Chitariști excelenți care sunt subestimați și despre care trebuie să știți

Dacă răsfoiți orice revistă de chitări, o să remarcați că articolul principal e despre același artist ca și acum douăzeci de ani. Nu încercăm să discredităm influența lui Hendrix sau a lui Page asupra rockului cu chitări, dar sunt foarte mulți chitariști extraodinari care nu primesc din partea presei atenția pe care o merită. Din acest motiv, ne-am gândit să vă facem o listă cu chitariști pe care îi idolatrizăm și despre care probabil n-ați citit nicăieri altundeva. Când terminați de citit articolul ăsta, vă promitem că vă puteți întoarce la exersat cu chitara ca să impresionați necunoscuții din magazinul Muzica.

ANDY COHEN (SILKWORM, BOTTOMLESS PIT)

Nu, nu vorbim de tipul din Bravo. Acest Andy Cohen a fost membru al unei super trupe de care multă lume habar nu are, Silkworm. (Ca să aflați mai multe despre ea, uitați-vă la extraordinarul documentar Couldn't You Waitcare a fost lansat anul acesta.) Foștii membri Silkworm cântă acum într-o trupă la fel de incredibilă numită Bottomless Pit și ambele trupe dovedesc stilul unic al lui Cohen, care e disonant și totuși foarte muzical și are rădăcini în rockul clasic, dar urmează totuși o rută avangardistă spre viitor. Dar nu ne credeți pe cuvânt, ascultați solo-ul din „Slow Hands” de la 2:10, care o să vă spargă.

KERRY MCCOY (DEAFHEAVEN)

Dacă-l urmărești pe Kerry McCoy de la Deafheaven pe Twitter, s-ar putea să te deruteze. Cântă într-o trupă foarte bună de shoegaze/black metal/cum vreți să-i ziceți, dar vorbește ca un rapper care se distrează maxim de fiecare dată când tastează „LOL”. Dar ce nu e suspect la el e modul unic în care abordează chitara, de parcă e o întâlnire între Kevin Shields și Immortal. Reușește să dea un sound foarte greu, fără complicații redundante. Adevăratul talent al lui McCoy stă în ridicarea unor piese simple la niște înălțimi stratosferice cu ajutorul efectelor, al dinamicii și al entuziasmului nesfârșit.

DAVE KNUDSON (BOTCH, MINUS THE BEAR)

Faptul că Dave Knudson nu e un nume cunoscut al elitei muzicale e un mister, cât și o nedreptate. Deși a început să cânte cu trupa de proto-metalcore Botch, omul și-a arătat adevăratul talent în Minus the Bear, în special abilitatea de a reproduce melodii într-un stil inovator și nu atât de siropos ca al lui Victor Wooten, de exemplu. De curând, a găsit o modalitate de a lega mai multe pedale de delay Line6 DL4 pentru a reda mai multe bucăți de chitară live atât de impecabil încât poți să juri că asculți albumul trupei. Ne-ar plăcea să vedem cum s-ar descurca Joe Satriani să facă asta în fiecare noapte.

DOUG MARTSCH (BUILT TO SPILL)

Recunoaștem că Doug Martsch de la Built to Spill arată mai mult ca prietenul dubios al lui taică-tu care doarme uneori în parcuri decât ca un zeu al chitării, dar nu uitați că cei mai talentați chitariști nu au nevoie să recurgă la pseudonime ridicole sau la bijuterii pompoase pentru a-și dovedi talentul. În ultimii douăzeci de ani, Doug Martsch s-a influențat din artiștii clasici de blues și i-a reinterpretat într-o perspectivă indie-rock. Diferența dintre Marsch și chitaristul tipic de trupă e faptul că el cântă cu un scop, iar solourile lui încep și se termină foarte distinct, chiar dacă în majoritatea timpului par mai mult de atmosferă.

J. MASCIS (DINOSAUR JR.)

Chiar dacă zilele astea a ajuns să arate ca bunică-ta, J. Mascis e totuși o comoară națională. Dacă nu ne credeți, uitați-vă la clipul de mai sus.

NELS CLINE (WILCO)

Cât de bun e Nels Cline? S-a alăturat uneia dintre cele mai cunoscute trupe de country alternativ într-o perioadă de tranziție a carierei lor și a reușit să-și implementeze impecabil virtuozitatea dementă jazz-punk, ajutându-i să câștige și mai mulți fani. E greu să mergi pe linia dintre experimentalismul lui John Zorn și melodicitatea pop mainstream, dar Cline a reușit, din simplul motiv că e un monstru la chitară.

MIKE SULLIVAN (RUSSIAN CIRCLES)

Pe lângă McCoy și Knudson (care amândoi au fost în turneu cu Russian Circles), chitaristul Mike Sullivan redefinește și el rolul unui chitarist într-o trupă de heavy, reușind să strecoare riffuri hardcore într-o zonă atmosferică, dând intensitate ambelor dinamici. Și Sullivan face tapping la două mâini și live looping ca un barosan. Ca să fiu sincer, nu avem idee ce o să facă pe anumite texturi sonore de pe ultimul album al trupei, Memorial – dar nu ne îndoim să o să găsească o rezolvare surprinzătoare și de bun gust.

Urmăriți-l pe Jonah pe Twitter: @mynameisjonah

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește și:
Ce spun gusturile tale muzicale de căcat despre tine
Cele mai praf piese despre Roșia Montană
Rapperii de la The Bridge Committee ne-au răspuns la întrebări în versuri