FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Momentul ăla când Apple a recunoscut cum îți dă țeapă cu iPhone

Apple spune că face „cele mai rezistente dispozitive”. N-ai zice.
Fotografie de Jason Koebler

Apple tocmai a anunțat, ca-n fiecare an, că smartphone-ul scump din buzunarul tău e depășit de-acum, așa că, fără dar și poate, te-ntrebi dacă a sosit vremea pentru un nou iPhone. Reminderul anual și programul iPhone Upgrade ne-au dresat sa vrem să ne luam un device nou absolut în fiecare an.

Dar cei mai mulți dintre noi n-au nevoie, evident, de un telefon nou și multe dintre iPhone-urile noastre probabil vor mai ține măcar câțiva ani, mai ales dacă ești dispus să înlocuiești bateria din fabricație, care are o durată limitată de viață. Dar, de Ziua iPhone-ului, merită să iei în calcul și cât se așteaptă Apple să țină un iPhone. Când a dat publicității Raportul de Mediu pentru iPhone 7, acum un an, Apple a scris că „o estimare conservatoare pentru utilizarea intensă de către primii utilizatori e de trei ani", estimare „bazată pe datele de utilizare de la clienți pentru produse asemănătoare".

Publicitate

Greg Joswiak, vicepreședinte Apple pentru divizia de Marketing iOS, iPad și iPhone Marketing, a declarat luna trecută pentru Buzzfeed că iPhone-urile „sunt device-urile de cea mai bună calitate și cele mai durabile. Facem chestia asta, pentru că e mai bine pentru client, pentru iPhone și pentru planetă."
Dar, la tribunal, Apple susține că nu e responsabil decât ca iPhone-ul să dureze un an, garanția obișnuită pe care o primești când îți cumperi un iPhone. Prin comparație, dacă te înscrii în programul de upgrade Apple, îți achiți noul telefon în doi ani.

Citește și Cele mai mișto fotografii trase cu iPhone-ul anul ăsta

Știm asta, pentru că la ora actuală, Apple e implicat într-un proces colectiv din cauză că zeci de mii de device-uri iPhone 6 și iPhone 6 Plus au cedat colectiv și prematur, din cauza unei probleme de design cunoscute sub numele de „boala touch". În acest caz, care se judecă la ora actuală în California, reclamanții au încercat să susțină că „consumatorii au așteptarea rezonabilă că smartphone-urile le vor rămâne funcționale cel puțin doi ani, în condițiile în care nu sunt abuzate sau neglijate, pentru că vasta majoritate a utilizatorilor de smartphone sunt obligați să semneze contracte de servicii cu companiile de telefonie mobilă pe perioade de doi ani".

Propunerea Apple de a respinge cazul notează că telefoanele reclamanților s-au stricat la mai mult de un an după ce le-au achiziționat, adică după ce le expirase garanția. Dacă ți se strică telefonul după ce-ți expiră garanția, mna, ghinion, susține Apple.

Publicitate

Arturo González, avocatul care reprezintă compania Apple în acest caz a scris în propunere – depusă în aprilie și inclusă la finalul articolului – că „nu se cade ca tribunalele să rescrie termenii expliciți ai unei garanții doar din cauza așteptărilor unilaterale ale unor consumatori de la produsele în cauză".

„Reclamanții nu insinuează nicăieri că iPhone 6 sau 6 Plus au deviat de la designul conceput de Apple"

„A susține că Garanția Limitată de la Apple e oneroasă, din simplul fapt că reclamanții se așteaptă ca iPhone-urile lor să dureze pe toată durata contractelor de servicii cu companiile lor de telefonie mobilă «ar plasa o povară asupra [Apple], pentru care compania nu a fost contractată»", a continuat compania. Merită amintit că dacă te înscrii în programul companiei iPhone Upgrade, în care poți să-ți iei un Apple nou de la iPhone în fiecare an, contra unui cost lunar, o să-ți plătești device-ul de-a lungul a doi ani (termenul de 24 de luni se restează de fiecare dată când telefonul e upgradat la un device nou. La schimb pentru posibilitatea de a deveni client Apple pe viață, opțiunea asta vine cu o garanție extinsă.)

Chip-urile Touch IC, care s-au dezlipit de multe ori la iPhone 6 și iPhone 6 Plus. Imagine: iFixit

În cazul bolii touch, utilizarea normală a telefoanelor iPhone 6 și iPhone 6 Plus a dus la frecventa îndoire în spate și în față, de multe ori imperceptibilă, ori de câte ori utilizatorii le puneau sau le scoteau din buzunare. De-a lungul mai multor luni, din cauza asta controller-ul de touchscreen numit chip-ul Touch IC își pierde contactul sudat cu Logic Board-ul, ceea ce duce la funcționalitate intermitentă a touchscreen-ului și, în cele din urmă, îl face să cedeze complet.

