De ce ignoră Vestul războiul din Ucraina?

Războiul e în toi și oamenii mor. Marii majorități a oamenilor nu le pasă de asta din cauza unui amestec de motive bigote și ignorante.

|
iun. 14 2018, 4:00am

Fotografie de Chris Yapp  

De fiecare dată când mă întreabă cineva despre reportajele pe care le fac despre războiul din Ucraina, aud chestii superficiale ca: „A da, încă mai e?” sau „Nu s-a terminat acum ceva vreme?”

De obicei folosesc anecdota asta dintr-un articol genial din Guardian de anul trecut ca să le răspund. Întâmplarea a avut loc în 2017 când o fetiță era în casă și se uita la desene animate în Avdiivka, la linia de contact dintre separatiștii din Rusia și armata ucraineană. Aș putea să invoc o metaforă din Mad Max pentru orașul ăsta din prima linie, dar războiul din estul Ucrainei nu e din filme, la dracu! E real.

Ea se joacă și luptele încep, așa cum se obișnuiește în fiecare zi în jurul orei 16, ca un ritual dement al ceaiului. O bucată zburătoare de mortar aterizează în curtea unde mama și prietenii săi se bucurau de soare. Fetița fuge din casă și anunță pe stradă și țipă că mama ei nu mai are cap.

Războiul este fierbinte. Ceea ce înseamnă că e un război în plină desfășurare și nu s-a mai oprit din 2014. Vestului pur și simplu nu-i mai pasă din cauza unui amestec de motive parțial bigote și ignorante. Ăsta nu e un Război Împotriva Terorismului epic unde tipii răi lovesc clădirile cu avioane, decapitează jurnaliști, țin sclavi pe yazidiți sau plănuiesc atacuri la concerte rock din Paris. În ăsta, binele și răul îi învăluie pe soldații care scriu în chirilică și care seamănă vag cu oamenii pe care îi știi de acasă. Asta se întâmplă în fostul bloc sovietic; într-un loc pe care conștiința vestică îl acceptă ca unul de război și violență. Până la urmă, este vorba despre slavi care se bat cu slavi și totul e îndeajuns de estic încât să nu ajungă aproape de locurile care contează cu adevărat, nu?

Dar războiul a luat deja peste zece mii de vieți în ultimii patru ani, fără niciun semn de atenuare și a cauzat o criză umanitară de miliarde de dolari. În mod ironic, presa din vest vorbește într-o manieră poetică despre comploturi și amestecuri rusești; în același timp, ei ignoră prima linie din acest război între Moscova și democrația vestică, care se întâmplă în Donbas. Cu excepția faptului că, în acel loc, lucruri ca atacul DNC, Robert Muelle sau Paul Manafort nu sunt în mintea soldaților din niciuna din părți, ale căror fețe spun totul: M-am săturat de moarte și distrugere.

Am început reportajele în Ucraina în 2016 și am văzut acele fețe cum bombardau peste tot în prima linie din Donbas. Fie că erau soldați normali din armată care renunțau la armura de pe corp și luptau în tricouri într-un șanț aproape de Promzona sau milițieni în Marinka care mănâncă kolbasa între focurile armate sau o babushka care se ascunde în pivnița ei întunecată în timpul bombardamentelor – este un aspect inconfundabil. Unul complet străin pentru un tip care a crescut în suburbiile din Ottawa.

Fotografie via Chris Yapp

Sigur, ostilitățile au mai încetat după apogeul clar al luptelor din 2015, dar în loc de atacuri majore cu ciocniri uriașe și elicoptere doborâte la pământ, ambele părți s-au așezat în tranșeele lor (care arată ca bătălia de pe Somme), pietrificați pe poziții și în fiecare noapte îi dau drumul: cu arme de foc și grele. Bubuiala artileriei grele crește în mod constant, în timp ce focurile de avertizare, luminile dronelor și fumul colorează cerul. Câteodată se aude și tunetul rachetelor Grad. Și undeva în timpul acestor ciocniri nocturne, de-a lungul primei linii expansive din Donbas până la Donețk și orașele din apropiere, oamenii mor. Civili și soldați de asemenea.

Președintelui Donald Trump îi place să vorbească dur despre război. Are un buton mai mare ca Kim Jong Un. Micul om rachetă. În fine. Dar nu a văzut sau fost în prejama unuia. Nici nu a făcut ceva, el sau comunitatea internațională ca să încheie cu adevărat criza din Ucraina, fericit să continue acest război ignorat și blocat într-un purgatoriu mizerabil în care un popor îndepărtat moare ca să mențină pe linia de plutire un joc de șah geopolitic.

Dacă ai merge la Donbas, în conflict, ai vedea haite de câini aparent sălbatici care mișună peste tot, până realizezi că majoritatea încă au zgărzi; sunt rămășițele civililor care și-au abandonat animalele de companie la începutul războiului cu câțiva ani în urmă. Sunt în regulă totuși, se întorc la instinctele lor de bază: fug în haite, se bat și se fut într-un piesaj bombardat, presărat cu clădiri acoperite cu flori prinse în pereții distruși, sticlă sfărâmată și câmpuri minate. Fecale umane și animale peste tot. Este genul ăla de loc unde orfelinatele vechi, acoperite cu desene colorate șterse și pantofi de copii aruncați în piscine gonflabile umplute până la refuz, s-au transformat în ascunzători pentru lunetiști și morgi.

Bătălia începe la ora 16 și ține toată noaptea. Deci pregătește-te de spectacol.

Autorul, în Ucraina. Fotografie via Chris Yapp.

Cel mai mult vei vedea reminscențele unui trecut nu atât de îndepărtat: autocare școlare bombardate, costume proaspat spălate care n-au fost niciodată desfăcute. Vei vedea multe din astea. Odată, am observat o sanie cu încălzire centralizată GT care era cocoțată pe niște moloz în timpul unui foc armat. Am râs (nu era versiunea Brett Hull).

Între timp, cât se desfășura showul ăsta de groază, comunitatea internațională a venit cu niște idei de a trimite pacificatori. Dar Putin nu le va accepta, iar Vestul nu se grăbește să-l convingă.

„Trebuie să înveți să-ți placă lupta”, un soldat ucrainean mi-a spus odată. „Așa supraviețuiești. Și acum iubesc asta.”

Bine ai venit în războiul uitat al Europei, cel de care nu îi pasă Vestului și nu se termină vreodată. De fapt, se desfășoară chiar acum.

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE