Cum arată viața românilor la capătul metroului spre Preciziei, între cămine de lux și fabrici

Dintre toate capetele de linie ale metroului bucureștean (nu foarte multe), cred că zona Preciziei ar putea candida, cu succes, în topul celor mai urâte locuri din București. Atât de urât, încât ar putea funcționa pe post de decor pentru un B-movie american despre Estul Europei. Hei, adaugă câinele cu o mână în gură și ai celebra scenă din Eurotrip – cu mai puține blocuri și mai multe spații industriale.

Bine, stația asta s-a numit cândva Industriilor, dar în 2009 i-au schimbat numele. Ar fi fost cool ca zona să fie transformată, în timpul ăsta, într-una urbano-artistico-hipsterească, așa cum se întâmplă în alte orașe europene, vezi Berlin, Londra, Paris sau chiar Belgrad. De fapt, la nivel european, e chiar un trend care face bine atât social, cât și economic. Și, mai ales, încurajează viața culturală a orașului.

În fine. Deși fac legătura între numeroase fabrici și depozite - plus câteva saloane de nunți deghizate în depozite, pentru că nu există loc în orașul ăsta suficient de urât, încât să nu poată găzdui saloane de nunți - trotuarele de la Preciziei au parte de la fel de puțin asfalt și la fel de mult noroi ca un drum sătesc complet uitat de autoritățile locale.

Din nefericire, sunt de asemenea și dovada faptului că industriașul român are grijă fix de propria curte și atât, fără să-l mai doară de mizeria care-i bate în poartă.

Vizavi de drumul pe marginea căruia paște liniștit calul, ca într-un nostalgic tablou balcanic decupat din anii 90, se ridică cele câteva corpuri de birouri și cămine private de la Westgate, proaspăt vopsite în nuanțe pastelate, într-un contrast usturător de cinic cu restul străzii.

Împreună, toate formează un microcosmos care reflectă perfect periferia bucureșteană, învelită călduț în straturi peste straturi de nepăsare, unde rezistă, ca într-o bulă protectoare, trecerii timpului și schimbării primarilor.