Tiger e un ciobănesc german în vârstă de trei ani, care suferă de nanism

Tiger și proprietarul lui, John Coleman. Fotografie de autoarea articolului.

Pe John Coleman l-am întâlnit prima oară în drum spre casă de la birou. Stătea în stația de tren Erskineville din Sydney cu doi ciobănești germani alături: un adult mare și castaniu și o creatură mult mai mică, pufoasă, cu urechi mari și triangulare. „O, Doamne!”, am țipat în timp ce m-am apropiat de căței. „Ce vârstă are cățelușul?” John a zâmbit și a oftat, după care a tras lesele câinilor mai aproape de el. „În locul tău, nu l-aș mângâia”, mi-a răspuns. „Nu e cățeluș. Are trei ani și suferă de nanism.”

Nanismul pituitar afectează câinii în aceeași măsură în care afectează și oamenii. E o tulburare genetică descoperită în special la ciobăneștii germani, care le reduce acestora numărul hormonilor de creștere. Asta înseamnă că acești câini se opresc din crescut la o vârstă fragedă și rămân ca un fel de bonsai bine proporționați. Rezultatul e o înfățișare adorabilă de cățeluș, deși, dacă te uiți de aproape, ciobăneștii germani pitici nu arată ca niște pui, ci mai degrabă ca o încrucișare între un Corgi și un raton.

Pe lângă drăgălășenie, boala asta le aduce multe probleme de sănătate. Se confruntă cu infertilitatea, au o viață mai scurtă, probleme cu dinții și cu blana. Pot deveni și anxioși sau agresivi. E destul de greu să vinzi un cățel care va avea probleme, deci majoritatea crescătorilor eutanasiază câinii pitici la câteva săptămâni după naștere. Asta e soarta pe care i-a recomandat-o veterinarul lui Darien Northcote, după ce cățeaua ei cu pedigree a născut șase cățeluși în 2011.

Tiger pe când era cățeluș. Foto: John Coleman

„La naștere n-am avut niciun indiciu că ar fi ceva în neregulă, dar după câteva săptămâni, am început să suspectăm ceva”, ne-a spus Darien. Când a dus puii să le pună microcip, la vârsta de zece săptămâni, nanismul era deja evident. „Trei cățeluși erau normali și trei erau mici.” Darien și partenerul ei, Ken – care sunt crescători – câștigaseră la loteria genetică. „Investisem atâta dragoste în ei. De ce să-i eutanasiem? Nu suntem genul ăla de crescători”, mi-a spus ea. „Erau perfect sănătoși, doar că micuți.”

Așa că cei doi au păstrat cățelușii, chiar dacă nu se așteptaseră la așa ceva. „Creșteam câini din 1989 și nu anticipasem vreodată că vom avea căței pitici”, spune Darien. Asta din cauză că nanismul pituitar e o tulburare genetică recesivă – ambii părinți trebuie să sufere de ea ca să-i afecteze pe pui. Darien a fost surprinsă să afle că frumoasa ei cățea cu pedigree avea această genă. Și a mai aflat că plătise bani grei ca s-o împerecheze cu un mascul cu pedigree care avea și el gena.

Masculul campion fusese ales de atâția crescători, încât se împerechease cu o sută de cățele. Ceea ce înseamnă că Australia ar trebui să fie plină de căței pitici. După ce s-au născut cățelușii, Darien a vorbit cu alții care își împerecheaseră cățeaua cu același mascul. Doi dintre ei au spus că aveau cățeluși pitici, iar alții au spus că deja îi eutanasiaseră. „Cred că proprietarii masculului știau, dar păstraseră secretul.”

Tiger în zilele noastre. Imaginea autoarei

După ce au trecut de șocul inițial, cei doi crescători i-au abordat pe vechii lor prieteni – familia Coleman – și le-au propus un prieten de joacă neobișnuit pentru Lidia, cățeaua lor ciobănesc german. „Suntem ușor de impresionat. Ken și Darien sunt prieteni noștrii și ne-au rugat să-l luăm”, a declarat Coleman pentru VICE. Noul cățel al familiei Coleman se numea Tiger și cântărea mai puțin de trei kilograme. „Era slăbuț și firav. Îl puteam căra la subraț”, spune John. „Era foarte timid și nu era prea diferit de mătușica Lidia.”

