Interviu cu regizorul scurtmetrajului Dealer, inspirat din muzica celor de la Burial

Atunci când Will Bevan a lansat Dealer-ul Rival, fanii și criticii au fost în extaz. Asta nu s-a întâmplat doar pentru că materialul lansat era sub semnătura Burial. EP-ul care conține trei fişiere audio a provocat diverse reacții din motive întemeiate. Stilul specific al formaţiei Burial este prezent prin sunetul care te duce cu gândul la un teren minat de unde sonore. Elementele care diferențiază EP-ul ăsta de cele anterioare sunt fluctuațiile de origine umană care sunt mai proeminente decât în oricare alt proiect al formației. Rival Dealer cuprinde mostre vocale împrăștiate peste tot, îmbinate cu simptome de speranță și confuzie. Îmbârligate la un loc, aceste piese pot fi ascultate atât pe ringul de dans cât și atunci când ești seara în drum spre casă, iar în autobuz nu-i nici naiba sa-ți tină de urât.

Melodia de 11 minute care dă titlul albumului este un cântec de jale, capabil să te treacă printr-o zonă de turbulență sentimentală în formă de zig-zag, mai ceva decât o pastilă bună, consumată vinerea. Sunetul devine din ce în ce mai complex după care revine la forma inițială, în timp ce ritmul este mereu alert, de parcă ar fi imnul unui festival de rave unde se lasă cu sânge.

Ben Dawkins, directorul casei de producție numită The Sweet Shop a ascultat melodia și a folosit-o ca sursă de inspirație pentru o frumoasă producție cinematografică, de scurtă durată, intitulată Dealer.

În timp ce te plimbă prin catastrofa urbană a nopţii londoneze, filmul Dealer reconstituie drumul lui Curtis, care-l poartă pe străduțe lăturalnice, mai puțin cunoscute și-i fac cunoștință cu persoane cunoscute celor care au fost implicate în asemenea povești periculoase.

VICE a discutat cu el în legatură cu principalele surse de inspirație ale acestui film.

VICE: Salut Ben, de unde ți-a venit ideea pentru Dealer?
Ben Dawkins: Aveam niște idei pentru scurt metraje în momentul în care EP-ul Rival Dealer s-a lansat în decembrie, anul trecut. Una dintre ele s-a potrivit foarte bine cu titlul melodiei aşa că am început să adaptez firul narativ ca să văd dacă se leagă ceva pe durata celor 11 minute. Ca să obțin acest lucru, am urmat un proces care se situează undeva între spot promoțional tradițional și scurtmetraj.

Ce detalii ale melodiei ți-au atras atenția la prima audiție și ce imagini ţi s-au format în minte?
Chestia care mi-a atras atenția din prima a fost cantitatea de caldură și emoție pe care o transmite. Deși are parțile ei brutale, sentimentul de optimism domină, iar asta a schimbat mult cursul firului meu narativ. Acest lucru s-a schimbat în bine, trebuie să menţionez asta.

M-a făcut să regândesc personajul principal, să-l transform dintr-un stereotip într-o persoană care provoacă empatie. Muzica celor de la Burial a avut întotdeauna o calitate cinematografică, deci procesul de realizare a unor imagini care să se potrivească cu muzica a venit de la sine.

Din punctul meu de vedere, melodia are trei părți clare: început, mijloc și final. Modalitatea de construire a materialului vizual bazat pe aceste principii simple a fost mai mult decât evidentă.

Dealer este filmat în Londra. Ți se pare ca stilul celor de la Burial este unul specific londonez? Ai fi filmat Dealer în altă parte, în afară de Londra?
Povestea s-ar fi potrivit oriunde, dar pentru mine sunetul celor de la Burial înseamnă Londra 100%. Nu mi-aș putea imagina filmul realizat în altă parte. Aici vorbesc de privirea de ansamblu. EP-ul Rival Dealer s-a îndepartat de stilul tipic al celor de la Burial. Titlul reflectă Londra din toate punctele de vedere, de la sunetul de pe fundal până la pasajele vorbite.

Binențeles că voiam să folosesc sunetele produse de încărcarea pistolului, de șinele de tren și de stropii de ploaie care sunt caracteristice pentru Burial. N-ar trebui să închei această explicație fără să-l menționez pe Munzie Thind, de la Grand Central din Londra, pentru faptul că a adăugat încă un strat audio filmului. Fără el, toate elementele specific londoneze ar fi lipsit cu desăvârșire.

