Cum e viața când ești analfabet și nu ai cum să schimbi asta

(Foto sus: O persoană non-analfabetă care-i citește o carte unui copil. Foto: dassel via Pixabay )

Aveam 17 ani când am terminat de citit toate cele 291 de pagini ale cărții  Belle De Jour: Secret Diary of a Call Girl, în vacanță în Benidorm cu prietenele mele. Ai putea să pufnești că Belle și aventurile ei sexy și împiedicate nu constituie chiar o carte adevărată; dar chiar și-o operă catalogată drept „gunoi" mi-a dat de furcă timp de 14 zile. Până atunci, nu mai citisem o carte întreagă în viața mea.

Am crescut în Lancaster, pe coasta de nord-vest, iar ai mei erau incredibil de ocupați cu munca. Aveau patru copii, doi câini, două pisici și-un șarpe de întreținut. Acasă n-aveam bibliotecă – nici noi și nici cunoștințele noastre. Când eram mic, dacă mă așezam să citesc, îmi luam instant miștouri și rușine – cărțile erau pentru tocilari.

Nu eram nici pe departe analfabet, dar în lumea mea, importanța cititului n-a fost niciodată prioritizată. La noi la școală, biblioteca fusese transformată într-o unitate de izolare comportamentală. Nu prea ne îndemna nimeni să devenim criticii literari de mâine.

Pentru mine, cititul e azi o parte importantă din viață. Dar mulți poartă după ei analfabetismul până la vârste avansate. Norman Annal, azi în vârstă de 69 de ani, nu citise niciodată o carte pe bune, până n-a ieșit la pensie. „Mi-am scos apendicele fix înainte să-mi dau [examenul] 11-plus și după aia a trebuit să stau acasă opt săptămâni", mi-a explicat acesta la telefon. „Era o perioadă crucială, iar eu am ajuns în  voia sorții: am picat în clase din ce în ce mai slab cotate, până am ajuns în grupa cea mai de jos, cu alți copii care abia puteau să vorbească, darămite să scrie și să citească."

Norman, care s-a născut  la Thurso, un orășel din cel mai nordic punct al Scoției, s-a lăsat de școală la 15 ani, ca să muncească în construcție: „Nu m-am regăsit niciodată într-o situație sau o atmosferă în care cărțile să fie apreciate: nimeni nu vorbea niciodată despre cărți – nu existau conversații de genul, «Și, ce mai citești acum?», sau, «Cartea asta e atât de mișto, pentru că…»", își amintește Norman. „Dacă făceai muncă fizică puteai să fii complet analfabet și să te descurci. Puteai să treci destul de ușor prin viață. Dacă începeai să citești o carte pe șantier, lumea credea c-ai luat-o și tu razna."

Pentru Norman, traiul la intersecția dintre o viață de familie cu venit mic, un sistem de educație precar și o lume în care capitalul cultural al unei „cărți bune" nu exista, privat de prezența adulților-model care să citească, a dat naștere unei norme de nechestionat care spune să nu citești absolut niciodaată.

Azi, Norman are timp liber să încerce să descopere bucuria lecturii. Dar pentru mulți oameni care nu știu să citească, pur și simplu nu există un moment bun să se-apuce. „Nu citesc niciodată de plăcere", explică Danielle Taylor, mamă a doi copii și instructor de echitație din Lancashire. „Mi se pare că o carte îți dă mult de muncă. Și nici când eram în școală nu-mi amintesc să fi citit. Pentru examenele GCSE nu înțelegeam cărțile – limbajul și chestiile [din], gen,  Romeo și Julieta – și pentru că nu sunt un bun cititor, dacă limbajul nu-i pe înțelesul meu, mi se pare greu să citesc – și plictisitor."

Alfabetizarea și slaba alfabetizarea sunt mult mai răspândite decât ai crede. Motivul pentru care analfabetismul trece neobservat pe sub radar e că, prin însăși natura sa, e un criteriu de excluziune.

Majoritatea, dacă nu toate, metodele de comunicare necesită niște abilități de alfabetizare: scrisul de SMS-uri, căutarea unui nume în agenda mobilului ca să dai un telefon, utilizarea Google Maps, ca să afli unde te duci. Asta înainte să intre în ecuație povara căutării unui job sau a înscrierii pentru beneficii sociale sau a îngrijirii propriei sănătăți. E ușor să uiți complet de oamenii care nu știu să citească și să scrie.

