Am întrebat tineri din România dacă și ei cred că răul suprem e corectitudinea politică

Sunt la Festivalul Național de Teatru pentru liceeni Ideo Ideis. Pe scenă sunt șase actori tineri de etnie romă din trupa Playhood. Spectacolul de teatru vorbește despre un centru de reeducare, unde adolescenții sunt învățați să scape de obiceiurile proaste și să le deprindă pe cele bune: să nu mai fure, să nu mai înjure, să învețe să socotească sau să-și găsească o meserie. Fiecare dintre personajele de pe scenă ascunde în spatele agresivității o traumă, un abuz care e încă viu pentru fiecare dintre ei.

La finalul spectacolului, adolescenții-actori sunt aplaudați în picioare de colegi și spectatori, așa cum e obiceiul la Ideo Ideis. Puștii de pe scenă se emoționează, iar sentimentul ăsta umple sala.

Când aplauzele se sting, adolescenții romi se pierd printre cei care i-au urmărit de pe scaune. Primesc felicitări, îmbrățișări. O femeie romă îmbrăcată în port specific, care a stat pe unul din rândurile din spate, e felicitată pentru băiatul ei, cel mai mic de înălțime de pe scenă, dar cel care a făcut deliciul spectatorilor. Femeia e mândră. Răspunde: „Păi, nu? Se vede că-i țigan!"

Mi-au rămas în cap cuvintele astea. „Se vede că-i țigan". Nu știu cum par în scris, dar auzite în viața reală, erau pline de dragoste maternă. Rostite de femeie asta, cuvântul țigan a fost devitalizat de toate sensurile peiorative cu care este încărcat termenul atunci când e rostit de majoritatea românilor. Mi s-a părut interesant.

Pentru puțin context, trebuie să știi că trupa de adolescenți romi Playhood nu este la prima participare la festivalul din Alexandria. Au fost acolo și anul trecut și a fost interesant să urmăresc cum se integrează într-un mediu nou, la prima lor ieșire din Ferentari. Îmi povesteau atunci cât de relaxant a fost să trăiască, pentru o săptămână, într-o bulă de toleranță, unde nimeni nu-i privea diferit pentru culoarea pielii lor. Atmosfera prietenoasă de la Ideo Ideis e mai degrabă o excepție decât o normalitate printre festivalurile de tineret de la noi - asta se vede și într-un alt eveniment recent unde copiii romi din orchestra Asociației Matias au fost acuzați că ar fi furat, fără niciun fel de dovezi.

Însă, la Ideo Ideis este by default o atmosferă foarte corectă politic. În timpurile astea în care political correctness-ul a devenit spaima conservatorilor și fasciștilor care, vezi doamne, nu-și pot exprima liber ura, iar orice exagerare a sa e folosită ca argument de genul „vedeți, v-am zis eu că nu e bine să ne abținem", e interesant să vezi oameni cu zece ani mai mici decât tine care instinctiv, prin empatie sau educație, nu se rănesc unii pe alții. Am discutat cu unii dintre ei despre ce-nseamnă în 2017 corectitudinea politică, cu părțile bune și limitele ei.

În articol apar cei care sunt familiari cu conceptul și trebuie să menționez că nu toți cei pe care i-am întrebat au auzit de corectitudinea politică.

VICE: Ce părere ai despre corectitudinea politică, este un concept util?
Vlad: Da, este util. Ne confruntăm pe foarte multe planuri, mai ales în politică, cu discriminări foarte mari, ca niște boom-uri, care lovesc foarte tare și îi pot împinge pe unii oameni în situații extreme, ceea ce nu e ok deloc. Corectitudinea politică te poate face să-ți folosești creierul, că suntem oameni, nu animale. Faptul că gândim ne deosebește de ele.

Tu te-ai lovit de discriminare?
Da. Eu sunt homosexual și mă simt discriminat din toate punctele de vedere. Nu am aceleași drepturi, oamenii nu sunt informați, nu se dorește o educație în sensul ăsta. Toți oamenii sunt egali. Poate în aparență cineva vede un cuplu de homosexuali ca fiind ceva diferit, dar în esență este același lucru și ar trebui să aibă aceleași drepturi.

