FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Aplicațiile Apple Music ajung și în Burkina-Faso, numai în România nu

Apple Music nu prea funcționează în România și nimeni nu zice de ce.

Fotografie de J E Theriot, via Flickr

Serviciul de streaming Apple Music a fost lansat în 30 iunie, cu o ofertă foarte atractivă. Pentru doar 4.99 euro pe lună, primești trei luni gratuite. Plus aia plătită, deci patru luni la preț de una. Chestia asta ar convinge și un surd să se bage.

În plus, ai o selecție de peste 30 de milioane de piese, acces la diferite emisiuni radio, playlist-uri selectate special pentru tine, în funcție de ce asculți, și albume disponibile în exclusivitate pe platformă. Practic, nu prea ai motive să nu-i dai banii lui Tim Cook, mai ales dacă te gândești că, de suma asta, te alegeai cu un pachet de țigări și două doze de bere.

Publicitate

Problema e că în România totul merge pe dos. Inclusiv Apple Music, care funcționează doar parțial, și fără niște caracteristici importante.

Citește și Muzica din FM-ul românesc e atât de proastă, că ne trimite pe toți în online

De exemplu, e la mintea cocoșului să poți crea playlist-uri personale într-un serviciu de streaming. Nu poți, de fiecare dată când vrei să asculți ultimul hit de la Salam, să cauți prin 30 de milioane de piese. Ei bine, în România chiar asta se întâmplă. De ce? Pentru că, momentan, nu poți să stochezi ce asculți. De fapt, singurul mod prin care poți să faci asta e dacă iei o foaie și un pix și notezi fiecare piesă. Cam cum sună asta, în 2015?

În plus, nu poți să asculți nimic offline. Dacă ești plecat și vrei să bagi ceva pe drum, dar nu ai acces la Wi-Fi, ai feștelit belengherul, vorba unui clasic. Asta pentru că, dacă asculți, să zicem, două ore de muzică, îți faci cost la internetul pe mobil mult mai mult decât costă Apple Music. În concluzie, dacă ești într-o zonă fără acces la internet, și te gândești, „Băi, ce mișto ar fi să ascult niște muzică de la Apple!‟, mai bine numără norii de pe cer.

Și dacă credeai că părțile nasoale se termină aici, ei bine, nu. Majoritatea serviciilor de streaming oferă posibilitatea de a asculta muzică offline. Și Apple se află printre ele. Peste tot în lume, dar nu și în România.

Citește și Un hacker român a inventat o aplicație prin care poți fura benzină

Publicitate

Și lista de probleme continuă

Principalul motiv pentru care Apple Music nu prea merge la noi ca în alte părți, e din cauza faptului că nu putem folosi iCloud Music Library. Adică o chestie care te ajută să-ți sincronizezi dispozitivele Apple, astfel încât să poți accesa mai ușor toate jam-urile tale, fie că-i de pe iPhone, Mac sau PC. Acolo ar trebui să îți poți salva piesele. Nu pe o foaie.

Ca să înțelegi de ce se întâmplă toate chestiile astea, trebuie să vorbesc un pic despre iTunes Match. A fost lansat înainte de Apple Music și oferă utilizatorului posibilitatea de a înlocui muzica din librăria sa personală, cu versiunile oficiale din magazinul iTunes. Asta înseamnă că, dacă tu ai trei albume piratate de la Rihanna (și cine nu are?), poți să le înlocuiești cu alea originale. Totul se salvează în iCloud, ca să ai acces la ele oricând vrea mușchiul tău. Există doar o singură țară din lista celor prezente pe site-ul Apple în care iTunes Match nu e disponibil. Da, ai ghicit, e țara lui Decebal.

Caută în toată lista. O să vezi că până și în Burkina-Faso ai iTunes Match. Cu toate că ei nu au Apple Music. Din nou, există un singur cuvânt care poate descrie situația asta: absurd.

Am discutat cu Maria, de la Apple Music

Fotografie de jm3, via Flickr

Problema cu iCloud Music Library a dat naștere unor discuții foarte aprinse pe pagina oficială Apple pentru reclamații. Într-un thread de 11 pagini, oamenii încearcă să găsească o explicație pentru situația asta. De la probleme de programare, până la dispute legate de drepturi de autor, nimeni nu știe exact ce se întâmplă.

