Şase proiecte artistice despre confidențialitatea online

Simplitatea cu care folosim rețelele online ne face adesea să uităm valoarea a ceea ce distribuim. E atât de ușor (mai ales că e gratis) să trimiți un link sau să încarci o fotografie nouă pe Facebook, încât adesea nu ne gândim care ar fi costurile ascunse al unui astfel de gest. Ne aflăm încă într-o perioadă ciudată de tranziție în care n-am învățat să luăm în considerare linia fină dintre public și privat în domeniul online și să ne gândim că identitățile noastre online au valoare monetară reală. Informațiile pe care le distribuim despre noi sunt de fapt plata pentru serviciile pe care le credem gratuite. Informația a devenit moneda noii noastre culturi sociale online.

Fie că e vorba de Google, Twitter sau Facebook, toate aceste site-uri au politicile lor de confidențialitate și colectare de date și mulți dintre noi nu știu ce înseamnă ele, pentru că puțini stau să citească ce e scris cu litere mici. Dar un grup de oameni care investighează aceste politici și consecințele lor (în afară de avocați, mă refer) sunt artiștii care lucrează în universul digital.

Așa cum e extraordinar ilustrat în episodulSouth Park Human CentiPad, e uimitor cât de puțin dăm atenție lucrurilor cu care semnăm că suntem de acord. Ne oferim pe tavă multora dintre aceste companii fără să ne dăm măcar seama. Asta se întâmplă parțial din cauza limbajului legal cu care sunt scrise condițiile de utilizare și parțial din cauza libertății care ne orbește și nu observăm consecințele angajamentului nostru.

Fiecare dintre artiștii de mai jos a comentat într-un mod unic despre problema colectării de date, a identității și a politicilor de confidențialitate. Unii sunt mai critici ca alții, dar în toate cazurile, artiștii vor să ne facă mai conștienți de felul în care sunt folosite informațiile noastre și ce înseamnă asta pentru intimitatea noastră și identitățile noastre.

Google Alarm – FAT Lab

Deși e deja vechi de câțiva ani, acest proiect plin de umor e mai actual ca niciodată, având în vedere noua politică de confidențialitate Google. Dacă îți instalezi add-on-ul Fat Lab în browser, o alarmă va suna de câte ori trimiți informații către Google. E destul de înfricoșător să vezi cât de des sună alarma chiar și pe site-uri la care nu te-ai aștepta, cum ar fi Vimeo. Asta arată cât de atotpătrunzător a devenit Google.

A Charge For Privacy – Branger_Briz

Instalația făcută de Branger_Briz îți transformă pe bune informațiile în bani și taxează utilizatorii pentru ele atunci când vor să-și încarce telefoanele la cabina personalizată de încărcare. Cabina de încărcare a fost inaugurată la Art Basel în decembrie anul trecut și valorifică utilizarea crescută a telefonului pe care o experimentăm cu toții la conferințe și festivaluri. Utilizatorii plătesc pentru servicii nu doar prin încărcarea fotografiilor lor în cadrul instalației, dar și oferindu-le legal grupului Branger_Briz și permițându-i să facă ce vrea cu ele. E interesant de notat că artiștii folosesc pentru asta chiar termenii din politica de utilizare a Facebook, cuvânt cu cuvânt, pentru a stabili cadrul legal care să le permită să facă asta.

Face to Facebook – Paolo Cirio, Alessandro Ludovico

Forțele rețelelor sociale cărora le trimitem informațiile nu sunt singurele care au acces la ce postăm. În funcție de setările noastre de confidențialitate, fotografiile și detaliile noastre intime pot fi la fel de expuse și oricine le poate descărca. Face to Facebook a furat un milion de fotografii de pe Facebook folosind un software de recunoaștere a feței și le-a postat pe un pseudo-site de dating, unde utilizatorii sunt cuplați cu un potențial partener. Dacă oricine ne poate folosi fotografiile în scopurile proprii, cam cât înseamnă că ne sacrificăm identitatea?

fbFaces – Joern Roeder, Jonathan Pirnay

Foarte asemănător cu Face to Facebook e proiectul fbFaces, care caută profilele publice și copiază fotografiile de profil, ID-ul de Facebook și numele, după care face același lucru cu conturile prietenilor tăi. Artiștii au printat profilele descărcate și le-au transformat într-un tapet cu care au acoperit suprafața unei camere. Pozele de profil sunt reduse la nivelul de pixeli, ca pentru a le face insignifiante în simplitatea furtului lor. Nu mai reprezintă oameni, ci informații ușor de descărcat și însușit – simpli pixeli.

My Little Privacy – Niklas Roy

Probabil ca un punct de sprijin pentru a încerca să ne protejăm informațiile, această mică perdea automată încearcă să acopere o fereastră întreagă de trecători. De câte ori trece cineva prin zonă, perdeaua se străduiește să-și mențină poziția în fața lor, dar e foarte greu să-i urmărească. Când dezvăluim atâtea lucruri despre noi online, devine practic imposibil să ascunzi totul, așa că intimitatea nu prea există cu adevărat.

Memopol-II – Timo Toots

În timp ce Google Alarm ne avertizează de câte ori gigantul tehnologic ne colectează informațiile, Memopol-II ne arată cât de interconectate ar putea fi într-o zi acele informații. Mașina monolitică reprezintă o viziune distopică a viitorului în care dacă introduci un card de identificare, toate informațiile despre tine vor fi stocate din bazele de date internaționale și de pe internet. Informațiile sunt vizualizate apoi pe un ecran mare. Oricât de înfricoșătoare ar fi acea viziune, are efectul pozitiv de a-ți aglomera toate informațiile și a-ți arăta cam pe unde te situezi online. Ne dezvăluie identitatea digitală, astfel încât să fim măcar conștienți pe unde ne-am lăsat amprentele.

Dacă ați găsit pe internet și alte proiecte legate de confidențialitate, vă rugăm să ni le împărtășiți prin comentarii.

Traducere: Oana Maria Zaharia