Povestea pune accent pe câteva stereotipuri: dealerul, dependenții, partenerul și copilul de acasă. Cum te-ai decis pe cine să portretizezi?
Ca să fac legătura între narațiune şi melodie trebuia să iau în calcul toate personajele, în special pe cel principal, Curtis. A fost foarte important pentru mine ca privitorii să poată stabilii o legătură cu el și să nu îl perceapă ca pe un criminal. Este doar un om care încearcă să își susțină familia, pentru că este singurul lucru pe care nu își permite să îl piardă. Am mizat pe ideea asta de la bun început, pentru că îl face pe Curtis mult mai venerabil.

În ceea ce-i privește pe dependenții de droguri, am vrut neapărat persoane de bani gata care să bage droguri, nu orice prăjit care-şi caută un gram. Vedete, bancheri și copii de bani gata, cam astea ar fi persoanele care domină piața. Această bază de clienți abordabili l-a ajutat pe Curtis să lucreze în continuare în acest domeniu pentru mai mult timp. Personajul principal este mai mult decât un dealer de stradă, pentru că acest job l-a făcut mai sensibil.

Care sunt celelalte motive pentru care melodia s-a potrivit cu video-ul?
Din moment ce am reușit să adaptez povestea după materialul audio, cântecul a pus stăpânire pe tot firul narativ. Asta înseamnă că am avut ocazia să folosesc fiecare aspect al melodiei și să editez video-ul în mod corespunzător. Fiecare segment din melodie invocă o imagine și-un sentiment diferit așa că le-am lăsat să influențeze totul, ca să creeze un rezultat mult mai armonios. Oricum, pentru mine cel mai important aspect a fost să nu editez melodia doar ca să se potrivească în context.

Te-ai gândit vreodată să te ocupi de un proiect asemănător pentru altă melodie compusă de cei de la Burial sau orice alt cântec în general?
Am scris un text pentru un featuring acum un an, care pune accent pe un producator muzical, foarte talentat. Ideea originală era să fac un test care folosea câteva din conceptele pe care le creasem și așa aș fi vândut scenariul mai ușor. Planul s-a schimbat considerabil pentru Dealer, dar acest lucru mi-a dat încrederea să revin la proiect și să-l refac. Mă las pătruns de muzică atunci când scriu idei pentru că, în cazul meu, tot procesul devine instinctiv. Cheltui o avere pe viniluri în fiecare lună, nu doar pentru muzică, dar și pentru elementele estetice ale albumelor.

Îmi construiesc ideile după variante brute ale coloanelor sonore, care domină componentele poveștii și elementele vizuale. Fiecare artist are nevoie de un strat de bază din care se inspiră. Al meu este fără dar și poate, sunetul. Ascult foarte multă muzică ambientală, drone, neo-clasică și dream-pop ca să-mi stimulez procesul de creație. Grouper, Julianna Barwich și Nils Frahm mă țin în priză în timp ce The Haxon Cloak, Roly Porter și genialul Andy Stott și Raime se ocupă de tonurile joase, cu tente diabolice.

Cum i-ai abordat pe Hyperdub și Burial? Ești deja asociat cu ei?
Am scris narațiunea în perioada Crăciunului, anul trecut. Apoi le-am trimis propunerea pe mail celor de la Hyperdub, pe la jumătatea lui ianuarie. Marcus de la Hyperdub a explicat că Will primește astfel de oferte tot timpul, așa ca s-ar putea să nu primesc nici un răspuns. În cele din urmă am primit unul, că i-a plăcut idea. Înainte de asta nu aveam nici o legătură cu Burial sau cu casa de discuri. Practic, am scris și-am facut conceptul pentru idee, alături de prezentarea proiectului, pe baza unui moft.

Ai primit multe comentarii de la ei în legatură cu proiectul?
În afară de muzica excelentă și inspirațională, n-am primit alte comentarii. Atât casa de discuri cât și artistul au spus foarte clar faptul că nu doreau să fie implicați sub nici o formă, din punct de vedere creativ, în tot procesul.

Cât despre final, nu-i foarte diferit de Layer Cake. A fost asta o sursă de inspirație pentru tine?

Este o scenă pentru care m-am inspirat din Polițistul Violent al lui Takeshi Kitano. Acesta este un moment foarte șocant, pentru că nu te astepți să se întâmple. Am vrut să fac ceva similar pentru Dealer care, în esență, ar fi ținut publicul în suspans. Ca să fiu sincer, am fost puțin dezamăgit de imaginea finală, pentru că era exact ce-mi imaginasem. Timpul nu este niciodată de partea ta atunci când faci un film cu buget fix, iar noi depașisem termenul cu fix două ore. Cred că mi-am învățat lecția.

Urmărește-o pe Tamara Roper pe Twitter @tamararoper

Traducere: Andrada Mihăilescu