De ce presupun bărbații mereu că ești îndrăgostită de ei?

Oprește-mă dac-ai mai auzit-o pe-asta. Începi să te vezi cu un tip și lucrurile par să meargă OK – nu-s probleme prea mari, vă înțelegeți și-aveți și chimie bună. Începeți să vă vedeți un pic mai regulat (nici măcar nu „ieșiți în oraș” regulat, vorbesc de situația în care „o ardeți împreună” o dată la câteva săptămâni) și lucrurile par OK până când, din senin, el începe să se poarte ca dracu’ cu tine. Când îl întrebi de ce, el zice că luai lucrurile prea în serios. Asta te bagă în ceață, pentru că, de fapt, n-ai deloc sentimente serioase pentru el.

Am început să mă combin din nou după o relație foarte lungă, deci scuze dacă e o observație întârziată, dar: e absolut dement cât de des se confruntă femeile cu dinamica asta. De ce au bărbații o frică total nefondată că ești îndrăgostită de ei, când adevărul e că ești doar o persoană de treabă, afectuoasă, care nu caută iubire – mai ales nu cu un împuțit care nici măcar nu-și curăță chiuveta din baie? Dacă ești o tipă din generația millennial, sunt șanse mari să te fi lovit de o astfel de situație confuză. Iubirea e o enigmă rară și complexă – cum poate un tip cu care ți-o tragi să creadă că formula ei secretă nu necesită decât câteva futaiuri mediocre și niște SMS-uri ocazionale? Firește, am câteva teorii.

În primul rând: poate că unii bărbați pur și simplu cred că sunt atât de adorabili și femeile nu se pot abține să nu se-ndrăgostească peste urechi de ei. Deși e complet adevărat pentru tipii gen Jeff Goldblum, pentru fraierul mediu care doarme într-un pat etajat și n-are niciun scop pe lume, e o amăgire – un orgoliu supradimensionat, provenit din privilegii și impresia că totul li se cuvine.

În al doilea rând: probabil îți interpretează greșit gesturile. Deși ai putea să crezi că „cum îți merge?” e o întrebare normală, pe care oamenii pot s-o adreseze persoanelor de care nu sunt obsedați, întrebarea poate să fie încărcată cu alte sensuri pentru un tip care crede că ai vreun motiv ascuns. Unde o îmbrățișare sau o mică atenție (nu un cadou, chestii gen „am luat gustarea ta preferată de la magazin, în drum spre apartamentul tău”) ar fi o chestie normală între prietene, un bărbat ar putea să citească gesturile astea drept interes sexual și romantic, mai degrabă decât afecțiune prietenească.

Și cea de-a treia și cea mai plauzibilă dintre teoriile mele: lui nu-i place atât de mult de tine, dar e prea laș să spună asta și, în schimb, se folosește de scuza asta, care, în mod convenabil, îl absolvă de orice responsabilitate și se bazează pe stereotipul conform căruia femeile sunt iubite excesiv de atașate, care devin neveste cu care te legi la cap.

Dar n-a fost suficient să-mi prezint teoriile astea pe chatul de grup, unde au fost inevitabil întâmpinate cu dovezi anecdotice de susținere – voiam să înțeleg și alți factori care influențează situația, mai puțin vizibili, așa că m-am consultat cu experții.

Am vorbit cu doctorul Marissa Harrison, membră de catedră la Penn State Harrisburg, cu un doctorat în psihologie biologică, cu accent pe psihologie evoluționistă. În primă fază a fost surprinsă de tendința în dating pe care-am observat-o. „Nu vreau să par cinică”, a spus aceasta, dar „biologia evoluționistă ar prezice… că bărbații s-ar combina și s-ar gândi O, e de-aia care se agață, hai să văd ce poate să-mi iasă la faza asta.” Doctorița Harrison a explicat că instinctul de a respinge o femeie aparent afectuoasă e cu-atât mai de mirare, cu cât bărbații au tendința să se îndrăgostească mai repede decât femeile. Și știe ce zice – e co-autoarea studiului pe tema asta.

A remarcat, totuși, că e un beneficiu evolutiv pentru bărbat să presupună că femeile sunt îndrăgostite de el. „Gândește-te la miile și miile de exemple de-a lungul timpului, de-a lungul mileniului. Cele câteva dăți în care tipul chiar are dreptate ar fi o ocazie sporită de împerechere”, a explicat aceasta. „O alarmă falsă e mai bună decât un rateu. Chiar mă place atât de mult? Hai să-mi asum un risc, pentru că o ocazie ratată îmi aduce zero șanse de împerechere.”

Shira Etzion, terapeut de cuplu, e de acord cu ipoteza doctoriței Harrison și explică: „Chiar și-atunci când vorbim de interpretarea semnalelor, până și-n metrou pot să existe tipi care să creadă că dacă te uiți la ei mai mult de-o secundă, e clar că-ți place de ei.” E important de remarcat că „perceperea interesului e separată de reacția la acea percepție asupra interesului”, adaugă Etzion. Unul dintre factorii evidenți care contribuie la reacția bărbaților față de perceperea iubirii e istoria lor personală de atașament.

