Românul care îți rupe retina mai tare decât Dali

Ion Bârlădeanu a devenit cunoscut prin lucrările sale mai puțin tipice, mai mult dada-iste, cu o notă de comunism sufocant și iz de neo-pop românesc. Pentru că toate lucrările sale sunt tipic românești. Respiră prin hârtia cartonată, prin mâțe naziste, prin băuturi scumpe, prin femeile anilor 80 și zâmbetele lor golanești, prin copii cu fețe de adulți bețivi și rânjet sadic. Și prin avioane, frate! Câte avioane!

De obicei nu urc cu liftul. Dar am zis să-l iau până la cinci, la galeria H 'art, unde Ion Bârlădeanu avea vernisajul expoziției Făt Frumos cel urât, o serie de colaje de la începutul anilor 80. Aveam carnețelul pregătit, mă gândeam cum să-l abordez, cum să aduc vorba de. Din păcate, când am ieșit din lift, Făt frumos era scos într-un scaun cu rotile, după ce niște indivizi i-au servit prințului prea multă pălincă. Am rămas cu puhoiul adunat la deschidere, un amalgam de intelectuali și hipsteri, că tot vă place cuvântul ăsta de căcat, apărut și el pe post de trend diferențiator.

Mă simțeam ca-n copilărie, când răsfoiam la bunici te miri ce reviste uitate de vreme, „almanahe" și șoimi ai patriei șifonați, toate în tonuri de galben stacojiu și cu miros de hârtie veche. Filme dom-le! Are nea Ion un stil lăuntric de a meșteșugi până și din coceni de porumb și murături o lume imaginară, de te lasă cu-n iz în nări. În funcție de când te-ai născut, izul este pregnant, nostalgic, acru sau neînțeles într-u totul. Cert este că fiecare lucrare are povestea ei vizuală. Și una de după culise, probabil. Moravurile ușoare, caragialismul și critica mascată a unei societăți românești ascunse se remarcă prin scene specifice, poate chiar trăite live în unele aparamente mohorâte. Lucrările sunt un fel de râs cu plâns, un fel de artă contemporană, scoasă din dulapul unui călător în timp, o voie bună sarcastico-crudă, veritabil autohtonă.

Nu are rost să mai descriu nimic, c-am să bat câmpii. Ăia patriotici. Cei pe care îi numim artiști în ziua de astăzi, care se îndreaptă majoritatea cam în aceași direcție, n-au suflet. Lucrarile lor au poate doar un gram de inspirație, muncă – nu zic nu – , coloristică și stil întortocheat, împletit cu experiențele de prin alte țări străine, dar parcă le lipsește ceva. Le lipsește românul din ei. Mulți și-au pierdut identitatea culturală și se-nghesuie la ușa contemporaneitații, bătând puternic cu pumnu-n ea, să li se deschidă. Mie așa mi se pare. E doar o părere. Dar nea Ion este creatorul ăla de după zidurile gri, in stil hip-hop, e făuritorul ăla de prostituate pe care le întâlneai pe Mătăsari în vremurile bune, e creatorul unei lumi românești optzeciste populate până la refuz de influențe occidentale și americănisme; nea Ion concepe din gunoaie și resturi o realitate existentă și astăzi.

Dacă te uiți bine la colajele de mai jos, o să te doară retina de atâta sinceritate, o să se dilate pupila de simplitatea imaginilor aleatorii, care puse cap la cap, au format o expoziție tipic românească cu care ne identificăm vrând-nevrând.

Nea Ion, jos pălăria, ești boem până-n măduva oaselor!

Citește și Colecția de pălării a lui Ion Bârlădeanu

Urmărește VICE pe Facebook