FYI.

This story is over 5 years old.

Film

Cele mai bune filme cu criminali de pe Netflix

De la jafuri diabolice de bănci la împușcarea lui Bob Marley, nu a existat un moment mai bun pentru a te uita compulsiv la seriale cu crime și pedepse.
un barbat in catuse
Imagini din „Marking a Murderer” și „Evil Genius”

Serialele cu crime sunt în floare, iar istoria nu duce lipsă de exemple grafice și șocante numai bune de ecranizat. Neflix și-a asumat responsabilitatea să se ocupe de clasici ca The Thing Blue Line al lui Errol Morris din 1988 și a produs rapid povești înspăimântătoare despre cele mai violente zile ale umanității. Aceste filme, seriale și documentare despre crime nu sunt pentru cei mai slabi de inimă. Dar multora le este imposibil să nu se uite în abisul comportamentului uman. Din fericire, Netflix te va verifica la fiecare câteva episoade să se asigure că abisul nu se holbează înapoi la tine.

Publicitate

Evil Genius: Povestea adevărată a celui mai diabolic jaf bancar din America

Un om intră într-o bancă cu o bombă prinsă de gât. Este o situație imposibil de imaginat și e abia începutul Evil Genius, al doilea documentar despre crime adevărate al lui Mark și Jay Duplass. Cu toate astea, coșmarul real sunt căile depravate prin care o femeie a organizat jaful.

The Staircase

Netflix a produs un predecesor al seriilor documentare Peabody, premiate în 2004, despre procesul lui Michael Petereson, care a fost condamnat pentru că și-a omorât nevasta, pe Kathleen. The Staircase este a doua variantă a documentaristului Jean-Xavier de Lestrade pentru povestea despre cum a sfârșit Kathleen într-o baltă din propriul ei sânge la baza scărilor din propria casă. Documentarul continuă să captiveze privitorii datorită accesului total pe care l-a primit Lestrade încă de la început și a rollercoaster-ului de emoții, odată ce Michael se lasă copleșit de un amestec de vinovăție și nevinovăție.

The Confession Tapes

Serialul din șapte părți al lui Kelly Loudenberg, The Confession Tapes, dă peste cap genul inspirat din crime reale. În loc de o cărare cu indicii și concluzii care conduc un monstru vinovat la închisoare, acesta explorează fenomenul extrem de trist al confesiunilor false obținute de către poliție. Cu un rating de 100 la sută pe Rotten Tomatoes, merită să te uiți la această serie despre crime neadevărate.

Publicitate

Making a Murderer părțile 1 și 2

Au trecut trei ani de când avut loc difuzarea lui Making a Murderer, povestea lui Steven Avery, acuzat pe nedrept de viol și crimă, procesul său împotriva polițiștilor și crima pe care ar fi făcut-o împreună cu nepotul său, Brendan Dassey. Povestea a câștigat patru premii Emmy și împreună cu Serial, a ajutat moda asta cu seriale inspirate din crime adevărate. În octombrie, regizorii Laura Riccardi și Moira Demos au lansat partea a doua prin intermediul Netflix, după ce a avocata Kathleen Zellner a încercat să schimbe condamnarea lui Steve Avery în cazul uciderii Teresei Halbach din 2005. Detaliile crimei sunt macabre, dar mai terifiante sunt greșelile justiției din spatele acestui caz.

Dirty Money

Ăsta nu este un documentar despre crime, dar exemplele de infracțiuni din mediul corporatist spuse în serialul de pe Netflix, realizat de câștigătorul premiului Oscar, Alex Gibney, ajung să te bântuie la fel de tare. Episoadele care ies în evidență îi urmăresc pe Martin Shkreli și pe Președintele Donald Trump. „Trebuie să empatizezi cu oamenii ăștia”, a spus Gibney pentru The Guardian, iar asta este partea înfricoșătoare din Dirty Money. „Altfel, primești o imagine despre o lume în care eu nu cred, în care sunt și oameni buni și răi, deși eu consider că suntem o amestecătură din ambele.”

I Am a Killer

I Am a Killer este o conversație înfricoșătoare de unu la unu pe parcursul a 10 episoade cu condamnați la moarte. La fel de chinuitoare precum crimele lor sunt sclipirile de umanitate care apar în ciuda închisorilor oribile și a uniformelor monocrome. Pușcăriașii se agață de crimele lor, sistemul îi pedepsește, iar în cele din urmă duce la moartea lor. Straniu în mod particular este cazul lui Deandra Buchanan, care nu-și amintește că și-a omorât mătușa, tatăl vitreg și iubita – dar nici nu neagă că dovezile împotriva lui sunt condamnabile.

Publicitate

The Thin Blue Line

Filmul de nonficțiune premiat al lui Errol Morris este la fel de puternic și 30 de ani mai târziu. The Thin Blue Line îl urmărește pe Randal Dale Adams, un tip din Ohio acuzat pe nedrept de uciderea unui polițist texan. A fost exonerat după ce analiza făcută de Morris asupra circumstanțelor din jurul arestului său a atras atenția publicului.

Wormwood

Morris și-a perfecționat stilul și tehnicile în timpul ultimelor trei decenii și și-a bazat toate investigațiile pe programul de control mental de la CIA, Project MKUltra. Filmul se bazează pe moartea miserioasă a lui Frank Olsen, un bacteriolog care a cercetat războiul biologic și a lucrat în CIA. Se cunoaște că supervizorul lui l-a intoxicat în secret cu LSD și nouă zile mai târziu a murit după ce s-a aruncat de la o fereastră. Unii au suspectat crima ani de zile, iar Morris se apropie cât mai mult de ce s-a întâmplat în seria cinematică de șase părți în care apar Peter Sarsgaard, Molly Parker, Christian Camargo și Jimmi Simpson.

Remastered: Who Shot the Sheriff?

Pe 3 decembrie 1976, Bob Marley, soția sa Rita și managerul Don Taylor au fost împușcați la domiciliul din Kingston, Jamaica. Două zile mai târziu trebuia să apară în fața a 80 000 de oameni într-un concert numit Smile Jamaica. Remastered: Who Shot the Sheriff este o săritură în adâncurile misterului celui care a atentat la viața lui Marley. Este primul dintr-o serie de documentare muzicale care examinează intersecția dintre artă și politică.

Amanda Knox

Oribila poveste a vieții în Italia a Amandei Knox și a felului în care a sfârșit într-un proces de opt ani pentru crimă este cu adevărat o poveste de groază modernă. Acest documentar Netflix făcut de Rod Blackhurst și Brian Mc Ginn îi prezintă întreaga poveste, profunzimea terifiantă a lui Knox, pe fostul ei iubit italian, Raffaele Sollecito, și pe procurorul Giuliano Mignini, care încă o mai crede vinovată și acum.

American Crime Story: The People vs. OJ Simpson

Nu este niciun accident că primul sezon din antologia American Crime Story a lui Scott Alexander și Larry Karaszewski a câștigat nouă premii Emmy și a ajuns la un procent remarcabil de 97 la sută pe Rotten Tomatoes. Jocurile actoricești ale lui Sarah Paulsen ca procuroarea ghinionistă Marcia Clark, Sterling K. Brown ca partenerul său, Christopher Darden și Cuba Gooding Jr ca OJ însuși, sunt la nivel de top. Dar ritmul și narațiunea îți vor ține ochii lipiți de ecran timp de 10 episoade. Pentru cei care nu au trăit acele momente, serialul chiar te face să-ți dai seama de ce acest caz a captat așa puternic atenția națională. (Recomandăm cu tărie să te uiți la el împreună cu documentarul de opt ore, OJ: Made in America, pe care îl găsești streaming pe Hulu.)

Mindhunter

David Fincher a fost perfect pentru regia aceastei variante cerebrale despre originea Unității de Știință Comportamentală a FBI-ului. Este o poveste întunecată și terifiantă despre mintea umană. Este ușor să-ți imaginezi de ce agentul FBI Holden Ford și psihologul ajuns agent FBI Bill Tench, care folosesc informațiile obținute de la criminalii în serie pentru rezolvarea crimelor speciale, ar fi genul de detectivi apți să-l vâneze pe Tyler Durden.

Manhunt: Unabomber

Cel mai faimos anarhist al Americii, Ted Kaczynski, a.k.a. The Unabomber, îi ține piept agentului FBI Jim Fitzgerald în primul sezon din noul serial inspirat de crime reale de pe Discovery Channel, Manhunt. Bineînțeles, în realitate, investigația de 20 de ani, cea mai lungă din istoria FBI, a fost condusă de o echipă imensă cu tone de informații, dar pentru ecran era necesar un scenariu mai scurt. Jocurile actoricești geniale ale lui Paul Bettany și Sam Worthington în rolurile lui Kaczynski și Fitzgerald sunt și ele de folos fiindcă seria a ajuns la 93 de procente pe Tomatometru.

22 July

În ciuda unui titlu care nu va avea prea mult înțeles pentru americanii care nu sunt la curent cu evenimentele recente din Norvegia, 22 July este un film care adresează violența uimitoare a unui terorist de dreapta care s-a dat drept polițist, a bombardat o clădire guvernamentală din Oslo și apoi a atacat o tabără de leadership de pe o insulă din apropiere. Regizorul american Paul Greengrass, creatorul Bourne, a vrut actori norvegieni pentru această poveste unică, care nu doar că urmărește vânătoarea teroristului din spatele atacurilor, dar și lupta unui supraviețuitor cu urmările.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.