Jocul cu delfinul Ecco e inspirat de un trip cu ketamină

Nu-mi amintesc cum am ajuns să am o copie a jocului Delfinul Ecco. Știu că preferam să joc jocuri cu bătaie, așa că un joc despre un cetaceu care își caută familia ar fi însemnat, în mod normal, un afront, pentru creierul meu de copil însetat de sânge.

Totuși, a devenit unul dintre jocurile mele preferate de la Sega și a reprezentat o schimbare binevenită după jocurile cu golani pe care le jucam, gen Streets of Rage 2. Personajul principal e un delfin pe nume Ecco, căruia o tornadă misterioasă i-a furat familia din ocean. Se pare că a fost răpită de un grup de extratereștri cunoscut sub numele de Vortex, care au venit pe Pământ ca să recolteze resursele naturale, printre care și fauna și vegetația marină. În misiunea lui, Ecco ajunge în Atlantis, după care călătorește înapoi în timp, printr-o combinație dubioasă de portaluri, ca să se confrunte cu Vortex în cuibul lor, Mașinăria.

Ecco a fost un hit pentru Genesis la începutul anilor '90 și începutul unui serial de succes care a durat până s-a închis Dreamcast. Nu m-am gândit mult la jocul ăsta până anul trecut, când l-am citit pe John C Lilly.

Lilly a fost un om de știință cunoscut și respectat, interesat de biologia marină și de comunicarea între specii. La începutul anilor 1960, a primit fonduri de la NASA ca să cerceteze dacă delfinii pot fi învățați să vorbească. Logica NASA era așa: dacă o să învățăm să comunicăm cu delfinii, o să ne fie mai ușor să conversăm cu extratereștrii când o să ne facă o vizită.

Lilly a inundat o casă din Caraibe, ca delfinii să poată locui cât mai aproape de el și echipa lui, din care a făcut parte și Margaret Howe Lovatt, femeia care a făcut sex cu unul dintre animale. Experimentul a eșuat, pentru că nimeni n-a reușit să facă delfinii să vorbească – deși e un clip pe YouTube în care un delfin aproape spune „Hello, Margaret". Lilly a pierdut finanțarea, s-a îndepărtat de știința tradițională și a trecut la pseudo-misticism și experimente chimice.

Prin 1971, Lilly căuta un leac pentru migrenele cronice de care suferea și un prieten i-a sugerat să încerce ketamină. Pe atunci, ketamina nu era un drog popular cum e azi. Era folosită recreațional de un mic grup de pasionați. Când s-a aflat sub influența unei mici doze de K, Lilly a spus că a simțit cum migrena îi e înlăturată din corp și de atunci n-a mai suferit niciuna. Încurajat de această experiență, a dezvoltat o afecțiune de durată pentru substanța pe care a numit-o „vitamina K", pe care și-a injectat-o regulat, în doze mai mari.

Dar nu i-a ajuns să ia ketamină singur. L-a rugat pe prietenul lui, dr. Craig Enright, să-l asiste înăuntrul unui bazin de deprivare senzorială. S-au gândit că, prin folosirea bazinului, stimulii externi vor fi reduși semnificativ, iar experiența psihedelică interioară va fi mai intensă. Niciunul dintre ei nu s-a gândit că ceea ce făceau era foarte periculos – nu e deloc o idee bună să combini plutitul pe apă cu drogurile tranchilizante. Soția lui Lilly, Antonietta, a trebuit să-l resusciteze o dată, când aproape s-a înecat. Aceste experimente vor sta la baza romanului din 1978 al lui Paddy Chayefesky, Stări Modificate, pe care Ken Russell l-a transformat, mai târziu, într-un film.

Trailerul la „Stări Modificate"

În timpul sesiunilor, Lilly a ajuns să creadă că era contactat de o entitate organică extraterestră numită Biroul de Coincidență cu Pământul – ECCO. Acest grup de extratereștri era benevol, omniscient și se ocupa de chestiunile pământești. Cu excepția cazurilor în care nu erau atât de prietenoși, iar la un moment dat Lilly a avut impresia că i-au desprins penisul:

În seara aceea am luat 150 de miligrame de ketamină și deodată Biroul de Coincidență cu Pământul mi-a desprins penisul și mi l-a înmânat. Am țipat de groază. Soția mea, Toni, a alergat din dormitor și mi-a spus: „E atașat de corp." Atunci am strigat spre tavan: „Cine dracu' e la conducere? Niște copii nebuni? "

Există niște similarități clare între Delfinul Ecco și fanteziile cu ketamină ale lui Lilly. E ca și cum povestea jocului e o combinație între interesul lui pentru delfini și filosofia dubioasă pe care o scotea pe gură când revenea la realitate din fenomenalele tripuri pe K.

Pe lângă ECCO, Lilly a întâlnit și o altă formă de viață extraterestră numită Inteligența Solidă de Stat. Spre deosebire de entitățile din ECCO, SSI se născuseră din sistemul solar mecanic, iar principalul lor scop era să distrugă Pământul și omenirea. O poveste asemănătoare cu cea din filmele în care omenirea se luptă cu roboții deveniți răi. Normal că-ți vine să-i compari pe SSI cu inamicii Vortex din Ecco, malefici și răpitori de delfini.

Poate că discursul meu seamănă cu cel al personajului lui Danny Dyer, Moff din Human Traffic (vezi mai sus), dar cred că teoria asta are mai multă substanță decât alte referințe la droguri din alte jocuri video – cum ar fi ciupercile halucinogene din jocurile Super Mario sau pastilele pe care le înghițea Pac-Man prin labirinturile bântuite. Dar teoriile astea sunt privite ca niște speculații de drogați după al treilea joint. Nu există vreun designer de jocuri care să le confirme.

Iar Ed Annunziata, creatorul jocului Delfinul Ecco, a vorbit foarte puțin despre Lilly, ceea ce face comparația mea între joc și filosofia drogurilor dezvoltată de Lilly să pară doar o altă coincidență. Până când o căutare pe internet mi-a dezvăluit o singură postare, republicată ulterior pe o pagină de Facebook. E scurtă, dar revelatoare: „Nu, n-am luat niciodată LSD, dar l-am citit mult pe John C. Lilly. "

Deci, iată, a zis-o chiar creatorul: Ecco s-a inspirat din scrierile lui Lilly, iar asta e dovada că fanteziile induse de tranchilizantul pentru cai pot alcătui baza unor jocuri super mișto. Și asta ar trebui să fie o provocare pentru tinerii creatori de jocuri din ziua de azi.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre experimente psihedelice:
Să fie ecstasy soluția pentru anxietate și autism? Vrăjitorul drogurilor psihedelice, care a avut cel mai mare laborator de LSD Toate experimentele făcute de americani pe oameni