FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

De ce îţi trece mahmureala după ce-ai băgat pastile în club abia după două zile

Cât de ușor poți să scapi de efecte?
Fotografie de Portokalis / Getty

Am crezut mereu că-s norocoasă pentru că nu mă aleg cu mahmureala tipică MDMA-ului. La o zi după ce le iau, nu mă simt deloc deprimată, cum spun multe studii; mă simt afectuoasă, deschisă și relaxată, ca și cum aș fi încă luată. Totuși, după două zile, mă ia plânsul din nimicuri, ba chiar și din „Am prea mult de muncă, încât nu pot să merg în parc”, „Nu-mi place hotelul ăsta” și „relația mea s-ar putea să se termine într-o zi”.

Publicitate

MDMA-ul activează serotonina care creează tot soiul de senzații plăcute, dar și efecte nu tocmai agreabile cum ar fi tensiune musculară sau supraîncălzire, spune profesorul în neurologie și biochimie de la Centrul Medical Universitar din Georgetown, James Giordano. După ce dispare, creierul se trezește cu un nivel scăzut de serotonină, care poate duce la depresie, iritabilitate și amețeală. „Dacă secătuiești sistemul, îl aduci la pământ”, adaugă Giordano. „Îi va lua ceva corpului tău să creeze mai multă serotonină, iar efectul scăderii ei e un picaj urât.”

Pe lângă zilele nasoale de luni după weekend-urile pline de distracție, unii oameni mai pomenesc și de zile de „marți sinucigașe” sau „ Tuesday blues” la două zile distanță. Asta se întâmplă pentru că MDMA crește nivelul de serotonină pentru o perioadă lungă de timp, mai ales dacă o iei de mai multe ori în timpul unei seri, înainte să pice, conform Giordano. Momentul ăsta e cunoscut ca „picaj latent”.

Persoanele care iau alte pastile (cum ar fi antidepresivele) sau consumă alimente ca ghimbirul, chimion sau grepfrut, care afectează picajul produs de MDMA, pot să aibă parte de o eliberare a serotoninei pentru o perioadă mai lungă de timp decât alții. În plus, unele persoane au sisteme mai rezistente, pe când alții sunt mai sensibili la MDMA, așa că s-ar putea să nu se aleagă cu niciun picaj.

Încă o diferență o face și felul în care folosești drogul. Dacă mai iei o doză, „suprapui perioada de înjumătățire”, spune Giordano. Perioada de înjumătățire e intervalul de timp de care are nevoie corpul tău ca să taie concentrația drogului la 50%. De exemplu, perioada de înjumătățire a MDMA-ului din corpul tău e de șapte ore, deci dacă iei o sută de miligrame la 11 seara, jumătate din ea va ieși din sistem la 6 dimineața. Dar dacă iei 50 de miligrame la 11 seara și 50 de miligrame la 1 seara, vei avea jumătatea pentru cea de-a doua doză în sistem la 8 dimineața. Pe lângă asta, redozarea (să iei mai mult după ce și-a făcut efectul prima doză) va elibera și mai multă serotonină decât dacă ai lua o singură doză, pentru că nu ajunge întreaga cantitate la receptorii tăi, iar dacă iei două doze va avea două șanse să se formeze legătura. Giordano spune că redozarea poate să fie principalul vinovat în picajul ăsta latent (totuși, și o cantitate mare luată deodată are riscurile ei, cum ar fi creșterea ritmului cardiac și a temperaturii corpului, cunoscută ca hiperpirexie).

Nu prea ai ce să faci ca să diminuezi o mahmureală după MDMA, zice Gordano, însă odihna, hidratarea și hrana te pot ajuta. Alimentele cu un conținut ridicat de triptofan, cum ar fi carnea de curcan și produsele lactate, pot să completeze rezerva de serotonină, deși corpului îi ia ceva timp până să le absoarbă. Alcoolul și alte droguri pot să-ți dea peste cap sistemul nervos central și să prevină curățarea ficatului de MDMA, lucru care prelungește mahmureala.

Ca idee, senzația că-s încă spartă pe care o am a doua zi nu e doar o senzație. Corpul meu încă eliberează cantități mari de serotonină, spune Giordano. Asta înseamnă că nu gândesc tocmai limpede, așa că el recomandă să nu iei decizii prea mari în ziua respectivă. (Asta ar putea să explice de ce am decis să-mi dau apartamentul și să călătoresc în lume la o zi după o săptămână în Ibiza, așa că presupun că-s norocoasă că a mers.)

Majoritatea simptomelor post-MDMA vor dispărea după câteva zile, dar unele pot fi periculoase, cum ar fi febra sau înțepături ale pieptului. Astea sunt semnele sindromului serotoninergic, care poate fi fatal dacă nu e tratat.