Știri

Activista care a trecut prin șapte luni de tortură din cauza regimului pro-rus din Siria

După ce a lucrat ca activistă împotriva regimului Assad, Noura Al-Jizawi a fost „răpită” dintr-un autobuz și închisă șapte luni, fără să fie acuzată. După ce a fost eliberată, ea a devenit o figură emblematică a femeilor siriene.
22.1.17
Ilustrație de Eleanor Doughty

Pentru supraviețuitorii traumelor, de multe ori există un moment decisiv care indică schimbarea de la „normal" la „întunecat", un nou adevăr, în care inimaginabilul devine realitate. Pentru Noura Al-Jizawi, în vârstă de 29 de ani, momentul ăsta a venit acum cinci ani, când patru bărbați în civil au urcat în autobuzul în care era și au cerut ca toți pasagerii să prezinte actele de identitate. Al-Jiwazi mi-a spus că, sub dictatură, ăsta nu era un lucru ieșit din comun, „dar a fost prima oară când au cerut și actele femeilor".

După ce au comparat identitatea ei cu documentele pe care le aveau, ea spune că au amenințat-o cu un pistol și i-a ordonat să vină cu ei. Șoferul i-a adus bagajele din autobuz, în timp ce bărbații îi confiscau telefonul mobil și o agresau verbal. „Am știut că mă arestau din nou", spune ea. „Hai să trecem și de asta."

Ca activistă călită, Al-Jiwazi nu era străină față de agresiunile poliției siriene. Cu ani în urmă, ea fusese arestată din cauza unui articol scris pe blogul ei, pe care guvernul l-a descris ca „având esența unei chestiuni politice". Arestul a fost „normal" și nu a stat la închisoare decât vreo două zile.

Citește și: Faceți cunoștință cu femeile kurde care luptă pentru libertate în Siria

De data asta, Al-Jizawi a fost reținută pentru șapte luni, fără să fie acuzată de ceva. În arest, ea spune că a fost bătută și electrocutată cu tije electrice. Ea a fost forțată să asculte torturile celor din jur, iar gardienii o amenințau regulat că îi vor răni familia, dacă nu denunță prietenii ei activiști.

Din multe puncte de vedere, războiul civil sirian a început în martie 2011, când un grup de băieți tineri au fost prinși în timp ce mâzgăleau un graffiti pro-democrație pe peretele unei școli din sudul orașului Daraa. După ce protestatarii pașnici au fost asaltați cu o violență incomensurabilă, au început să se formeze grupurile rebele, în primul rând pentru a se apăra și apoi pentru recuperarea comunităților, pe care forțele de securitate le-au asaltat. Violența dintre cele două părți a fost catalogată ca cea mai mare criză umanitară din perioada contemporană. Se estimează că, până în 2016, cel puțin 470 de mii de persoane au murit din cauza războiului.

Pe lângă această devastare, mii de oameni au fost arestați ilegal. Conform unui raport din 2014 de la Syrian Network for Human Rights, guvernul sirian a reținut ilegal în jur de 215 mii de civili. Experții în drepturilor omului spun că numărul crește lunar cu sutele, iar o parte semnificativă dintre acești deținuți sunt torturați. Aproape 18 mii de sirieni au murit în închisoare de la începutul acestui conflict.

Pentru cei care reușesc să iasă, afară îi așteaptă și mai multe provocări. După o experiență traumatică, unii supraviețuitori se retrag într-un sector privat, în speranța de a recâștiga o urmă din viața pe care o aveau. Alții aleg să riposteze, prin adoptarea a ceea ce experta în traume, Judith Herman denumește „misiunea supraviețuitorului". De la eliberarea ei de la sfârșitul anului 2012, Al-Jiwazi și alți supraviețuitori au luptat mai mult ca niciodată, în numele cetățenilor, pentru ameliorarea situației din Siria.

În decembrie 2013, ea a fost numită vice-președintele Coaliției Naționale a Forțelor Revoluționare și Opozante, un comitet recunoscut oficial de către guvernul britanic ca „unicul reprezentant legitim" al poporului sirian.  La sfârșitul anului 2015, Coaliția Națională a format High Negotiation Committee, sau HNC, care a fost invitat în 2016 la discuțiile de pace din Geneva, pentru a găsi o soluție politică între regimul Assad și facțiunile rebele. Deși a renunțat încă din 2014 la funcția de vice-președinte al Coaliției Naționale, Al-Jiwazi a rămas un militant tacit, nu doar pentru ea, ci și în numele a sute de mii de sirieni care au fost reținuți arbitrar și zeci de mii de oameni torturați de guvernul sirian al președintelui Bashar Al-Assad.