Publicitate

Tot de acolo am aflat că există și câteva hack-uri care te ajută să folosești Cloud Music Library pe iPhone, dar nu și pe calculator. Deși mișto, în sine, chestia asta mi s-a părut prea complicată pentru mine. Așa că am făcut o greșeală. Am decis să o iau pe calea oficială. Așa că am sunat la Apple.

Dacă ești român și ai o reclamație pentru Apple, ai face bine să știi engleza, pentru că e singurul mod prin care poți vorbi cu ei. Nu au o linie în limba română, și nici nu cred că o vor introduce prea curând. Mie mi-a răspuns o tipă foarte sociabilă, pe nume Maria, care mi-a cerut ID-ul Apple și numărul de telefon, înainte să trecem la discuțiile serioase.

I-am explicat toată treaba și mi-a zis că, într-adevăr, serviciul nu e încă disponibil la noi. Și că nu sunt singurul care a reclamat. Apoi i-am spus că doar în România se întâmplă chestia asta. Lucrurile au devenit, brusc, un pic ciudate. Maria mi-a zis că nu e adevărat, și că mai sunt țări în care nu sunt disponibile anumite servicii Apple. Nici eu nu m-am lăsat mai prejos. I-am spus să se uite pe site-ul oficial Apple, unde o să vadă că doar la noi nu există iTunes Match.

Însă, Maria a contraatacat. Mi-a răspuns tăios că nu e așa, și că, spre exemplu, în țările arabe, guvernele au decis să nu autorizeze Facetime-ul, pentru că e împotriva legilor lor. Am dedus din asta că nu știa despre ce vorbea. Și compara corcodușe cu rodii.

Nu există țară pentru jurnaliști

Fotografie de methodshop.com via Flickr

Am lăsat-o baltă cu treburile geografice și am decis să trec direct la esență. Am rugat-o pe Maria să-mi explice de ce serviciul nu e disponibil în România. Mi-a zis că e o problemă de negociere între Apple și instituțiile guvernamentale de la noi. Atunci, am întrebat-o de ce au mai lansat Apple Music în România, dacă nu poate fi folosit în totalitate, și mi-a răspuns că e o situație temporară.

Publicitate

În încheiere, am rugat-o frumos să-mi zică când o să pot să folosesc și eu serviciul așa cum e promovat. Aproximativ, câte luni, ani… Mi-a zis că nu știe. Și mi-a trântit cel mai corporate răspuns pe care putea să-l scoată: „Noi investigăm în continuare problema și încercăm să găsim o soluție cât mai repede". Ce bine, m-am liniștit!

După ce am văzut cum se comportă cu clienții, am vrut să văd dacă atitudinea lor se schimbă atunci când îmi dezvălui adevărata identitate. Așa că am început să flutur legitimația presă. Am sunat la Apple, la numărul de telefon dedicat relației cu mass media. Mi-a răspuns un robot care mi-a zis să apăs pe tasta 1 dacă am un deadline, sau pe 2, dacă nu. Evident, am apăsat pe 1.

Citește și Tipul ăsta vrea să te ajute să-ți downloadezi creierul

Am fost rugat să las un mesaj cu toate detaliile. De unde sunt, de ce sun și așa mai departe. Am făcut asta de două ori, fără să primesc un răspuns de la ei. Cu toate că, da, eram pe deadline. Le-am trimis și două mail-uri pe adresa lor oficială. Niciun răspuns. De atunci au trecut aproape trei săptămâni. După cum vedeți, deși ne separă multe, inclusiv treaba asta Apple Music, și în SUA treaba cu deadline-ul e ca la noi. Există, dar who gives a shit?

P.S. În 13 august a fost lansat programul iTunes în versiunea 12.2.2, care promitea o suită de îmbunătățiri aduse Apple Music. Credeam că asta va însemna și iCloud Music Library pentru România. Din păcate, nu a fost să fie. Am fost un naiv.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește și alte chestii despre muzică:
Am încercat să trăiesc o săptămână fără muzică. A fost oribil
Frica de muzică
O generație întreagă de copii olandezi a fost distrusă de muzica gabber