La scurt timp după ce au aflat că e bolnav, cuplul Northcote l-au dus pe Tiger la veterinarul local, Bas Hagreis. „Când l-au adus, am vrut să mă asigur că oamenii știau foarte bine la ce se înhamă. Unii insistă că nu e interesul animalului să continue să trăiască cu atâtea probleme”. Apoi doctorul l-a pus pe noul pacient la o dietă cu ulei de pește și hormoni de creștere și l-a sterilizat mult mai târziu decât pe alți câini, ca să nu-i scadă secreția de testosteron. „Cred că de asta e Tiger mai voinic decât alți câini pitici.”

După câteva luni, noul membru al familiei Coleman luase în greutate și îi crescuse o blană frumoasă. „S-a împrietenit rapid cu noi, cu mătușa Lidia și cu motanul Mikey, care-l adoră”, spune John. La vârsta de șase luni, Tiger era un cățel încrezător. Și tot atunci a devenit agresiv și Coleman trebuie să-l țină în lesă tot timpul, mai ales în preajma copiilor.

Tiger și Lidia, celălalt ciobănesc german al familiei Coleman

„Odată a mușcat-o pe biata soră-mea, apoi pe soacră-mea și pe mătușa soției mele”, a spus John. „Nu am fost acuzat pentru că e, practic, câinele ei.” Când am fost în vizită la familia Coleman, Tiger a lătrat isteric și a sărit să mă muște. A trebuit să i se pună botniță și până la urmă s-a liniștit în poala lui John. Lidia privea scena somnoroasă de pe canapea. „Ciobăneștii germani sunt o rasă carismatică. Sunt mari, inteligenți și leneși”, a spus John.

Mi-a povestit și că că au învățat să-i protejeze pe oameni de Tiger în timpul plimbărilor. Acum câinele a devenit un fel de celebritate locală. „O singură persoană m-a întrebat dacă suferă de nanism – era un student la medicină veterinară”, spune John. „În rest, oamenii cred că e un cățeluș și mă întreabă ce vârstă are, iar eu le explic că nu e cățeluș. De câte ori le spun oamenilor asta, toți zâmbesc, se înduioșează și vor să-l ia în brațe. E preferatul tuturor, mai puțin al poștașului, pe care încearcă mereu să-l înhațe.”

Uneori, Tiger oprește traficul. „Mă plimbam pe lângă universitate. Tiger era într-o geantă și îi ieșea capul afară. Un tânăr a strigat din mașină: „Mișto câine!” Alții au oprit și ei mașinile ca să se uite la el.” Cel mai mare fan al lui Tiger e un mic biciclist. De câte ori ne întâlnim cu el pe stradă, le spune celorlalți copii: „Știți câți ani are șmecherul ăsta? Trei ani!”

Tiger cu frățiorii lui pitici, Rocky și Arnie. Imagine de autoarea articolului

Tiger urmează să împlinească patru ani. Ciobăneștii germani pitici nu trec de vârsta de cinci ani, deși familia Coleman preconizează că el va trăi ceva mai mult. „Ne va afecta foarte tare moartea lui”, spune John. „Cu noi e cea mai afectuoasă și mai jucăușă creatură pe care ți-o poți imagina. A rămas cățeluș și în suflet.” Cu puțin noroc, Tiger va sărbători alte câteva zile de naștere împreună cu frații lui pitici. Aceștia sunt încă la familia Northcote, care i-au denumit Rocky și Arnie.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai citește despre căței:

Am mâncat un câine în Hanoi
Veterinarul care vrea să elgalizeze marijuana medicinală pentru câini
Întrebarea zilei: Cum ar trebui să moară câinii?