„Am știut că mă arestau din nou. Hai să trecem și de asta."

În aprilie, Al-Jiwazi a vorbit alături de o comisie de supraviețuitoare la o altă sesiune de discuții de la Geneva, adresându-se comunității internaționale, pentru a opri regimul Assad și tragerea la răspundere pentru crimele comise sub dictatură. Aceste purtătoare de cuvânt erau membrele unei grupări exclusiv de femei din cadrul HNC-ului, cunoscută ca Women's Consultative Committee. Potrivit unui expert cu care am vorbit, WCC avea unii dintre cei mai eficienți membri ai echipei de negocieri politice. Acestea a vociferat scopul imediat al Coaliției Naționale, de a stopa atacurile aeriene și eliberarea deținuților. De asemenea, ele au tatonat terenul pentru reabilitarea și îngrijirea comunităților traumatizate, inclusiv un sistem de judecată tranzițional, care să tragă la răspundere pe cei responsabili de crimele sistemice.

În martie, s-a căzut de comun acord că femeile să reprezintă cel puțin 30% din structurile cu putere de decizie din Siria, în cazul în care Assad este îndepărtat de la putere și se instaurează un guvern tranzițional. Asta, pe lângă rolul femeilor din discuțiile purtate până acum, a inspirat un optimism precaut  despre viitorul femeilor și fetelor siriene. Dar, în timp ce atacurile aeriene continuă, speranța pentru o soluționare politică a scăzut, iar până la sfârșitul lui aprilie, acordul de încetare a focului a fost complet încălcat, iar HNC s-a retras de la discuții, pentru a protesta conflictul în curs și lipsa de ajutor față de țară.

Națiunile Unite au început să facă loc pentru vocile sirienilor care au trecut prin arest, în special femeilor, care întăresc mișcarea „nothing about us without us" din Vest, unde populațiile afectate în mod direct de politici cer dreptul la un loc la masa negocierilor. Supraviețuitorii care au simțit în mod direct impactul au mai multe informații despre conflict decât cei din exterior și pot face un apel emoțional, pe care cei distanți de conflict nu-l pot face. Ca vice-președinte al coaliției opozante, Al-Jiwazi a fost denumită o „revoluționară a tranșeelor", care a oferit perspectiva unei activiste și a insuflat credibilitate unei echipe criticată cinic ca „hotelul revoluționar", detașat de chinurile de la sol. „Eram sătulă de negativitatea asta, de criticile aduse coaliției, în loc de soluții", a spus ea pentru Al-Jazeera, în ianuarie 2014. „Așa că am hotărât să mă alătur."

Într-un interviu cu International Civil Society Action Network (ICAN), Al-Jiwazi subliniază că din cauza ritmului alert din Siria, cei din exterior văd doar „la suprafață" conflictul. Media prezintă devastarea și pierderile, dezbate ea, dar eșuează să documenteze „distrugerea spiritului uman". Al-Jiwazi e mai critică cu media pentru că se concentrează pe suferință și nu vede „adevărata femeie siriană, cum participă la revoluție și cum reprezintă o energie imensă și esențială pentru revoluție."

Noura Al-Jizawi la interviul cu ICAN. Imagine via YouTube

Al-Jiwazi a început să lucreze ca activistă pentru drepturile omului în 2008, când organiza studenții de la universitate împotriva practicii de „ucideri de onoare". În același timp, ea urmărea revoluțiile care aveau loc în regiune. Ea a citit literatură de specialitate și a învățat tactici de proteste nonviolente. „M-am gândit că într-o zi va fi o revoluție. Nu este acceptabil să ne trăim viața în Siria sub dictatură."

În 2011, au început demonstrațiile în orașul ei natal, Homs. Al-Jiwazi și-a luat responsabilitatea de a documenta protestele și de a arăta că făceau parte dintr-o mișcare non-violentă, care milita pentru egalitate, egalitate între sexe și libertate îngrădită de dictatură, pentru toți cetățenii sirieni. Ea a trimis știri, videoclipuri și fotografii presei internaționale. Ea a ajutat la producția Hurriyat sau Libertăți, un ziar clandestin.

