Uneori, doctorii chiar nu pot face nimic pentru tine

Salutare, saci protoplasmici de calciu şi alte porcării aflaţi în continuă descompunere. Numele meu e Mona Moore. Evident, acesta nu e numele meu real, dar sunt un doctor adevărat. Dar să nu vă pară rău de mine, pentru că asta înseamnă că o să am mereu un job şi un apartament de zece ori mai mari decât al vostru (asta pentru că nu sunt doctoriţă în România) şi o să vă spun ce să faceţi pentru că ştiu mai multe decât voi.

Credeți că doctorii știu ce fac? Ăsta e un mit. De cele mai multe ori habar n-au care e problema pacientului. Cu cât câștig mai multă experiență ca medic, cu atât îmi dau seama că slujba ta ca doctor e să reușești să spui lucruri cu autoritate și să speri ca nu-ți moare pacientul – chestia asta funcționează de cele mai multe ori. Cei care mor ar fi murit oricum.

Vă așteptați să fiu omniscientă. Vă așteptați să-mi arătați alergia de pe piele și să vă spun direct dacă aveți sifilis sau dacă e doar o arsură rezultată în urma frecușului de covor, idioților. Veniți cu degetul întins, îmi spuneți că vă doare și vă așteptați să vă explic imediat cauza durerii. Da, uneori mă prind care e problema și o pot rezolva, dar alteori corpul nu funcționează corect. Vă pot spune în termeni medicali care e problema, dacă vă face să vă simțiți mai bine, dar de multe ori, diagnosticul e doar o speculație mai bună sau mai rea.

Tocmai am dat niște examene, ceea ce înseamnă că sunt mai calificată pentru următorul job și o să am o poziție mai înaltă. Alți doctori o să-mi ceară părerea când nu cunosc răspunsul. Dar nu cred că vreau responsabilitatea asta. Medicina e o știință imperfectă. Uneori o infecție la piept poate arăta ca și cum ai apă la plămâni și viceversa. Doar că la una trebuie să scoți lichidul, iar la cealaltă trebuie să recomanzi mai multe fluide. Poate fi o problemă de viață și de moarte. Când nu știu ce e de făcut, întreb pe cineva mai mare în funcție. Dar ce fac dacă eu sunt cel mai mare în funcție?

Nu las să se vadă asta, dar de multe ori sunt speriată ca dracu' când sunt în spital. Uneori mi se pare că sunt o fetiță care se joacă de-a doctorul. Sau că sunt într-un coșmar și dintr-o clipă în alta va ieși la iveală că habar nu am ce înseamnă să fii doctor. Și toți cei din salon o să mă arate cu degetul și o să râdă, spunând că sunt o incompetentă.

În adâncul meu știu că nu râde nimeni de mine și nu mă dă nimeni afară din spital. N-am omorât pe nimeni. N-am făcut nicio greșeală fatală. Sunt chiar un doctor fenomenal. Colegii mă laudă. Trec toate examenele. Primesc mereu oferte bune de joburi. Și nu sunt singurul doctor care se îndoiește de sine. Ironia e că, cu cât ești un doctor mai bun, cu atât mai repede îți dai seama că nu știi care e problema. Doctorii aroganți și siguri pe ei iau decizii în grabă, ducând la și mai multe probleme. Doctorii juniori vor să arate că sunt buni și pun diagnostice una-două, fără să investigheze prea mult. Cei mai talentați doctori sunt cei care recunosc că nu sunt siguri și analizează totul în profunzime. La Urgențe, toată chestia e să împiedici omul să moară atâta timp cât să apuci să-ți dai seama care e problema cu el. Fiecare pacient e ca un puzzle cu indicii, uneori înșelătoare. Bucuria meseriei noastre e să rezolvăm puzzle-ul. Dar nu e un puzzle simplu, un rebus de duminică. Rebusul de duminică nu te dă în judecată dacă-l faci greșit. Și dacă nu reușești să-l rezolvi, nu trebuie s-o anunți pe mama rebusului că fiul ei a murit.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Anterior: Sindromul One-Night Stand