats its most vulnerable members", Mahatma Gandhi.