Jobul în retail m-a făcut să urăsc oamenii

„Scuzați-mă”, i-am spus, „o singură persoană pe rând în cabina de probă, vă rog.” Adolescenta s-a uitat la mine sfidător în timp ce iubitul ei roșea de rușine. Mi-a spus: „Ești cumva geloasă fiindcă eu am iubit?”

Câteva ore mai târziu, alt client a smuls o rochie de pe umeraș și mi-a cerut să-i spun dacă o aveam și în alte mărimi. După ce i-am zis că nu, a azvârlit-o pe jos și a plecat fără să mai zică nimic. Am rugat-o s-o pună la loc și mi-a răspuns: „Acolo am găsit-o.”

În aceeași zi, mai târziu, un tip a țipat la mine că am mutat o plasă pe care el o uitase complet pe podeaua magazinului. Am încercat să-i explic că putea să i-o fure cineva dacă nu o duceam la obiecte pierdute, dar el doar țipa și-mi spunea că nu avea nevoie de „lecții de la o vânzătoare”.

Cam așa erau marea majoritate a zilelor când am lucrat ca vânzătoare pentru două branduri de modă mari timp de patru ani. Dar pare că nu prea contează dacă vinzi haine, cafea, prezervative sau broccoli – peste tot e la fel. Am urât jobul ăsta.

M-am întâlnit de curând cu două foste colege care acum urăsc umanitatea la fel ca mine. Am făcut schimb de cele mai oribile experiențe ca vânzătoare. Anna și Miriam încă mai lucrează în vânzări, așa că le-am schimbat numele ca să le protejez joburile. Iar numele meu nu este Juli – a trebuit să semnez un contract de confidențialitate când am lucrat pentru dracii ăștia oribili.

Juli: Odată, o femeie care împingea un cărucior prin magazin a dărâmat totul în urma ei. Enervată, am urmat-o la cabinele de probă. Sortam hainele cât o așteptam să termine. A dat la o parte draperia și s-a uitat la plodul ei cum își bora prânzul. Femeia a luat unul din tricourile de pe braț, l-a ștres pe față și apoi mi l-a înmânat.

Miriam: Cabinele de probă sunt cele mai dezgustătoare locuri, pentru că oamenii au impresia că nu sunt văzuți. La un moment dat cineva a lăsat un teanc de haine pe podea. În timp ce le strângeam am observat că era ceva în buzunarul blugilor. Era un tampon plin de sânge.

Anna: Am găsit la un moment dat un pahar de înghețată care era foarte lipicios. Nu am vrut să-l ating. Mai târziu m-am întors în aceeași cabină și paharul era plin de pișat. Era foarte mic, așa că m-am uitat în jur și am realizat că toată podeaua era plină de urină. Apoi am descoperit în buzunarul jachetei căcat.

Juli: Eram pe tură de mai multe ore și nu putea să-mi iau pauză, fiindcă nu aveam destui angajați. Când a venit în sfârșit înlocuitoarea mea, am închis casa. O bătrână de la coadă a țipat la mine, furioasă că plecam. Am încercat să-i explic că trebuie să ne luăm pauzele programate, la care ea mi-a răspuns: „Arăți de parcă toată viața ta este o mare pauză.”

Anna: Ne apropiam de ora de închidere și tocmai terminasem de făcut curat. Mă durea foarte tare spatele și chiar așteptam cu nerăbdare să plec de acolo. Mai era un singur client pe departamentul meu – o mama cu copilul ei. Trăgea atât de tare de haine încât a căzut un întreg șir pe podea. Când copilul a atenționat-o că a dat ceva pe jos, maică-sa i-a răspuns: „E bine, femeia aia trebuie să facă curat.”

Miriam: O clientă a vrut să achite un bon mic cu o bancnotă foarte mare. Am întrebat-o dacă avea monede și nu mi-a răspuns. Am mai întrebat-o o dată și mi-a urlat înapoi: „Nu!”, așa că am pus banii în casa de marcat. După ce i-am numărat restul, s-a căutat prin geantă și mi-a aruncat câteva monede. Am ignorat-o – răspunsul meu este mereu același în aceste situații: „Îmi pare rău, dar deja i-am procesat.” A țipat din nou la mine: „Nu vă mai învață la școală bazele matematicii, nu-i așa?”

Juli: A pornit alarma de incendiu, așa că a trebuit să golim rapid magazinul. Unii oameni se cam panicaseră, dar nu și cele două tipe pe care le-am găsit în departamentul de pantofi. „Trebuie să evacuăm clădirea, vă rog să vă îndreptați către cea mai apropiată ieșire de urgență”, i-am spus.

„Imediat, acum terminăm aici.”

„Asta nu este o simulare. Va rog să ieșiți imediat!”

„Nu putem totuși să plătim rapid pantofii ăștia?”

„Care parte din plecați imediat nu întelegeți?!”

„Scuze, dar doar dădeai din gură.”

Miriam: O femeie voia să returneze o jachetă cu o gaură de arsură în ea. S-a înfuriat când i-am spus politicos că acea ținută nu a fost făcută cu o arsură de țigară. A țipat la mine să-i dau banii înapoi. Deja mă săturasem de ea, așa că am rămas fermă. Nu voia să renunțe, așadar, am chemat managerul în speranța că va rezolva el situația. A venit, s-a uitat la haină și a decis să o primească înapoi. M-a obligat și să-mi cer scuze „pentru impertinența mea”. Femeia se uita la mine cu o privire satisfăcută și mi-a zis: „Dă-i drumul.”

Anna: O femeie gravidă proba ceva în colțul magazinului. Mă uitam la ea să văd dacă va lăsa hainele nedorite acolo. Apoi am observat că avea ceva sub tricou. Era iubitul ei care o mângâia cu mâna. Erau și în departamentul pentru copii.

Juli: Uram că trebuia să-i întreb pe clienți dacă voiau pungă, dar n-aveam de ales. Mulți oameni ziceau automat nu, dar mereu se uitau la mine surprinși când le dădeam achizițiile fără pungă. Exact așa s-a întâmplat cu un tip care stătea în fața mea furios și voia să știe unde ar fi trebuit să-și bage lucrurile. Când i-am repetat că punga costa un leu, s-a simțit rănit. Mi-a aruncat câteva monede și a țipat la mine: „Acum dă-mi dracului punga aia!” A întrecut limita, așa că a trebuit să-l dau afară.

Anna: Un copil urla în tot magazinul. Maică-sa l-a lăsat acolo așa. S-a întors după zece minute și l-a lovit. Am sunat la birou și am întrebat dacă pot suna poliția. Din păcate ea s-a prins și a fugit din magazin.

Miriam: O clientă a lăsat o mare vraiște în cabină. Mă simțeam curajoasă, așa că am rugat-o să strângă hainele. S-a înfuriat foarte tare și mi-a spus că am rugat-o să facă asta fiindcă era negresă. I-am răspuns că rasa ei era irelevantă, dar deja îmi aruncase cu un pulover în față. Până am putut să reacționez aruncase totul din cabină pe mine și o tulise.

Articolul a apărut inițial pe VICE DE.