Poți să-mi dai un exemplu concret de discriminare pe care ai trăit-o?
Da, o să-ți dau un exemplu chiar de aseară. Doi polițiști m-au întrebat pe un ton destul de urât dacă sunt fată sau băiat și de ce mă îmbrac ca o femeie. M-am simțit puțin îngrijorat că cineva care se ocupă de siguranța noastră, se poate comporta așa. Și mai am un prieten din comunitatea gay care a trebuit să meargă la poliție să dea declarații, avea o problemă legată de fosta relație tot cu un bărbat, iar polițiștii au făcut foarte mult mișto de el.

La liceu ai avut probleme?
Da, am avut probleme chiar și cu profesorii, care mă întrebau de ce port bluze mai lungi, că alea par fuste, de ce port inele, de ce mă comport așa. Dar am avut probleme și cu colegii. Pe culoare, la toaleta băieților era mereu o presiune foarte mare care se punea pe mine. Și eram doar un om care mergea să-și facă nevoile.

Cum ai gestionat discriminările astea?
Profesorilor le răspundeam pe un ton foarte grav, ca să-nțeleagă că din punctul meu de vedere nu e ok cum se comportă, iar cu colegii… Cu colegii mă făceam că nu aud.

VICE: Ce știi despre political correctness?
Tiffany: Să te exprimi în așa fel încât să nu ofensezi pe cineva și să fii cât mai egal, să nu faci diferențe între oameni, modul lor de a exista.

Și cum ai auzit despre conceptul ăsta?
Prima oară am auzit din South Park (râde).

Are you PC, bro?
Sunt PC, bro, da. Apoi m-am lovit de conceptul ăsta la facultate, semestrul trecut am fost în Germania și am avut un curs „ethical issues in the proffesional work". Și acolo am avut discuții pe larg despre conceptul ăsta. Cât am fost la liceu n-auzisem de el.

Crezi că e o filosofie utilă?
Da, pentru că mentalitățile încep să se schimb și oamenii au nevoie să cunoască mai mult decât ceea ce li se spune prim media. Știi cum e genul ăla de om clasic? Care are un job, o familie și o mașină? E, acum oamenii nu mai caută doar asta și cred că e important să fii political correct, să înțelegi și să accepți.

Poți să-mi dai un exemplu concret în care corectitudinea politică a avut un efect pozitiv?
Am văzut atunci un TED talk și mi-a rămas o frază în minte în care speakerul în loc de biserici a spus „case de rugăciune" și mi-a plăcut pentru că nu a făcut diferențe între religii și locurile în care se roagă oamenii. Case de rugăciune poate însemna orice spațiu frecventat de credincioși.

VICE: Unde ai aflat de corectitudine politică?
Mădălina: La ora de engleză din liceu, când vorbeam foarte mult despre egalitatea între sexe și dezbăteam probleme legate de minorități. Eu am fost într-un liceu bilingv și aveam foarte multe profesoare care țineau la corectitudine politică. E destul de ușor să fii judecat dacă nu respecți filosofia asta, dacă nu o respecți în vocabular, în ceea ce spui.

Ți se pare un lucru bun?
Mi se pare un lucru bun, dar mi se pare în același timp că foarte mulți dintre noi suntem obișnuiți să vorbim într-un anumit fel, să folosim anumiți termeni și nu e neapărat incorect politic, adică noi nu vrem să fie așa, doar că din cauza corectitudinii politice este preluat ca fiind peiorativ.

Ai un exemplu în minte? Ceva care ți se pare că e judecat ca fiind incorect politic și de fapt nu ar trebui să fie?
Dacă de exemplu mă refer la cineva ca fiind țigan în loc de rom. Automat o să apară semne de întrebare, o să se sară că „nu e țigan, e rom", dar eu nu vreau în niciun fel să jignesc, e pur și simplu un termen pe care m-am obișnuit să-l folosesc inconștient și nici nu-mi dau seama când îl spun. Nu mi se pare neapărat că n-ar trebui să fie incorect politic, dar cred că se judecă prea tare dacă nu se respectă rigorile astea.