„Când suntem mici, avem senzația că suntem în siguranță pe baza felului în care suntem tratați, în primul rând de părinți și mai ales de mame”, a explicat ea. „Când ai un stil sigur de atașament (adică știi că dacă mama ta pleacă, se va și întoarce)… ți [se creează o] așteptare față de status quo.” Însă, spune tot ea, când n-ai un model de atașament sigur sau senzația ta de „siguranță e amenințată de abandon”, atunci n-ai parte de un ritm sau de o consecvență care te învață în mod firesc încrederea. „În schimb”, explică Etzion, „ce se dezvoltă e o hipervigilență față de orice ar putea fi periculos, dureros sau înfricoșător.”

„Deci mulți oameni – nu doar bărbații, deși li se întâmplă mai des bărbaților, fiindcă, în punctul ăsta, socializarea e în continuare de căcat la băieți, în sensul că nu prea reacționează la sentimente – sunt inconștient programați să creadă că intimitatea echivalează cu pericolul, controlul sau reprimarea sinelui.”

La fel, spune Etzion, dacă o persoană a crescut cu impresia că „n-are niciun pic de autonomie” sau, în alte situații, că nu i s-a permis să fie narcisică în mod sănătos în copilărie, poate să resimtă frică și anxietate când ia în calcul nevoile emoționale ale altei persoane. „Brusc, nevoile altuia nu mai sunt pur și simplu: A, uite o altă ființă umană care are alte nevoi față de mine”, explică aceasta. „E gen: O, doamne, sunt presat să fiu obligat să reacționez la emoțiile persoanei ăsteia, altfel sunt o persoană oribilă, rea.”

Deși teoria asta a modelelor de atașament e o contextualizare logică și utilă a comportamentelor unei persoane, nu e o scuză să te comporți ca un căcat. Doctorița Harrison spune același lucru despre teoria evoluționistă: „Evoluția nu înseamnă determinism. Avem un cortex frontal!” Poate că în trecut oamenii n-aveau întotdeauna nevoie să se înțeleagă unii pe alții, dar acum nu strică să ai mai multe informații și compasiune. Toți avem bagaje de rezolvat – și o grămadă de oameni cu copilării futute tot știu că e mai frumos să refuzi o invitație decât să lași baltă pe cineva.

Ca-n majoritatea chestiilor, devenim mai buni la relații pe măsură ce acumulăm experiență. Etzion a observat ceea ce numește o „evoluție” în atitudinile clienților ei față de relații: pe măsură ce îmbătrânim, devenim mai transparenți și „alegem cine e și cine nu e acest partener romantic de la bun început.” Bărbații, spune aceasta, trec printr-o „maturizare, un fel de nod evolutiv”, în care trebuie să învețe să vadă o femeie și dincolo de faptul că o doresc. (Un moment de revelație, în care se-ntreabă: Doar mă prefac că-mi pasă de ea, din motive egoiste, sau chiar îmi pasă de sentimentele ei?)

Pentru persoanele care încă n-au atins acest punct de cotitură și încă se sperie de ideea că-i iubește cineva, Etzion spune că trebuie să te-ntrebi: ce mă îngrijorează? Te temi s-o dezamăgești, ți-e frică să o rănești? E faza că vrei o chestie, dar n-o vrei și pe cealaltă? Te gândești doar la tine? Nu te gândești și la ce vrea persoana respectivă? Nu ești realist cu ea?

„Poți să fii foarte sincer despre orice formă de explorare vrei tu, indiferent că e o relație pe bune sau prietenie sau sex. Și poți să găsești alți oameni care caută exact același nivel de explorare”, a spus Etzion. „E eronat să crezi că trebuie să fii manipulator ca să primești nivelul de implicare pe care ți-l dorești.”

Și se aplică pentru orice fel de relație – indiferent că e cu „sufletul tău pereche” sau prietenie cu sex. De multe ori ținem la oameni în feluri care arată altfel decât iubirea pe care o vedem în filmele de dragoste – dar tot ocupă un loc special și important în viața ta. În loc să te gândești că tu, ca doctorul Strange, poți să prezici cu exactitate cum o să se termine lucrurile, poartă-te ca un adult și vorbește cu partenerul despre relația voastră. În loc să presupui că cineva e îndrăgostit de tine, întreabă.

A oferi iubire e o experiență plicticoasă și obositoare emoțional: trebuie să-ți câștigi, aperi și sporești iubirea de sine, în timp ce rămâi răbdător și plin de speranță că, într-o zi, cineva o să-ți întoarcă sentimentele. Iubirea e o experiență a umilinței – iar a fi umil e ceva ce bărbații clar ar putea să învețe să facă mai bine.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.