Tot ce trebuie să știi despre profesorul acuzat că a eliminat de la cursuri o studentă cu hijab

Intact, trustul care a spumegat ore-n șir la adresa lui Codru Vrabie pentru că acesta ar fi pe mână cu Soros și ar dori să aducă un milion de refugiați în țară, s-a erijat ieri în cel mai aprig apărător al musulmanilor. Mai exact, Antena 1 și Antena 3 au rupt joi gura târgului cu o știre care vorbea despre niște „studente cu văl islamic date afară de la curs".

Totul a pornit de la o postare veche de trei săptămâni de pe blogul lui Florin Diaconu, profesor la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București, în care e povestită o dispută dintre el și o studentă musulmană purtătoare de văl islamic, pe care a întrebat-o dacă nu cumva își manifestă credința prea ostentativ. În postarea respectivă, Florin Diaconu spune așa:

Din „o întrebare vădit benignă adresată în afara orelor de curs (de fapt, după ele)", televiziunile lui Dan Voiculescu au înțeles că Florin Diaconu ar fi zburat două fete de la oră. Frumos.

Cert e că știrea a fost preluată pe nemestecate de alte televiziuni sau publicații și, uite așa, acum toată România îl știe pe Florin Diaconu drept proful ăla care dă femei musulmane afară de la curs pentru simplul fapt că poartă văl islamic. Deputatul Ibram Iusein a depus chiar o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care a anunțat că va iniția o anchetă și, dacă faptele sunt confirmate, profesorul riscă o amendă de până la 100 000 de lei. Totodată, conducerea facultății a anunțat că se știa despre situație de la jumătatea lui octombrie, dar că studenta n-a reclamat niciodată c-ar fi fost dată afară de la curs.

Am vrut să aflu mai multe despre toată povestea asta, așa că m-am dus la facultate ca să vorbesc cu studenta respectivă și cu profesorul Florin Diaconu.

Fac rost de numărul profesorului, îi solicit punctul de vedere printr-un sms, peste câteva ore-mi spune ca la ora 8 și 20 seara să mă prezint la Institutul Bancar Român, unde are el cursuri. Între timp, încerc prin foști absolvenți ai Facultății de Științe Politice să fac rost de numele și numărul/Facebook-ul tipei vizate de articol. Nimeni nu știe nimic, nici măcar la ce master studiază (ulterior aveam să aflu că e studentă la masterul de Relații Internaționale în limba română), dar când aud de numele lui Diaconu, câțiva mă întreabă „ce a mai făcut?", semn că are deja o reputație destul de controversată.

Din fericire, ajung ceva mai devreme la IBR și, complet accidental, aud o dispută între mai mulți studenți și studente, dintre care una poartă văl islamic. Le zic cine sunt și ce vreau, mă înconjoară rapid, dornici să-și spună fiecare punctul de vedere. Aflu că studenta care poartă văl islamic e cea despre care a scris Diaconu.

Înțelege și vorbește româna destul de ok, doar că-i foarte reticentă în a vorbi cu presa. Nu vrea să-mi spună numele, nici numărul de telefon, însă mi-l cere pe al meu, spunând că, dacă azi rezolvă ceva la secretariat, mă sună ea.

Colegii ei se dovedesc mult mai comunicativi. Par împărțiți în două tabere: unii spun că proful a fost prea vehement și nu-i ok că s-a legat de vestimentația ei în fața întregii grupe, alții spun că așa e proful, mai ironic, iar presa a exagerat. Cert e că ambele tabere sunt de acord cu un lucru: studenta musulmană n-a fost dată afară de la curs, n-a fost amenințată că pică examenele și nici nu s-a pus problema excluderii ei din facultate.

O studentă care se află-n tabăra celor deranjați de atitudinea generală a profului ține să sublinieze că ce s-a spus în presă, la Antene, au fost minciuni. Îmi povestește, însă, despre un eveniment ulterior, când Diaconu a scos-o la tablă pe studenta musulmană și a făcut o glumă proastă, de tipul „am mâncat porc cu mâinile astea, nu știu dacă pot să-ți dau creta". Povestea e confirmată de unii studenți, alții strâmbă din nas, spun că n-a fost chiar așa.