Odată cu trecerea timpului, Al-Jiwazi spune că situația din Homs s-a înrăutățit. „Nu puteam să mergem de pe-o stradă pe alta. Ei au blocat toate conexiunile. Telefon, electricitate, telefoane și internet." Ea s-a mutat în Alep unde „s-a alăturat unui grup, în mare parte de studenți din Alep. Am lucrat împreună pe două fronturi: continuarea sprijinului pentru Homs și mutarea revoluției în Alep." Ea și prietenii ei au continuat activitățile nonviolente prin oratori coordonați, postere lipite pe străzi și în magazine. „A fost o perioadă bună pentru mine, să mă implic din nou în mișcarea non-violentă și să continui să sprijin orașul meu, Homs."

În mai 2012, Al-Jiwazi se întorcea în Alep după o întâlnire cu alți activiști din Damascus, când a fost scoasă cu forța din autobuz de către patru bărbați. După ce a coborât din autobuz, Al-Jiwazi spune că bărbații au legat-o la ochi și la mâini și au împins-o într-o mașină. „Nu știam unde aveau de gând să mă ducă", spune ea.

Deoarece bărbații erau îmbrăcați în civili și nu s-au identificat, ea nu știa dacă erau shabiha, găști înarmate de civili care sprijineau guvernul sau forțele de securitate guvernamentală, Mukhabarat. „Am început să mă pregătesc pentru orice posibilitate: cum ar trebui să mă comport dacă erau shabiha, iar dacă erau Mukhabarat, cum să rezist ca să evit arestarea colegilor și prietenilor mei."

Citește și: Mapping-ul și Twitter pot fi folosite ca metode de combatere a violului în Siria

Al-Jiwazi spune că ce s-a întâmplat mai departe nu a fost un arest. „A fost o răpire", spune ea. „Când guvernul vrea să aresteze pe cineva, se cere permisiunea tribunalului. Ei informează persoana în legătură cu acuzațiile, atunci când o aduc la secție pentru interogare. Dar, acum în Siria, nu se mai procedează deloc așa."

Al-Jiwazi spune că a fost dusă la o închisoare condusă de serviciile secrete militare, apoi a ajuns în Adra, o închisoare de la marginea orașului Damascus. În Adra, deținuții politici erau amestecați cu criminali ordinari, de la cei care făceau trafic la criminali. Închisoarea a fost construită pentru a acomoda 2 500 de persoane, dar până în 2010 era supra-aglomerată cu mai mult de 7 000 de oameni, majoritatea bărbați. În 2010, Humans Rights Watch a raportat că femeile de la Adra, nu aveau voie să iasă din celule mai mult de o dată sau de două ori pe săptămână și erau agresate verbal de gardieni.

Conform unui raport detaliat, publicat în 2015 de Euro-Mediterranean Human Rights Network, intitulat „Detenția Femeilor din Siria", condițiile din majoritatea închisorilor erau jalnice. Nu exista suficientă mâncare și apă și deseori mâncarea primită era necomestibilă. Deseori li se refuza deținuților să meargă la toaletă pentru perioade lungi de timp. Deținuții eliberați spun că mulți au făcut păduchi, râie și alte boli infecțioase. Conform raportului, „un număr de femei intervievate li s-au refuzat absorbante sanitare. O femeie a spus pentru Syria Deeply că erau forțate să-și rupă bucăți din haine, ca să le folosească pe post de absorbante. Ea spune că situație e cu atât mai mizeră pentru femeile însărcinate. „Câteodată fetușii mureau în pântec din cauza torturii și malnutriției", a spus femeia. „Unele dintre femei au aflat că bebelușii lor muriseră de abia după ce au fost eliberate."

Pe lângă aceste condiții de neconceput, mai sunt și rapoartele despre tortură: deținuții erau percheziționați la pielea goală, ținuți la izolare, nu aveau voie să doarmă, erau legați la ochi, bătuți cu bare de fier și primeau tratamente cu electroșocuri. Conform raportului Euro-Mediterranean Human Rights Network, violența sexuală este „foarte comună". Supraviețuitorii povestesc despre ororile psihologice de a fi forțați să vadă și să asculte cum alții erau torturați, inclusiv oameni pe care îi cunoșteau.

