Am vorbit cu artiștii anonimi de care se teme Coaliția pentru Familie

Azi, nimic nu mai e sacru. Dar sinceritatea brutală a acestor imagini îți pune gândurile în perspectivă și îți poate mântui sufletul. Asta dacă încă te mai amăgești singur că ai unul. Sunt creațiile Arsenalului de Artă Politică, o rețea de artiști români anonimi care terorizează Coaliția pentru Familie. Fiecare dintre lucrările astea controversate e concepută pentru a demonta bucată cu bucată platforma Coaliției. Arsenalul face artă împotriva totalitarismului ca să-ți arate ție ipocrizia lor.

La 16 ani de la dezincriminarea homosexualității în țara asta, o gruparea fundamentalistă sprijinită de BOR confundă iar Biblia cu Constituția. Indiferent de convingerile politice cu care-ți încingi creierul și care-ți populează feedul de Facebook, după un an și jumătate de campanie care a revitalizat societatea civilă românească ca nimic altceva, un lucru a devenit mai clar ca niciodată. Chiar dacă vom avea sau nu un referendum de 90 de milioane de lei pe banii tăi toamna asta, Coaliția pentru Familie a pierdut definitiv bătălia culturală.

Rolul meme-urilor, daruri pentru umanitate de la zeii internetului, e să distileze complexitatea vremurilor noastre și, așa, să le facă mai ușor de navigat. Arsenalul profită din plin de mediile astea noi și reușește să ducă arta, politica și activismul în secolul 21. Clișee de doi lei spun că o imagine face cât o mie de cuvinte. Am vorbă cu Mătușa, ca să aflu dacă un poster chiar poate să schimbe România. Mă rog, am aflat între timp cine e de fapt, dar o să fac chestia aia de căcat și n-o să-ți zic. Poate că d-asta n-am avut prieteni când eram mic.

VICE: Sărut mâna, Mătușa. Întâi de toate, de ce „Mătușa"?
Mătușa: Arsenalul e foarte abstract. E nevoie de o gazdă pentru a-i coagula pe oameni, mai ales pentru că până îl terminăm, proiectul nu va fi asumat. Dacă nu de o față, atunci măcar de o entitate care să modereze, să-i hâșâie pe indeciși. E un arsenal - sunt imagini folosite ca arme. Ai nevoie și de un contrapunct, ceva ce să echilibreze puțin din aspectul ăsta conflictual. E ca mătușa aia alcoolică la care mergi în vizită, îți dă prăjituri și te lasă să faci prostii.

Care e povestea Arsenalului? Cum a apărut?
Aproape nimeni nu ghicește cine suntem. Asta-mi place. Tot primim remarci cu și despre marxism, cu și despre stânga românească. E așa o joacă stupidă și superficială de etichete. Adevărul e că printre noi nu sunt mulți stângiști. Majoritatea suntem conservatori. Eu sunt și conservator creștin. Dar ceea ce se întâmplă în România e inacceptabil.

Coaliția pentru Familie reclamă o groază de concepte, printre care tradiția. Ceea ce fac ei nu este tradițional. Ceea ce fac ei este revoluționar. Și mustește de totalitarism. Se ascund după scutul ăsta cu căsătoriile gay. Dar platforma lor e mult mai amplă. Au ideea asta, cumva, să impregneze legea seculară de elemente religioase. Asta a coalizat Arsenalul. Am creat mai multe proiecte care combat punctual discursul lor. Sunt serii făcute pe tema copiilor, a avortului, a drepturilor femeilor, a felului în care femeile au fost mutilate în comunism în perioada în care avortul era interzis.

De ce vreți să rămâneți anonimi? Ți-e frică de ceva sau cineva?
Am lucrat cu extrem de mulți artiști. Sunt artiști pe proiecte mari, care își asumă o serie de lucrări. Iar apoi sunt o pleiadă întreagă care au făcut câte un desen. Sunt oameni de la care chiar nu te aștepți. Va fi surprinzător când le publicăm numele. Ni-l vom asuma în octombrie, după ce îl publicăm și-l promovăm integral. Dar, până atunci, prefer să rămânem anonimi. E decizia mea. Iar eu sunt atotstăpânul Arsenalului.

Am mai lucrat mult pe jocuri cu opinia publică. În genul ăsta de demers e important să nu poți fi oprit. Pentru că dacă ești oprit, se duce totul pe Apa Sâmbetei. Eu nu cunosc necunoscutul și nimeni nu-l cunoaște. Atât doar că știu prea bine că necunoscutul e teribil de surpinzător. Sunt șanse mai mari să fim opriți dacă le dau numele acum, decât dacă nu le dau. După aia, dacă primești amenințați, aia nu mai contează. E un fapt împlinit.

Care e relația dintre activism, politică și artă?
În campania electorală din Statele Unite era la modă o chestie care se numea „the great meme war". Practic, o groază de amatori începeau să creeze imagini mai mult sau mai puțin reușite și să le propage pe internet. În timp ce artiști, care știu să lucreze cu imagine, cu emoție, cu mintea oamenilor, dintr-o dată s-au extras din toată ecuația și țineau discursuri, ca politicienii. E o situație absurdă să vezi amatori făcând artă și artiști jucându-se de-a politica.

