Am fost crescut, ca mulți alți români, de bunici. Bunicul a fost singurul om din viața mea care mi-a dat o groază de lucruri și nu m-a făcut în niciun moment să mă simt dator pentru ele.

La 20 de ani văzusem aproape jumătate din Europa din economiile pe care le făcuse din pensia lui. Când a murit, bunica a scos dintr-un dulap un plic cu trei sute de dolari pe care i-a împărțit familiei.

Când bunica ne-a împărțit cei trei sute de dolari puși deoparte de bunicul, am simțit că mi se întoarce lumea cu susul în jos. În egoismul meu, nu-mi pusesem niciodată până atunci problema că din banii pe care mi-i dădea mie ar fi putut merge chiar el într-o călătorie pe care și-ar fi dorit-o atât de mult. Nu mi-a spus-o niciodată, iar eu, din bula protectivă în care mă crescuse, nu mi-o imaginasem.

M-am simțit norocos și iubit. Pentru că într-o țară ca România, unde o pensie medie ajunge la opt sute de lei, din care jumătate se duce la întreținere și restul pe medicamente, e aproape utopic să-ți imaginezi că bunicii tăi pot trăi decent, după o viață de muncă. Nici nu mai vorbesc să poată pune deoparte pentru cei dragi.

E genul de lucru care te face să te gândești că, dacă nu începi să-ți bați capul cu pensia încă de pe la vreo 20-30 de ani, s-ar putea să te trezești că abia te poți întreține pe tine însuți, d-apoi pe alții. De-asta n-ar strica să arunci un ochi pe proiecte precum pensiopedia.ro, făcut de cei de la NN, care-ți explică cam ce-ar trebui să faci de pe acum, ca să fii sigur că ai ce să le oferi nepoților prin 2050.

Cu ideea asta în minte, m-am dus să vorbesc cu mai mulți bunici pe străzile din București și Sibiu, ca să aflu ce-au visat să le cumpere nepoților.

„Nu e asta bătrânețea pe care am visat-o. Am fost cioban până acum patru ani. De la șapte ani tot cu oile. Am rămas cu un ajutor social de 140 de lei. Stau cu chirie și sunt bolnav de astm și abia mă descurc să îmi cumpăr spray-urile.

Am două nepoate de 13 și 14 ani. Cel mai mult aș vrea să le cumpăr un televizor, să vadă și ele ce se mai întâmplă în lumea asta. Se duc să se uite la televizor prin vecini, dar cât să stai în casele altora?

Aș vrea să aibă televiorul lor, să afle cum e și la alții, le-ar deschide ochii. Sunt și multe prostii la televizor, dar poți să și pierzi multe. Nici eu n-am televizor, dar pentru mine nu mai contează. Pentru ele e mai important."

„Am venit în Piața Obor să vând niște tablouri din casă. Am pensia de o mie de lei, nevasta de șapte sute de lei și ne descurcăm foarte greu. E aici un măcelar care a zis că poate le cumpără. Mă rog, merg să le las și îmi zice abia mâine dacă le vrea. Să vedem. Asta e, nu-mi place să mă plâng, că-s alții care o duc și mai rău.

Eu am un nepot de 22 de ani, îl iubesc ca pe ochii din cap. Din a treia zi când s-a născut a crescut în casa mea. Taică-su n-a dat pensie alimentară, ne-am descurcat cum am putut mai bine. El cerea, „Tataie, ia-mi și mie una, alta", și eu mereu îi spuneam, „Tataie, dacă nu am, ce să fac? Să dau în cap?".

Aș fi vrut să am posibilitatea să-l ajut să aibă o casă a lui, pentru că îl iubesc ca pe ochii din cap. Ăsta e visul meu. Știți cum este. E important să aibă intimitatea lui. Sau măcar o mașină aș vrea să-i iau. Măcar o Dacie. Să aibă și el să facă un drum acolo, cutare, cutare. Asta e boala cea mai grea în viață: să-i vezi pe alții că au și tu nu ai."

(n.r. - Vasile nu a dorit să apară în fotografie)

„Am doi nepoți. Unul are 22 de ani și celălalt are șase ani. Uite, tocmai i-am luat un trening și o bluziță. După ce plătesc toate dările, nu-mi mai rămâne nimic din pensia mea. Am numai o mie de lei. Ca să-mi ajungă banii trebuie să lucrez în plus, îl mai ajut pe unul pe altul. Mai ajut, ca să fiu și eu ajutată, cum se zice.

Visez să-i iau nepotului de 22 de ani o mașină. Am reușit din ce am muncit în plus și i-am dat bani de carnet, dar n-avem bani și de mașină. Și soțul meu e pensionar și lucrează în plus ca paznic undeva, ca să ne mai ajungem cu banii și să-i ajutăm cum putem. Bine că suntem sănătoși. Sincer, e greu să stai acasă și să aștepți moartea. Așa, mai ieși, mai socializezi, mai faci un drum. Uite, vorbesc acum cu dumneavoastră."

„Sunt pensionar și am doi nepoți de șapte ani și 11 ani. După ce plătesc întreținerea și medicamentele, din ce am sau n-am, mai fac cumva să le fac și lor poftele. Uite, de exemplu îmi spun, „Adu-mi și mie niște Eugenii" sau „Ia-mi un kil de portocale". Și eu fac tot posibilul să le aduc.

Dar nu pot să spun că pot să le iau mai mult decât atât. Ar fi bine să am pensia mai mare și le-aș lua ce-ar vrea ei. Bine, poate nu chiar calculatoare și tablete, dar sunt copii de școală, au nevoi multe. Dacă aș avea pensia puțin mai mare, le-aș lua un trening, de exemplu. Sau o șapcă, o bască."

Gheorghe: „Avem doi nepoți, de 17 și 18 ani. Ca să fiu sincer, suntem norocoși că copiii noștri au posibilitatea să le facă toate poftele nepoților și noi ne putem ocupa altfel de ei. Din ce ne rămâne, ne place să călătorim. Nu am luat niciun ban în viața mea de la copiii mei, deși aș fi putut. Dacă aș avea toți banii din lume, aș face din România un loc din care să nu trebuiască să plece nepoții. Sau, măcar, dacă aș avea suficienți bani, le-aș da să plece și să-și facă viața în alta parte."

Magdalena: „Suntem un caz aparte, poate, pentru că ne permitem să ne menținem tonusul și să călătorim în locuri. Am avut noroc cu copiii noștri, că se descurcă pe cont propriu și nu au nevoie de ajutor și în felul ăsta investim în noi. Am fost în Malta, în Palma de Mallorca, în Franța. Vă arăt poze, dacă nu mă credeți. Eu, sinceră să fiu, nu aș vrea ca nepoții mei să plece din țară. Nu aș vrea să am toți banii din lume, că nu cred că e un lucru bun să fii așa bogat. Dar dacă aș avea mai mulți decât am, și eu aș face ceva cu țara asta, să ne placă aici, să nu mai plecăm toți, să nu mă mai gândesc că nepoților le-ar fi mai bine în altă parte. Sper să se rezolve lucrurile aici. Până la urmă, dacă plecăm toți, ce-o să se aleagă de locul ăsta?."

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre cum e să fii pensionar în România:
Am trăit o zi ca pensionar în România și mi-am dat seama ce frumoasă e viața când ești tânăr
Ce să faci ca să n-ajungi la bătrânețe să trăiești din pensia de rahat a statului român
Ce ar trebui să muncești cât ești tânăr ca să fii pensionar ca un boss, în România