Parlamentul muzical #1

La alegerile parlamentare de luna viitoare avem un cor de candidaţi care nu prea le au cu cititul Constituţiei, dar compensează prin utila capacitate de a citi un portativ. Nu e prima oară. Irina Loghin şi Ion Dolănescu au tras băşini pe scaune de parlamentar acum mai mult de zece ani, pe vremea când PRM era un partidul de suflet al reduşilor mintal din ţară. Cum e PP-DD acum. Dar să vedem lista de privighetori care vor să ne ciripească legi.

Ia priviţi cum priveşte în zare acest fin interpret. Parcă ochişorii ăia porcini sunt făcuţi să privească aparatul legislativ cum funcţionează. Se autodenumeşte „ambasdor de suflet al  României” fiind obişnuit să cânte prin diaspora, în bodegi mici şi vesele.  Sigur înţelege problemele culegătorului de căpşuni din Spania care ascultă manele şi plânge de dorul unui cumătru.

„Cu vocea ar putea cânta orice gen muzical, de la opera la muzică rock. Cu mintea poate cuprinde şi înţelege orice gen muzical. Cu sufletul, în schimb, nu se poate pune, deoarece acesta îl împinge ferm către folclor”, spune un tip pe care nu-l cunosc şi pe care guristul îl citează la el pe site.  Pe mine aproape m-a convins. Păcat că nu-s din Alba şi Parlamentul nu e gen muzical.

A apărut şi la pagina 5 în Libertatea. E prea la prima mână să îi zicem Anca Cracu? Are. Şi ţâţe, şi buci. Genul ăla de piţi vulgară căreia vrei să i-o dai la nămol, în nămol, după care să negi tuturor că s-a întâmplat aşa ceva. La prima vedere pare cea mai scumpă prostituată dintr-un oraş de 20 000 de locuitori şi, cu cât citeşti mai mult despre ea, cu atât pare mai probabil să fie chiar aşa. O cam strică faţa de bărbat, dar asta e. E şansa fiecărui bărbat să fie puţin gay fără să fie gay. Un fel de Elena Udrea.

De pe blogul ei aflăm că prezintă ceva la o emisiune locală, îmbrăcată ca naşa porno dintr-un film din anii 80 din Vaslui şi că în 2012 a adus doi pensionari în lumina reflectoarelor: pe Urs Pavel şi pe tatăl Ancăi Carcu. Exact aşa e prezentat omul. Nu am încercat să fac o ironie fină.

Are şi videoclip cu Jean Paler. Cam penală, dar tot aş vota-o. După care m-aş duce la dermatolog pentru un tratament preventiv.

Acest băiat mă impresionează. Ţine un OZN pe sfeclă. Pare că i-a intrat o altă pălărie în pălărie.  Nu ştiu dacă prinde toate canalele cu ligheanul ăla de pene parabolice, dar pare să fie extrem de conectat la realitate. Realitatea de pe Valea Ţibleşului, oriunde ar fi şi asta.

Insist cu pălăria pentru că nu pare să şi-o dea jos vreodată. Poate aşa e capul lui, cu pene de păun.

Îl recomandă faptul că a crescut sub streaşina bisericii la Căianu Mic, e şef de serviciu la Centrul Judeţean Pentru Cultură, preşedinte al Asociaţiei „Nunta Zamfirei” şi doamna Jeni Pugna. Doamna Jeni îl recomandă cu căldură.

Cu o poveste de viaţă ca-n filmele cu Oliver Twist, Damian este un ţigan fugit din ţară, care a cântat pe stradă, a primit o bursă la americani şi a ajuns cam cel mai tare cântăreţ la nai din tot jazz-ul actual.

Aparent s-a săturat de nai.  În iunie a devenit consilierul lui Ponta pe problemele romilor, după care a trecut printr-o metamorfoză. S-a bărbierit, şi-a schimbat hainele  şi s-a transformat din artist ţigan pletos rebel în domn chel cuminte şi vag tuciuriu.

Sincer, dacă candida în cămăşi colorate, cu barba grizonată, părul dat pe spate şi un nai în mână, îl votam. Deşi na, un om care dă jos de pe el atât de repede şi fără jenă propria identitate are un viitor măreţ în politică.