Arta e o poartă spre mințile oamenilor. Dar arta nu schimbă nimic. Nu poți să creezi emoții care nu există. Dar le poți trezi pe cele care deja sunt acolo. Și cred că la nivel latent, cu cât oamenii contemplă mai mult situația asta, cu atât sunt mai îngrijorați, mai scârbiți, cu atât își pun mai multe probleme. Și de aceea cred că Coaliția va pierde.

Poate dacă ar fi mers fulger „iată ce spectaculos, 3 000 000 de semnături", dacă s-ar fi ajuns la un referendum la două luni după ce au făcut chestia aia, probabil câștigau. Pe asta și mizau, pe efectul de spectacol. Acum, nu cred. Un marș triumfal nu durează un an jumate. Într-un an jumate, mișcarea prinde reumatism, începe să încetinească, începe să puște pe la colțuri.

De ce e demersul vostru important și necesar, acum?
Întreaga campanie nu are un segment de imagine. În principiu, ca să convingi oameni, trebuie să otrăvești un pic. Cu cât e mai superficială o imagine, cu atât îi convingi doar pe ai tăi - care deja sunt convinși. Trebuie să torni puțină otravă în sufletul lor și s-o lași să-și facă efectul.
Coaliția nu poate face asta. O dată, pentru că nu au acces la artiști. În al doilea rând, pentru că ce ar putea să reprezinte? E greu, e aproape imposibil. Char și dacă ar face-o, probabil că ar genera niște imagini ori dulcege și insipide, ori scandaloase, care mai mult le-ar dăuna decât i-ar ajuta. Ar reprezenta lucruri foarte plictisitoare, de tip Marșul Normalității.

Crezi că ajungeți și la oamenii cu convingeri extrem de puternice?
Oamenii nu au convingeri puternice. Pentru că în momentul în care au convingeri puternice, încetează să fie semnatari și devin activiști. Nu cu ei vorbești. Perioada discuțiilor n-a existat niciodată, din păcate. Suntem într-o fază în care argumentele nu contează. Ce i-ar putea convinge pe oamenii ăștia că se înșală? Oare ar vedea dintr-o dată lumina? Nimic nu-i poate convinge. Și nici nu trebuie să fie convinși.

Ce le răspunzi celor care zic că desenele sunt antiromânești, antitradiție, anticreștine?
Nu știu ce înțeleg anumiți oameni prin „românesc". Acolo, fiecare înțelege ce vrea. Poți să pui orice idee poftești și să susții că aia e. Nu ai un etalon la care să te raportezi. Depinde de vorbitor ceea ce e românesc și vorbitorul de cele mai multe ori se întâmplă să fie un imbecil.
Dar știu ce anume se înțelege prin conservator și prin tradiționalist. Majoritatea oamenilor din Arsenal se întâmplă să fie conservatori. Puțini dintre ei sunt gay.

Unde e limita libertății de exprimare?
Nu știu, hai să vedem. Să aflăm împreună unde e. Aparent nu e la negarea Holocaustului. Am fi crezut că e. Aparent transcende adevărul. Poate să meargă în cea mai pură și cea mai întunecată mitologie. Chiar am fost acuzați la un moment dat că suntem reptilieni

Și sunteți?
Posibil.

Ce feedback ai primit până acum?
Au fost mii de comentarii. La un moment dat, nu se mai putea modera. Oameni care nu se cunoșteau se amenințau cu moartea între ei. De obicei, trolli puși să păzească internetul de coruperea morală sunt cea mai bună metodă de promovare, pentru că sunt foarte, foarte harnici. Uneori e bine să-i stârnești. Pentru că atunci fac circ, își cheamă prietenii, cu fiecare nouă criză de isterie se extinde tot mai mult reach-ul.

Am auzit că vom fi spânzurați, vom fi gazați, internați în spitale și lobotomizați, suntem „scârna pământului", „cum nu vii tu Țepeș, Doamne", blah blah blah blah blah blah blah. Da, să scoți asta din oameni e extraordinar.

Știu că începeți etapa a doua. Ce presupune asta?
Ceea ce s-a întâmplat până acum e un aperitiv. Acum trecem la lucruri mult mai serioase. Va fi ca Ziua Judecății. Și va fi mult mai articulat. La sfârșit, va fi un show care să reunească proiectele Arsenalului. Mie-mi place să fac surprize altor oameni. Va fi spectaculos, asta promit. E promisiunea Mătușii către nepoței.

Lupta împotriva Coaliției a reușit, pentru prima data, să coaguleze mai puternic comunitatea gay decât oricând altcândva, a reușit sa mobilizeze o anumită solidaritate între femei, între fracțiuni politice de stânga, de dreapta moderați care nu acceptă așa ceva. A reușit să creeze o anumită solidaritate și sper că va dura. Eu sunt foarte optimist