Însăși studenta vizată de articol îmi confirmă că n-a fost dată afară de la curs, cu mențiunea că evenimentul a afectat-o psihic și a ajuns la spital din această cauză. O altă colegă, tot musulmană, dar fără văl islamic, îmi spune că prietena ei s-a simțit ostracizată, arătată cu degetul în fața întregului colectiv, fapt ce a afectat-o emoțional.

Cu Florin Diaconu am vorbit la o cafenea din apropiere. Insistă că nu-l deranjează „condiția religioasă a unora sau altora", indiferent cine sunt ei, dar are o problemă cu exprimarea ostentativă a acestor credințe.

Îl întreb ce-i așa ostentativ în purtarea unui văl islamic. Evită un răspuns direct. Zice că în clasă mai există „două doamne la fel de purtătoare de credință islamică", dar care arată ca femeile din Turcia modernă, adică fără hijab. Precizează că nu trăiește doar în realitatea imediată, se uită și la ce întâmplă-n Europa, în țări precum Franța, Germania sau Italia și nu ar dori ca acel model să se reproducă și aici:

„Și atunci îmi iau măsuri de protecție. Profilactice, desigur, ca vaccinul antigripal."

Îl întreb dacă simpla purtare a unui văl poate reprezenta un semnal de alarmă, dacă studenta respectivă riscă să devină o amenințare: „Nu în mod iminent, dar pare a fi purtătoare a unei cantități de religiozitate islamică mai consistentă (…) În momentul în care eu i-am zis să se gândească a început direct să zbiere - din asta nu pot înțelege decât un singur lucru, că avem de-a face cu ceea ce se cheamă fundamentalism, nu neapărat în expresia lui violentă. Sub definiția lui de dicționar: o credință religioasă ultra-profundă, de tipul ăleia pe care au avut-o și domnii ortodocși de la Tanacu. Nu fac niciun fel de distincție între fundamentalismul islamic și fundamentalismul ortodox. Toate religiile au fundamentaliștii lor. Repet: eu, personal, nu prea aș vrea fundamentaliști în România."

Dincolo de „prințipiurile politice", Florin Diaconu îmi mărturisește că are și „motive practice". Mai exact, se întreabă cum o va verifica la sfârșit de semestru, în timpul examenului, dacă are căști sau nu:

„Cu doamna asta cum fac? Să-mi aduc un aparat d-ăsta super sofisticat care să bată prin hijabul ei? Practic vorbind? Nu am numai probleme de principiu, am și probleme practice imediate."

Îl readuc la esența discuției c-o întrebare care, cred eu, s-a aflat pe buzele multora când au citit postarea lui de pe blog: ar proceda la fel dacă un student sau o studentă s-ar prezenta la cursuri cu o cruciuliță mai evidentă? I s-ar părea și aia ostentativă?

„Dacă s-ar întâmpla, i-aș spune exact același lucru. Pentru că și persoanele astea au drepturi. Mă rog, aceste patru persoane de religie islamică. Cum se simt ele dacă ar apărea vreunul cu ghiulul de juma' de kil și crucea de juma' de metru? Toată lumea trebuie să șadă în chip confortabil. Este exact același lucru, până la urmă."

Îi aduc aminte și de faptul că, în calitate de profesor, el se află într-o poziție de autoritate, că întreaga soartă academică a studentei poate depinde de felul în care o evaluează la acest curs. Că, așa cum au spus și unele colege de-ale ei, s-ar fi putut simți ostracizată, arătată cu degetul în văzul întregului colectiv. Îl întreb de ce n-a discutat cu ea în privat: „De ce s-o fi făcut în privat, în condițiile în care, până la urmă, mi-era la îndemână s-o fac atunci? Mai degrabă mi s-ar fi părut bizar s-o fac în privat, pentru că eu n-am niciun soi de temă de discuție particulară cu doamna în cauză. Am făcut-o într-un moment oarecare, fără absolut niciun fel de reținere, fără niciun fel de intenție malignă, fiind tot timpul cât am putut de politicos și rugând-o."

Ca să mă asigure de corectitudinea lui, precizează că evaluarea finală va fi efectuată de alți profesori, ca să nu apară apoi suspiciuni de răzbunare în caz că studenta ia notă mică.