„Comunitatea noastră nu tolerează ideea de fost deținut."

„Dacă ești prizonier înseamnă că ești mort, până când Dumnezeu îți oferă o viață nouă", a spus Aziza Jaloud , o activistă care a vorbit alături de Al-Jiwazi în Geneva, la conferința de pace. După ce a fost luată ca ostatic pe când avea 20 de ani și era însărcinată, ea a fost închisă pentru 11 ani, fără să fie judecată sau acuzată de ceva anume. Timp de doi ani, ea spune că a fost izolată într-o cameră.

Pe parcursul a celor șapte luni pe care Al-Jiwazi le-a petrecut în captivitate, ea spune că era torturată și agresată verbal în mod regulat. Gardienii ei o amenințau că o să-i rănească familia într-un efort de a extrage informații de la ea. Într-un interviu din 2014 pentru Daily Sabah, ea zice că experiența ei nu merită menționată, pentru că alții au trecut prin lucruri mult mai rele. Ea descrie suferința ca fiind mai mult psihologică (pe lângă să fie „lovită cu cabluri și electrocutată"). „Ei au încercat să mă forțeze să spun că singura mea prietenă era consilierul armatei", își amintește Al-Jiwazi, „dar am refuzat."

După ceva luni, Al-Jiwazi a fost transportată de la Adra și a petrecut ultimele luni de captivitate într-o închisoare din Homs. Astăzi, ea locuiește cu soțul ei în Turcia, Istanbul, unde s-au strâns aproximativ 366 de mii de refugiați sirieni, iar lupta lor se spune că doar s-a „intensificat".

Experții spun că atunci când un prizonier este eliberat din captivitate, efectele torturii rămân. Supraviețuitorii suferă de durere fizică și simptome emoționale, inclusiv coșmaruri, paranoia, probleme cu somnul și sevraj. Consecințele psihologice a detenției și torturii deseori se pot intensifica pentru cei care trec și prin stresul extraordinar și trauma adițională de a trăi ca refugiați.

Citește și: Criza de sănătate mintală din închisorile pentru femei

Reintegrarea în comunitățile lor e cu atât mai dificilă pentru femei. Potrivit unui raport local, când un bărbat iese din închisoare, „oile sunt măcelărite [ca formă de celebrare]. Când o femeie iese, oamenii privesc asta ca pe un dezastru."

Supraviețuitoarele, în mod special deținutele care au fost abuzate sexual, sunt stigmatizate și rușinate. În unele cazuri, femeile sunt abandonate sau familiile le reneagă. „Multe familii trăiesc cu frica de a vorbi cu foste deținute", explică AL-Jiwazi. „Lor le este frică că guvernul îi va urmări și aresta."

În cazul lui Al-Jiwazi, ea spune că a fost norocoasă, deoarece familia și prietenii au fost în mare parte un sprijin. „Îmi aduc aminte că tatăl unui prieten nu mi-a permis să-i vizitez în casa lor", îmi spune Al-Jiwazi. „Nu am întrebat de ce, pentru că știam. Comunitatea noastră nu e ok cu ideea de fost deținut."

Deoarece Al-Jiwazi a ales să lupte și mai mult și mai vizibil pentru democrație, după ce a fost eliberată din închisoare, ea continuă să fie agresată și hărțuită. În interviul cu Daily Shabah, ea spune că mama ei era constant urmărită, tatăl a fost închis, iar frații ei reținuți. Al-Jiwazi a fost victima unei tentative de cyber-hacking.

Zilele astea, Al-Jiwazi lucrează full time pentru organizația non-profit Star Point, pe care a înființat-o în Istanbul. ONG-ul ajută femeile siriene care au fost răpite, violate sau reținute să se reintegreze în comunitățile lor. Prin oferirea unui sprijin psiho-social, AL-Jiwazi spune că scopul ei e să facă auzită vocea feminină și să ajute femeile siriene să-și construiască o imagine pentru „a înțelege că sunt libere și că trebuie să primească respectul cuvenit. Trebuie să demonstrăm că le respectăm și mai mult pentru suferința și provocările prin care au trecut".

Traducere: Diana Pintilie

Citește mai multe despre femeile din Siria:
Refugiatele siriene devin soții de mâna a doua în Turcia Prima femeie care a deturnat avioane Aisha, femeia pentru care s-a modificat Coranul