Publicitate
Chestii

De ce multe amintiri din copilăria ta sunt false și nu s-au întâmplat

Dacă ai impresia că mai ții minte lucruri de când erai mai mic de trei ani, cel mai probabil creierul tău le inventează.

de Daniel Oberhaus; translated by Diana Pintilie
21 Iulie 2018, 5:00am

Imagine: Shutterstock 

Articolul a apărut inițial pe Motherboard.

Cea mai timpurie amintire de care sunt aproape sigur că e reală o am de pe la vreo patru ani. Stăteam în sufrageria prietenului meu din copilărie, de peste stradă, și urmăream cum niște oameni cărau mobilă și cutii din casa familiei mele. Nu mai țin minte unde se afla prietenul meu la momentul respectiv sau ce simțeam eu. E o amintire simplă, dar a rămas remarcabil de intensă, chiar și după 20 de ani.

Mai am câteva amintiri de când eram și mai mic, de care nu sunt sigur dacă îmi aparțin. Am ajuns la concluzia că mi-au fost „implantate” din filme, fotografii sau povești din familie și le-am internalizat drept experiențe proprii. Totuși, nu sunt singurul care face asta. Conform unui studiu, publicat în Psychological Science, în jur de 40% din primele amintiri sunt cel mai probabil fictive.

Rezultatele au fost obținute dintr-un sondaj pe 6 641 de britanici și s-a descoperit că aproape 2 560 dintre subiecți (38,6%) au susținut că au amintiri de la doi ani sau chiar mai mici, iar aproape 900 dintre aceste amintiri erau de la un an sau mai puțin. Subiecții au fost rugați să se asigure de validitatea amintirilor, fără să se bazeze pe o fotografie sau orice altceva, în afară de experiența directe.

O singură problemă: oamenii își aduc aminte lucruri doar de pe la trei ani și jumătate. Pentru autorii studiului atât de mulți oameni care au raportat amintiri reale de la doi ani de zile au ridicat semne de întrebare.

„Important e că persoana care-și aduce aminte nu știe că nu e o amintire reală”, a spus Martin Conway, director la Center for Memory and Law din cadrul Universității din Londra. „Asta se datorează în parte faptului că sistemele care ne permite să ne aducem aminte lucruri sunt foarte complexe și de abia la cinci sau șase ani reușim să formăm amintiri ca de adult, datorită dezvoltării cerebrale și a unei înțelegeri mai ample a mediului înconjurător.”

O analiză a limbajului folosit de respondenții sondajului și detaliile descriptive explică de ce atât de mulți oameni par să aibă amintiri fictive din primii ani de viață. Conform cercetătorilor, aceste amintiri fictive sunt probabil amestecate din frânturi ale primelor experiențe în viață, cum ar fi un anumit sentiment față de un membru al familiei, o jucărie preferată, și informații din copilărie aflate mai târziu.

O amintire fictivă raportată de mulți subiecți e legată de patul sau căruciorul din primii ani.

„Pentru persoana asta, acest tip de amintire ar fi putut rezulta de la o frază rostită de cineva, cum ar fi: «mama avea un cărucior mare și verde»”, explică Conway. „Apoi, persoana își imaginează cum ar fi arătat. Cu timpul, aceste fragmente țes o amintire și, deseori, persoana începe să adauge lucruri, cum ar fi niște jucării în cărucior.” După o perioadă mai lungă de timp, aceste fragmente mintale reapar și sunt resimțite drept „amintiri”, mai susține Conway.

Încearcă să te gândești în trecut cât îți permite memoria. Dacă ai vreo amintire care a avut loc înainte de vârsta de trei ani, și include o grămadă de detalii, atunci sunt șanse mari să fie doar o poveste pe care ți-ai compus-o singur odată cu vârsta.

Tagged:
creier
psihologie
copilarie
amintiri
memorie
amintiri false
formarea amintirilor