Totuși, nu pare să-și fi pus deloc întrebarea dacă e ok sau nu să te legi de cineva din cauza unui simplu obiect vestimentar, în fața întregului colectiv. Zice că-i treaba ei dacă are probleme de self-esteem și s-a simțit marginalizată, nu a lui. Echivalează purtarea acelui hijab cu efectele fumatului pasiv, îi amintesc că asta-ți afectează sănătatea în mod obiectiv, în timp ce purtarea unui simplu văl nu prea are ce rău să-ți facă:

„Mă afectează în condițiile în care am construit o relație de echivalență probabilă între acest amănunt vestimentar care spune ceva și un anume soi de condiție religioasă sau doctrinară care a fost confirmată de răcnete."

Încerc un ultim exercițiu de declanșare a empatiei și-l întreb dacă-i absolut convins că purtarea hijabului este neapărat un gest voluntar. Dacă s-a gândit vreodată la background-ul studentei, dacă nu cumva purtarea vălului e o consecință a mediului conservator în care a fost crescută și, în punctul ăsta, înlăturarea lui ar putea s-o afecteze într-un fel sau altul. Se înmoaie nițel, dar nu pentru mult timp: „Se poate, sigur. Dar atâta timp cât am fost absolut decent, politicos, non-invaziv și am procedat as smoothly as possible, întemeindu-mă pe niște lucruri în care cred, din punctul meu de vedere it's not an issue."

Am observat că mulți se întreabă acum dacă hijabul este un simbol religios, poate chiar o expresie a fundamentalismului (cum spune Florin Diaconu), sau are doar o valoare culturală? Dacă-i corect să pui semnul egal între el și baticul purtat de femeile ortodoxe de la țară?

După un scurt research, am descoperit că semnificația vălului islamic poate varia de la o țară la alta. De exemplu, în anumite state, hijabul a reprezentat modul în care unele femei au vrut să-și semnaleze public backgroundul religios-conservator, pentru a se diferenția de cele care adoptaseră un stil vestimentar occidentalizat. De altfel, purtarea acestuia are de cele mai multe ori și o încărcătură politică, semnalând simpatii islamiste, arată Margot Badran în Gender, Islam and the State: Kuwaiti Women in Struggle, Pre-invasion to Post-liberation. Alteori, însă, purtarea vălului poate fi doar un semn de rebeliune adolescentină, adică felul în care anumite tinere imigrante aleg să se revolte împotriva părinților mai puțin atașați de identitatea lor musulmană.

Pentru a-mi lămuri complet această dilemă, a simbolisticii hijabului, am vorbit și cu muftiul Iusuf Murat, reprezentantul oficial al comunității musulmane din România.

„Purtarea vălului islamic este o chestiune fundamentală pentru o femeie musulmană, dar este la alegerea fiecăreia dintre ele. Asta nu înseamnă că femeia musulmană care poartă văl islamic este fundamentalistă sau o femeie oprimată de anumite chestiuni. Și nu o face nici să fie o femeie needucată. Este în Coranul cel Sfânt menționat, în Surah an-Nur, versetul 31: femeile să se acopere. Dar nu sunt de acord să fie acoperite și pe față, cum sunt în unele cazuri. De aceea merg pe calea moderației. La noi în comunitate sunt femei care poartă și care nu poartă. De exemplu, soția mea nu poartă văl islamic. Asta nu înseamnă că nu e musulmană."

În final, revin puțin la articolul care a pornit tot scandalul. Acolo, Diaconu vorbește de asemenea despre necesitatea unei separări mai clare a religiei (oricare ar fi ea) de stat. Propune o legislație similară cu cea din Franța (sau Turcia, până nu demult), unde e interzisă afișarea oricărui simbol religios în cadrul instituțiilor publice. O dezbatere pe tema asta ar fi cu siguranță utilă într-o țară-n care căpetenia BOR participă la învestirea guvernelor, dar am dubii dacă acest proces de laicizare ar trebui să meargă până-n punctul în care restrângi libertatea studenților de a purta ce accesorii și obiecte vestimentare vor ei.