Publicitate

Reclamanții în procesul aflat pe rol au susținut că Apple ar fi trebuit să dezvăluie problema mult mai devreme decât au făcut-o. (Apple a pus, în cele din urmă, la punct un program de înlocuire, în care clienții afectați își puteau lua un telefon îmbunătățit cu 149 de dolari.) Din nou, a fost o problemă răspândită, despre care experții independenți în reparații spun că avea loc în condiții de utilizare normală a telefonului.

Citește și De ce apare un iPhone într-o pictură celebră din 1937?

O altă problemă în acest caz e dacă boala touch e un „defect de fabricație" sau un „defect de design". Reclamanții n-au încercat să susțină că e un defect de fabricație, iar avocații Apple spun că nu pot nici să demonstreze că a fost un defect de design și nu ceea ce și-a propus Apple inițial.

„Reclamanții au insinuat cum că «forța și durabilitatea scăzută a învelișului exterior provoacă desprinderea și defectarea sudurii chip-ului Touch IC» ar fi un defect de design", a scris González. „Dar reclamanții n-au insinuat nicăieri că iPhone 6 sau 6 Plus deviază de la design-ul original, conceput de Apple."

Jessa Jones, expert în reparații de iPhone, și-a petrecut cea mai mare parte a anului 2016 reparând iPhone-uri cu „boala touch". Imagine: Jessa Jones

„Producătorul unui produs n-are nicio obligație de a dezvălui un așa-zis defect care survine după ce garanția expresă își încetează termenul, cu excepția situației în care defectul afectează siguranța utilizatorului", a continuat González. „Tribunalele au afirmat expres că pârâții n-au nicio obligație de a deconspira un defect latent, care are loc după perioada de garanție, doar dacă, la momentul vânzării Apple n-ar fi «știut cu certitudine că produsul în cauză sau unul dintre componentele sale se va defecta în mod cert»."

Publicitate

E perfect logic că, pentru a câștiga un caz la tribunal, avocații Apple vor susține că singura obligație a companiei e să producă telefoane care țin cât durează garanția. Dar în afara sălilor de judecată, Apple spune în raportul său de mediu că un iPhone mediu poate fi folosit timp de trei ani, iar purtătorii de cuvânt ai companiei spun că fabrică „cele mai durabile" telefoane (ceea ce nu e neapărat neadevărat – iPhone-urile au o valoare la revânzare mai mare decât a altor telefoane). Apple nu a răspuns cererilor noastre de a comenta cazul.

Între timp, la tribunal Apple susține că clienții fie ar trebui să-și cumpere garanția extinsă, fie să nu-și cumpere deloc un iPhone, dacă se așteaptă ca Apple să rămână responsabil pentru defecte de design care provoacă daune după expirarea perioadei de garanție.

„Garanția Limitată Apple specifică expres un retur, dacă consumatorul nu e de acord cu «termenii garanției»", a scris González. „Acuzațiile aduse de reclamanți legate de durata contractelor de servicii cu companiile de telefonie mobilă sau variantele de finanțare nu pot să schimbe garanția specificată clar, de un an, care s-a aplicat dintotdeauna la iPhone-urile Apple… Reclamanții au varianta de a-și cumpăra un smartphone de la o terță parte sau de a-și cumpăra un plan extins de servicii, pentru a prelungi durata garanției de un an."

Garanția Apple pentru iPhone e asemănătoare cu celelalte garanții cu care suntem expres de acord, atunci când ne cumpărăm electronice. Doar că Apple și alte companii au început să mențină un control din ce în ce mai strict asupra propriilor produse, odată vândute. Dacă îți hack-uiești sau modifici device-urile, te joci cu softurile și produsul producătorului. Dar dacă ți se strică produsul, ai stricat device-ul tău.

Publicitate


„Ce scoate în evidență e distincția din ce în ce mai vagă dintre produse și servicii și modul în care companiile se folosesc de acest lucru în avantajul lor. Când le convine, companiile tratează device-urile cu software pre-instalat ca servicii", mi-a scris pe mail Aaron Perzanowski, profesor de drept la Universitatea Case Western Reserve și autorul cărții The End of Ownership. „Când rolul unui furnizor de servicii e incomod, de exemplu atunci când un produs cesionat sau licențiat necesită reparații sau înlocuire, companiile adoptă rapid mentalitatea de a avertisment pe care o asociem de obicei cu produsele de sine stătătoare."

Eu nu subscriu la teoriile conspiraționiste, conform cărora Apple a gândit în avans obsolescența iPhone-urile și mai există suficienți oameni care se bucură de iPhone-urile lor 5S din 2013 (iar o căutare după device pe Flickr ne arată că și modelele mai vechi sunt încă în uz).

Argumentul Apple e unul legal, folosit în situația în care se confruntă cu un proces, așa că are sens să susțină că garanția – care, până la urmă, e un document legal – e măsura după care ar trebui să fie judecată durabilitatea telefoanelor. Dar dacă iPhone-ul tău pățește ceva (iar boala touch a iPhone-ului 6 ne arată că e o posibilitate foarte reală), poți să te aștepți ca telefonul tău să dureze un an și doar atât.