Analfabetismul e și o metodă de excluziune culturală: dacă nu citești cărți sau ziare, cadrul tău de referință devine mai limitat. Consumăm și ne reamintim expresii și pasaje întregi în grupurile noastre de prieteni și-n comunitățile de care aparținem. Nu ne dăm seama câte dintre conversațiile și conexiunile noastre sociale încep de la a citi ceva.

„Cărțile au și o chestie de snobism", adaugă Norman. „Acum citesc mult și observ că aș putea să citesc o carte pe care o persoană  intelectuală s-o considere un gunoi, iar mie să-mi placă la nebunie. M-aș abține să comentez pe tema asta în anumite cercuri. Aș zice: «A, citesc Dickens» și așa aș putea să trec peste orice. Dar, de fapt, la ora actuală citesc povestiri scrise de fanii lui Jane Austen și-mi plac la nebunie, dar n-aș recunoaște niciodată.

În 2014, Ministerul Educației a publicat un studiu care demonstrează că unul din cinci copii nu știe să „citească bine" până la vârsta de 11 ani. Un raport mai recent al OECD estimează că în Marea Britanie există nouă milioane de adulți cu abilități reduse de alfabetizare (adică peste un sfert).

„Cifrele astea nu țin cont de persoanele cu o gamă variată de probleme diverse, cărora le e greu să citească din alte motive decât faptul că n-au abilitățile necesare", adaugă Sue Wilkinson, CEO la The Reading Agency. „De exemplu, persoanele cu tulburări psihice nu foarte grave, pentru care e greu să se concentreze asupra unei cărți, sau persoanele cu boli gen demență, sau cei orbi sau care văd parțial."

Efectele analfabetismului bat până departe. Există o corelare directă între slaba alfabetizare și criminalitate; un studiu recent efectuat în Marea Britanie de către The Literacy Trust a dezvăluit că „60% din populația din închisori are dificultăți cu abilitățile de bază pentru alfabetizare." Mai există și o corelare între analfabetism și alfabetizarea limitată și accesul la îngrijire medicală eficientă. Autoritatea pentru sănătate publică din Anglia raportează că 42% dintre toți adulții cu vârsta de muncă nu sunt în stare să acceseze informații care țin de serviciile de sănătate cotidiană și, drept urmare, există o legătură directă între slaba alfabetizare și efectele negative asupra sănătății. Evident, analfabetismul e corelat și cu alți factori, printre care contextul socioeconomic, dar chiar și când aceștia sunt luați în calcul, tot analfabetismul e un predictor mai bun al sărăciei, al stării proaste de sănătate și al probabilității de a ajunge în sistemul de drept penal decât majoritatea celorlalți factori.

„Cu cât citesc mai puțin, cu-atât mi-e mai greu să citesc. În ziua de azi există atâtea chestii care te distrag și sunt atât de obosită, pentru că am doi copii", adaugă Danielle. „Dar citesc cu copiii, pentru că știu cât e de important și vreau să aibă acces la tot ce-și doresc. Dincolo de asta, mie nu mi se pare atât de important să-mi îmbunătățesc abilitățile de lectură, pentru că am senzația că acele cărți care nu-s Katie Price sau ceva nu sunt scrise pentru mine, așa că ce rost mai are?"

Bucuria de a aborda o „carte bună" e trecută atât de des sub tăcere într-o lume în care n-ai niciun beneficiu social sau cultural din asta. În zonele din care provenim eu, Danielle și Norman se pune foarte rar accent pe expansiune intelectuală, bunăstare și imaginație – toate lucrurile acestea extraordinare, asupra cărora lectura poate să aibă un efect pozitiv.

Importanța cititului ne e indusă constant, prin intermediul inabilității de a supraviețui fără această abilitate. Stigmatizarea analfabeților sau a celor cărora nu le place să citească pentru că li se pare greu, vine în multe forme, de la judecarea alegerilor literare ale unei persoane până la a râde și a face mișto de persoanele cărora le vine greu să citească cu voce tare sau să scrie perfect coerent (să-ți aduci aminte de asta data viitoare când faci mișto de o persoană care încurcă „sau" și „s-au" pe Facebook). E imposibil să te pui în papucii unei persoane căreia îi e greu să citească, pentru că tocmai ai citit asta. Dar când abilitățile de lectură se fundamentează atât de des pe clasă și venituri, trebuie să ne lărgim orizonturile, ca să fim mai toleranți și să-i ajutăm mai mult pe cei cărora le e greu să folosească cuvintele pentru propriul beneficiu.

Traducere: Ioana Pelehatăi