Dacă cineva ți-ar spune că se simte jignit de termenul țigan pentru că-l leagă amintiri neplăcute și cuvântul a acumulat sensuri peiorative, ai fi dispusă să-l înlocuiești în vocabularul tău cu cel de rom?
Da, clar. Nu mi se pare o problemă. Sunt dispusă să fac eforturi în zona asta și înțeleg de ce e important. Însă, în același timp, mi se pare că dacă nu-l folosești ești prea ușor bullied.

VICE: Alexandru, pe tine te-ncurcă corectitudinea politică?
Alexandru: Nu simt că-n cercurile în care mă învârt eu îmi devine un blocaj în exprimare, în ce vreau eu să transmit. Faptul că ai întrebat aici ce este „corectitudinea politică" și unii de pe aici n-au știut este pentru că ei nu au experimentat-o până acum, ca să zic așa. Nu le-a zis nimeni la un moment dat „nu mai spune asta, pentru că e mai bine altfel". Adică, se întâmplă, dar în doze foarte mici. Cea mai frecventă chestie la care se pot raporta când îi întrebi de corectitudinea politică ar fi poate diferența dintre „rom" și „țigan".

Care e experiența ta directă cu political correctness-ul? Unde te-ai întâlnit cu el?
Cumva în alte locuri, care nu sunt în orice caz România. Internet, diferite site-uri, presă, emisiuni, filme, chestii venite de prin afară. În România nu am auzit discuții în mediile mele despre asta. Nu a devenit un subiect de interes în generația mea. Probabil pentru că nimeni nu o practică.

Te deranjează corectitudinea politică?
Asta e foarte cu dus și întors. Pe deoparte, toți trebuie să învățăm cum să ne exprimăm cât mai ok, să nu discriminăm, dar cum alegi tu să vorbești la primă mână, arată foarte mult despre cine ești. Uneori, în anumite instanțe, dacă sunt întrebat ce cred despre diverse chestiuni, poate c-o să-mi aleg cuvintele foarte mult, pentru că vreau să fiu plăcut, dar asta nu înseamnă că aia gândesc eu cu adevărat. Și cred că acolo mai intervine corectitudinea politică, când te autocenzurezi. Dar, uneori cred că e bine să știm cine-s oamenii de lângă noi, să știi cine sunt cu adevărat. Mă rog, corectitudinea politică e un lucru bun, dar ca orice lucru bun sau rău, trebuie făcut cu măsură. Trebuie s-o folosești ca să spui orice ai de zis clar, fără să provoace un afront nimănui.

VICE: Ce înseamna corectitudinea politică pentru tine?
Irina: Ține foarte mult de respect și de bun simț. Mi se pare normal să ai grijă cum spui și ce spui ca să nu rănești. Doar că mi se pare că se și exagerează foarte multe. Adică ori rănești pe toată lumea prin cuvinte, fapte, fără să-ți dai seama, ori exagerezi și tinzi să intri într-o zonă dintr-aia, trebuie să ștergem toate cuvintele, nu folosim nici „negru", nici „gay", nimic, ca să nu fie nimeni deranjat, și ajungi la un fel de cenzură.

Unde ai văzut o exagerare de genul care ți-a rămas în minte?
Chestia asta, că voiau să scoată cuvântul „negru" din Robinson Crusoe, din literatură, iar astea sunt chestii care au fost scrise acum foarte multă vreme și e stupid să intervii.

În mediile în care te învârți e un concept despre care se discută?
Nu prea. Cum am zis, ține de respect, oamenii în jurul cărora mă învârt au respectul ăsta, e implicit tot political corectness-ul. Nu vorbim despre asta, gen, nu ne spunem, băi nu e ok să spui asta sau cealaltă, pur și simplu nu o facem. Iar dacă o facem, conștientizăm.